În următoarele 3 minute vei afla:

– Cum se manifestă emotivitatea crescută.
– Care sunt cauzele activării emoționale.


Uneori ni se pare că nu vom reuși niciodată, abdicăm. Ne spunem nouă și celor de lângă noi că așa suntem noi: hiperemotivi.  Dar oare atitudinea asta ne aduce beneficii – nouă, relațiilor noastre, stării noastre de sănătate (fizică, mentală, emoțională)? 

Trecem în lista de mai jos câteva atitudini, acțiuni și stări fiziologice ce au în comun emotivitate crescută:

  • Inima bate cu putere, simțim că ne sare din piept, pulsul crește; poate chiar ni se face rău;
  • Suntem foarte consumați din punct de vedere al energiei; ne simțim copleșiți, epuizați;
  • Ne pierdem capacitatea de concentrare și avem insomnii;
  • Ridicăm tonul în conversații;
  • Ne înfuriem și devenim agresivi; 
  • Îi atacăm verbal pe cei din jur, avem mereu conflicte;
  • Părăsim încăperea și conversația, ne izolăm de ceilalți;
  • Luăm decizii iraționale.

Mai adăugați și voi, dacă vă recunoașteți. Nu pare că suntem bine, ci foarte activați și cumva dezechilibrați. Activarea asta emoțională are mai multe cauze. 

Una dintre ele este un sistem nervos dereglat, pentru că am crescut, ne-am dezvoltat într-un mediu cu mult stres. Creierul nostru a trăit mereu sub o formă de  ”amenințare”, fiind mereu pregătit pentru ”luptă sau fugă”. Cauzele pot fi diverse, în funcție de fiecare familie. Stilul în care ne comportăm, tiparele de reacție au la bază structuri neuronale, așa se formează obiceiurile. Ăsta este și motivul pentru care sunt atât de greu de schimbat. Implementarea unui nou obicei sau atitudine în viața noastră înseamnă o muncă și cu creierul nostru. E și logic, nu-i așa?

Ce putem face? Exact asta: să ne întoarcem puțin în trecut și să înțelegem, cu mintea adultului de azi, în ce fel de mediu am crescut. Sigur, mintea ne va proteja, pentru că asta a făcut tot timpul ca să ne ajute să supraviețuim. Scopul acestei călătorii în timp este de a ne înțelege pe noi înșine și de ce suntem exagerat de emotivi. Este un proces ce se parcurge cu pași mici, cu răbdare și curaj. Cu multă compasiune pentru noi înșine.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


De ce să facem asta? Poate pentru că vrem să fim mai liniștiți și fericiți în viața noastră, fericirea fiind și o stare de bine. Starea de bine este ceva ce construim noi înșine, nu ceva ce ni se întâmplă. Deși știm, așa ar fi cel mai simplu.

O altă cauză pentru care suntem hiperemotivi este faptul că pierdem conexiunea cu corpul nostru. Emoțiile le simțim și le trăim în corp. Este chiar atât de simplu. Dar poate fi și complicat. Tendința noastră de adulți este să fim logici și raționali, să rezolvăm probleme, pentru că viața ne pune în diverse contexte. Și în acest tumult uităm că avem un corp. Ne aducem aminte de el atunci când chiar el începe să se revolte prin diverse boli (uneori somatizări). 

Ce putem face? Să învățăm prezența, atenția la ceea ce simțim în corp. Și pentru că vorbim de emotivitate crescută, să ne formăm acest nou obicei de a observa cum ne simțim fizic atunci când trăim emoții puternice.

De ce să facem asta? Pentru că putem să intervenim direct în viața noastră. Nu suntem doar spectatori la ceea ce ni se întâmplă. Suntem participanți direcți. Cu mintea și cu trupul. Instrumentele sunt la îndemâna noastră, doar să vrem să schimbăm ceva cu noi, în noi și pentru noi, dar și pentru cei din jurul nostru, cu care suntem în relații. 

Încă o cauză a emotivității exagerate poate fi ego-ul. Sau, mai ușor de digerat, poveștile pe care mintea ni le spune despre noi înșine, despre ceilalți, despre lume, despre viață. 

Dr. Nicole LePera (psiholog și psihoterapeut) explică ego-ul așa: este percepție de sine, identitate personală, respect de sine, este identitatea eului. El se formează în copilărie  prin intermediul credințelor și ideilor pe care le primim atât de la figurile parentale, cât și de la prieteni sau comunitatea în care trăim. Scopul este să ne protejeze pentru a ne simți în siguranță. Ca urmare, egoul va lua orice critică drept o amenințare la adresa existenței sale, ne va ține blocați în nevoia de a avea dreptate.

Ce putem face? Să învățăm și să practicăm, cât de des putem, flexibilitatea. Uneori egoul activat ne îndeamnă să judecăm ce fac ceilalți, crezând că nu este ceva ce noi am putea face sau gândi. Dar nici nu am încercat vreodată să gândim sau să acționăm din altă perspectivă.

Am mai putea să identificăm rușinea, emoția care se activează atunci când ego-ul crede că suntem amenințați. Iar rușinea ne poate face să devenim hiperemotivi și în defensivă, pentru că este în pericol valoarea personală. În adâncurile noastre pot fi răni sufletești neînchise, în care egoul nostru s-a simțit fragil și singur. Iar aici avem de lucru cu noi înșine, permanent, nu este ceva ce se face o dată și gata, ci pe tot parcursul vieții.

De ce să facem asta? Deoarece devine dificil pentru cei din jurul nostru să ne tolereze pe noi cu ego-ul nostru mereu activ, mereu pus în poziție de luptă. Putem fi mereu în competiție, ușor iritabili și ca urmare obositori în relații.

Putem trăi bine dacă suntem mai puțin hiperactivați emoțional? Ce înseamnă să trăim bine, urmează întrebarea. Răspunsul poate fi complex și diferit pentru fiecare dintre noi. Așa că propun să încercați și să deveniți conștienți de hiperemotivitatea voastră, dar și să aplicați ceva antidoturi. 

Citește și:

Ești o persoană emotivă? S-ar putea să ai un mare as în mânecă!

Ce știm despre emoții și frecvența lor?

Author(s)

  • Claudia Pușcaru

    psihoterapeutClaudia Pușcaru este psiholog şi psihoterapeut Sistemic de Familie şi Cuplu (Institutul pentru Cuplu şi Familie, Iaşi); Psiholog Specialist (”Şcoala pentru Cuplu”, Bucureşti), Psihoterapeut Cognitiv-Comportamental – Master PCC; Universitatea “Titu Maiorescu”; consilier pentru Dezvoltare Personală autorizat CNFPA.

    Claudia Pușcaru este psiholog şi psihoterapeut Sistemic de Familie şi Cuplu (Institutul pentru Cuplu şi Familie, Iaşi); Psiholog Specialist (”Şcoala pentru Cuplu”, Bucureşti), Psihoterapeut Cognitiv-Comportamental – Master PCC; Universitatea “Titu Maiorescu”; consilier pentru Dezvoltare Personală autorizat CNFPA.