În următoarele 3 minute vei afla:

– Care e cel mai potrivit mod de a face mai ușor tranziția la ora de vară.
– La ce oră ar trebui să te trezești atunci când se trece la ora de vară.


Duminică noaptea trecem la ora de vară și, pe măsură ce ne pregătim să dăm ceasul cu o oră mai devreme, aș vrea să vă împărtășesc un punct de vedere diferit față de sfaturile omniprezente, care se referă, de obicei, la ajustarea orelor de culcare și de trezire. Deși abia așteptăm zilele mai lungi și lumina soarelui care să fie cu noi cât mai mult timp, adesea, în această perioadă, ne stăpânește anxietatea cu privire la modul în care corpul nostru se va adapta la schimbare.

Eu una aștept cu nerăbdare schimbarea orei în fiecare an, pentru că marchează trecerea la un nou anotimp: diminețile mohorâte de iarnă se transformă în zori de primăvară, iar soarele crud al dimineții pătrunde prin fereastră. Pe măsură ce zilele devin mai luminoase și (în cele din urmă) și mai calde, încurajez pe toată lumea să vadă trecerea la ora de vară ca pe o schimbare pozitivă, așa că bucură-te de apusurile târzii și de zilele pline de lumină.

Întrebarea este: care e cel mai potrivit mod de a face mai ușor tranziția la ora de vară? Este adevărat că ne schimbă ritmul circadian, ceea ce ne poate perturba ceasul biologic. Performanța noastră – indiferent dacă este la locul de muncă sau în sala de fitness – poate fi afectată, iar oamenii de știință au arătat că, printre alte probleme de sănătate, cel puțin, schimbarea orei poate duce la somnolență și la un nivel de stres mai crescut.

Sfaturile experților pe această temă variază. Unii sugerează să te culci puțin mai devreme în zilele premergătoare trecerii la ora de vară pentru a-ți ajuta corpul să se adapteze mai ușor la schimbare. (Deși e puțin probabil să funcționeze să ne forțăm somnul, dacă nu suntem obosiți).


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Abordarea mea e mai simplă și nu necesită efort: menține-ți rutina obișnuită seara și dimineața și urmează ritmul natural al corpului tău. Culcă-te când ești obosit, apoi trezește-te când simți nevoia să te trezești (dacă ai libertatea de a nu ajunge la serviciu la oră fixă). Nu sunt necesare ajustări complicate. Dimineața, atunci când te ridici din pat, vei descoperi probabil că te simți la fel ca de obicei. Pe scurt, nu e nevoie să-ți schimbi programul de somn!

Din punctul meu de vedere, secretul este să te relaxezi și să ai încredere în ceasul tău intern, știind că poate dura câteva zile pentru a se adapta (și asta este în regulă!). Ceasurile noastre biologice se vor sincroniza de la sine cu perioade de lumină mai lungi. Ora de vară, spun oamenii de știință, este în esență ca și cum ai experimenta un jet lag ușor, dar dacă nu-ți face griji în legătură cu asta, în majoritatea cazurilor, nu va avea un efect dăunător semnificativ.

De mai bine de un secol, schimbăm ceasul de două ori pe an și, chiar dacă au existat campanii care vizează „oprirea ceasului”, ceea ce ar însemna să rămânem la ora de vară pe tot parcursul anului, asta n-o să se întâmple prea curând, așa că am putea la fel de bine să renunțăm la rezistență și să acceptăm schimbarea!

Pe lângă știință, cred că atitudinea noastră poate juca un rol important în modul în care ne adaptăm. Personal, folosesc rar un ceas cu alarmă și mă trezesc o dată cu răsăritul soarelui, adică la… 5 dimineața. Desigur, nu mă aștept ca toți ceilalți să se trezească cu găinile. Totuși, sugerez să abordăm trecerea la ora de vară într-un mod pozitiv, acceptând și chiar sărbătorind începutul unei noi perioade a anului… Ar putea face tranziția mai ușoară și mai distractivă.

Citește și:

Matinal sau pasăre de noapte? Iată ce spune știința despre tine

Cum să supraviețuiești într-un job cu program de la 9 la 5 atunci când nu ești matinal

Author(s)

  • Shelly Ibach

    Președinte și CEO Sleep Number; expert Thrive pe teme legate de somn

    Shelly este consilier principal în domeniul somnului pentru Thrive. Face parte din comitetul executiv al Minnesota Business Partnership, organizație ce vizează îmbunătățirea continuă a calității vieții în această regiune.