În următoarele 3 minute vei afla:
– Care este cu adevărat nevoia noastră primară și de ce am ajuns să credem că ar fi divertismentul.
– De unde ar trebui să-și ia un copil valorile.
“Tinerii nu vor deveni adulți independenți, cu respect față de propria persoană prin strădania de a se potrivi cu orice preț așteptărilor imature ale grupului de prieteni.”
Gabor Mate este psiholog, medic și autor maghiar-canadian cu experiență în medicina de familie, având un interes special pentru dezvoltarea copilăriei. În lucrările sale, explică potențialul impact al traumei trăite în copilărie, pe tot parcursul vieții, asupra sănătății fizice și mintale, inclusiv asupra bolilor autoimune, cancerului, tulburării de hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD), asupra dependențelor, dar și asupra unei game variate de alte afecțiuni.
În cartea Cum să ne păstrăm copiii aproape, atrage atenția părinților asupra fenomenului orientării copiilor spre egali, lucru care le poate afecta nu doar dezvoltarea acestora, dar și relația cu părinții.
Autorul pleacă de la premisa că un copil poate ști ce-și dorește, dar avertizează ca e periculos să presupunem că poate ști ce are nevoie de fapt. Din acest motiv, rolul părinților în educarea copilului este esențial și el nu poate fi înlocuit de grupul de prieteni, fenomen tot mai întâlnit în ultima perioadă.
Pentru a putea răspunde pozitiv cerințelor părinților, copilul trebuie să fie atașat de aceștia, să simtă că depinde de părinți. Atașamentul, explică Gabor Mate, este cel care controlează atenția copilului, el fiind în centrul relațiilor și al funcționării sociale, de el este responsabilă căutarea dar și menținerea proximității, apropierii și conectării fizice, comportamentale, emoționale și psihologice. A fi părinte nu este un rol, este o relație cu copilul tău.
Iar pentru a înțelege mai bine relațiile, Gabor explică cele 6 tipuri de atașament:
- simțurile și nevoia de proximitate fizică;
- uniformitatea: copiii au tendința să fie asemenea celor de care se simt apropiați;
- sentimentul de apartenență și loialitatea;
- importanța: prezența noastră contează pentru copil;
- sentimentele de căldură, iubire, afecțiune: copilul păstrează în minte imaginea părintelui iubit și iubitor, găsind confort și sprijin în aceasta;
- aprecierea: acest tip de atașament este în legătură cu vulnerabilitatea și cu dorința de a aparține, de a fi văzut și ascultat.
Îndrumarea unui copil care nu ne ascultă este dificilă, dar îndrumarea unui copil care își ia valorile din altă parte, în special din grupul de prieteni, imaturi și ei, e și mai dificilă.
Când relațiile de atașament dintre părinți și copii sunt în competiție cu atașamentul față de egali, apare un deficit de atenție din partea copilului.
”Secretul parentingului constă nu în ceea ce face părintele, ci mai degraba în ce este părintele în ochii copilului.”
Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.
→ Săptămânal la tine în inbox.
Atașamentul nu este, însă, un comportament ce poate fi învățat, ci o conexiune ce trebuie căutată. Când copilul încearcă să obțină aprobarea egalilor săi, în loc de cea a părinților, motivația de a fi bun pentru părinte scade. În acest context, puterea pe care o pierd părinții este aceea de a atrage atenția copiilor, de a apela la bunele intenții și la respect, dar și de a-și asigura cooperarea lor. Autoritatea de a fi părinte se transferă oricărei persoane de care depinde copilul, chiar dacă acesta este unul dintre prietenii săi.
Însă, indiferent de provocările pe care le întâmpinăm ca părinți, relația noastră cu copiii ar trebui să fie prioritară.
Cum să ne păstrăm copiii aproape?
- să le atragem atenția într-un mod prietenos;
- să reconstruim relația de atașament;
- să facem din relația cu copilul o prioritate;
- să creăm intimitate;
- să creăm structuri, dar și limite clare când est nevoie;
- să limităm contactul cu egalii;
- să folosim conectarea, nu izolarea;
”Acceptarea necondiționată este cel mai greu de transmis în momentul în care este cea mai mare nevoie de ea: când copiii ne-au dezamăgit, au călcat în picioare valorile noastre sau sunt instabili. Exact în aceste momente trebuie să le arătăm, prin cuvinte sau gesturi, că sunt mai importanți decât ceea ce fac, că relația noastră contează mai mult decât comporatamentul sau realizările.”
Gabor explică și cum putem preveni orientarea spre egali, cum să gestionăm orientarea copiilor către sexualitate la vârste imature, dar și către internet, telefoane sau jocuri.
În firea noastră nu se află căutarea de informații despre lume, nici măcar divertismentul, spune autorul, nevoia noastră primară este de comuniune. Căutăm conectarea, nu informații despre lume. Ne dorim o asigurare că aparținem celor care sunt importanți pentru noi, că suntem doriți și înțeleși.
Tehnologia a ajuns să compenseze nevoia de atașament neîmplinită a copiilor. Copiii folosesc dispozitivele mult mai puțin pentru a învăța decât pentru a forma și menține relații. Ei ”rezolvă” problema aprecierii având ”mulți” prieteni pe Facebook, Instagram, Discord sau TikTok. Acest fapt nu face, însă, decât să adâncească și mai tare problema și nu rezolvă nicicum nevoia de apropiere. Ce se împărtășește online este, de obicei, artificial și superficial.
Apare din nou întrebarea: cum să ne păstrăm copiii aproape în epoca internetului, a telefoanelor și a jocurilor online?
Pentru noi funcționează vacanțele petrecute împreună sau cina în familie, acestea fiind momente ce trebuie protejate în orice familie. Am redescoperit, odată cu vremea bună de afară, drumețiile scurte de o zi, dar și picnicurile în curte în timpul weekend-ului, activități care sunt foarte apreciate de către copiii mei. Am redescoperit jocurile de cărți sau badminton, inclusiv gătitul împreună aduce conectare și voie bună.
Citește și:
21 de sfaturi pentru a crește un copil sigur pe el
Să fii părinte e mai greu ca niciodată: de aceea am creat programul Thriving Kids