În următoarele 5 minute vei afla:
– Care sunt simptomele unei stime de sine scăzute.
– De ce e important să-ți sărbătorești micile victorii.
Până la 30 de ani am trăit tot timpul comparându-mă cu ceilalți. Fie că era vorba de aspectul fizic, de realizări personale ori profesionale, întotdeauna mi se părea că nu sunt suficient de frumoasă, inteligentă, creativă, curajoasă ori ambițioasă. Că întotdeauna cei din jur au mai multe calități decât mine.
Iar de cele mai multe ori căutam validarea a ceea ce sunt din partea celorlalți. Îmi era extrem de greu să spun nu, îmi era frică să-mi exprim opiniile, ca să nu-i deranjez pe alții. Credeam că doar așa pot fi acceptată și iubită.
Doar că, după câteva ședințe de psihoterapie, am aflat că așa se manifestă o stimă scăzută și că rădăcinile sunt undeva în copilăria mea. Și că viața prelucrată și prezentată de social media ori TV, în care sunt selectate doar aspectele flatante și pozitive, nu face decât să-mi întrețină și mai mult acest sentiment de a nu fi suficient de bun.
Doar că la 30 de ani viața mi-a adus un diagnostic medical dur, o lecție extrem de grea la finalul căreia am învățat ceva foarte important: să mă accept și să mă iubesc așa cum sunt, cu toate imperfecțiunile, cu defectele și stângăciile mele. Și doar în momentul în care m-am acceptat așa cum sunt am reușit să fac pace cu mine, să renunț la o mare parte dintre comparații și, ușor-ușor, să-mi cresc stima de sine.
Ce este stima de sine?
Stima de sine este sentimentul general al valorii de sine sau al valorii personale a unei persoane. Este important să ai o stimă de sine sănătoasă, deoarece te poate ajuta să vezi paharul pe jumătate plin și să te concentrezi asupra aspectelor tale pozitive.
Iată câteva semne care s-ar putea să-ți trădeze o stimă de sine scăzută, :
– Te îndoiești în mod frecvent de tine și de capacitățile tale;
– Cauți constant confirmări din jur pentru a te simți mai bine cu tine însuți;
– Ai o perspectivă negativă asupra vieții;
– Te confrunți cu un sentiment copleșitor de rușine, depresie sau anxietate;
– Te simți lipsit de valoare sau incompetent;
– Te lupți să-ți exprimi nevoile;
– Ai o teamă intensă de eșec;
– Ai dificultăți în acceptarea feedback-ului pozitiv;
– Crezi că ceilalți sunt mai buni decât tine;
În lumea de azi, perfecționismul a devenit norma – fie el la școală, la serviciu sau chiar când vine vorba de modul în care arătăm. Mulți dintre noi suntem, într-un fel sau altul, axați pe nevoia de a fi cei mai buni, fără să ne dăm seama de impactul negativ pe care-l are această tendință asupra stimei de sine.
În societatea contemporană, se acordă o mare importanță uneia dintre fațetele stimei de sine, respectiv sentimentului de competență, adică de a performa bine în diferite domenii, cum ar fi studiile, sportul, muzica. Ne măsurăm și ne comparăm cu ceilalți din acest unghi. La fel precum succesul financiar, posesia lucrurilor materiale (casă, mașină etc.), a fi într-o relație sau a avea prieteni.
Există, de asemenea, ideea de bază că trebuie să fii mai bun decât ceilalți pentru a fi de valoare, pentru a fi cineva. Totul devine axat pe performanță și pe achiziționarea de trofee sau a altor simboluri ale succesului. Dar cum rămâne cu incompetența noastră sau cu neajunsurile pe care le avem cu toții ca oameni simpli? Ce se întâmplă când, odată cu vârsta sau când în urma unei boli sau a unui accident, ne pierdem abilitățile? Ce se întâmplă cu persoanele cu abilități restrânse? Cum să ai o stimă de sine puternică și stabilă dacă este condiționată de elemente efemere?
A avea o stimă de sine sănătoasă presupune să ne vedem așa cum suntem: cu imperfecțiunile, slăbiciunile, eșecurile noastre, și să ne acceptăm necondiționat și fără judecăți de superioritate sau inferioritate. Înseamnă și aprecierea existenței noastre pentru ceea ce este, „a fi și nu a avea”, cu laturile sale bune și rele. Acceptându-ne pe noi înșine pe deplin ne vom echilibra interior și vom putea obține stabilitatea emoțională. Cu această atitudine este mai ușor să treci prin proiecte nereușite la prima încercare, prin dezamăgiri, respingeri, critici etc.
Însă, în mod evident, trebuie să ne simțim competenți într-un domeniu, și încercând diferite activități putem descoperi lucrurile care ne aduc bucurile și la care ne pricepem. Abilitățile umane sunt foarte diverse: intelectuale, atletice, artistice, manuale, sociale. Nu trebuie să fii bun la ceva anume pentru a te simți competent, ci mai degrabă să fii pregătit să înveți și să experimentezi. De exemplu, poți fi mai slab decât majoritatea oamenilor dintr-un domeniu (de exemplu, învățarea unei limbi străine sau a unui joc), dar să îți placă această activitate și să progresezi în ritmul propriu de-a lungul anilor. Recunoașterea abilităților tale cu demnitate, dar fără a te simți superior, ajută la menținerea unei stime de sine sănătoase.
Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.
→ Săptămânal la tine în inbox.
Cum să-ți îmbunătățești stima de sine?
Practică afirmațiile
Afirmațiile sunt mesaje pozitive pe care le poți repeta pentru a înlocui mesajele negative pe care le auzi constant de la tine sau de la cei din jur. Încercă să faci o listă cu trei sau patru dintre aceste mesaje și să le repeți din când în când. De exemplu: „Sunt demn de iubire și respect”, „Sunt un prieten bun și de încredere”, „Îmi place de mine așa cum sunt eu”.
Identifică-ți punctele forte
Concentrează-te asupra caracteristicilor tale pozitive și trece-le cu vederea pe cele negative. Încercă să-ți aloci câteva momente din zi ție pentru a te gândi la modul în care ai contribuit în mod pozitiv la viața ta și la viața altor oameni. Poate să fie faptul că încerci mereu să fii cea mai bună variantă a ta sau dedicația pe care ai arătat-o celor dragi în momente de cumpănă. Poți să recunoști chiar și lucrurile mici pe care le faci pentru alții, cum ar fi să ții ușa unui coleg de muncă sau să faci pe cineva să râdă cu o glumă.
Sărbătorește micile victorii
Recompensează-te de fiecare dată când atingi un obiectiv, te va ajuta să te simți mai împlinit, să-ți recunoști efortul și să te apreciezi. De exemplu, poți savura mâncarea preferată sau poți urmări un film preferat.
Fii deschis la complimente
Cercetările arată că, atunci când stima de sine este scăzută, este mai probabil să fii reticient la complimente. Însă când cineva spune ceva frumos despre tine, recunoaște și permite-ți să te simți bine cu tine. La început ar putea fi inconfortabil, dar în cele din urmă va merita.
Evită comparațiile cu ceilalți
În timp ce un anumit nivel de concurență sănătoasă este în regulă, compararea în mod repetat cu ceilalți te face doar să te simți mai rău. În schimb, menține un jurnal și notează tot ceea ce ai realizat în fiecare zi. În zilele mai puțin bune, jurnalul îți poate servi drept memento pozitiv și te poate motiva să continui.
Construiește-ți o rețea de sprijin alcătuită din oameni pozitivi
Este important să ai în viața ta oameni care te prețuiesc și te respectă așa cum ești, în loc să te atace sau să te învinovățească constant. Acest lucru nu înseamnă că aceștia trec cu vederea defectele tale, ci că sunt capabili să-ți comunice problemele într-un mod constructiv.
Citește și:
Schimbările mici pot avea un impact enorm asupra stimei de sine