În următoarele 4 minute vei afla:

– De ce să nu porți conversații intense la masă.
– Ce să faci dacă, totuși, cedezi în fața ispitelor culinare.


Începe ”acea perioadă minunată a anului”. Partea bună a Sărbătorilor de iarnă este că vin la pachet cu zile binemeritate de odihnă, cu întâlniri cu prietenii, cu revederea familiei. Pe scurt, vin și cu multe implicații emoționale care apasă diverse pedale sau butoane în fiecare persoană. Latura emoțională este una deloc neglijabilă în această perioadă, iar mâncatul reprezintă, pentru mulți oameni, o exprimare a stărilor sufletești, o supapă sau o consolare. 

Revin: ne vom întâlni cu oameni și asta e minunat! Dar cum rareori se întâlnesc oamenii fără să mănânce sau să bea ceva împreună, sigur că o mare parte din această sărbătoare e ocupată de subiectul mâncării și al gătitului. Și gătim! De toate felurile, pentru toate gusturile. Cumpărăm mâncare sau o primim în dar. Alegem feluri tradiționale sau de inspirație internațională. Variațiunile sunt cvasi-infinite, însă sunt sigură că fiecare dintre noi va găsi pe masa de Sărbători cel puțin câteva delicii de la care nu se va putea abține. 

Ei, și aici e aici. Pentru cineva care tocmai a dat jos câteva kilograme sau care-și propune să continue procesul slăbirii în această perioada de bilanț, încărcată emoțional și plină de tentații culinare, misiunea poate fi una plină de provocări. Din fericire, există soluții care să împace și capra și varza. Adică să ne permită să rămânem fideli procesului de slăbit sau să ne menținem silueta, fără să suferim sau să simțim că sacrificăm una dintre marile plăceri din perioada Sărbătorilor. 

Am pus cap la cap câteva idei care să ajute acest proces și să ne dea tuturor relaxarea și liniștea de care avem nevoie în preajma unui platou cu mâncare “interzisă”. Dacă vrei, printează-le și fixează-le cu un magnet pe frigider, ori doar citește-le cu atenție. Îți garantez că-ți vor fi de mare folos!

Reguli pentru mese cu bucurie și fără excese regretabile

1. Nu porni spre masa în familie cu gândul că va fi plin de feluri de mâncare de la care trebuie să te abții. 

Nu o mai lua atât de personal. Nimeni nu îți vrea răul. Nimeni nu te poate obliga să mănânci ceva ce tu nu vrei să mănânci. Încearcă să îți orientezi gândurile spre întâlnirea cu oamenii de la acea masă, mai degrabă decât cu alimentele de la acea masă. Dacă se insistă excesiv să mănânci ceva ce nu vrei, explică cu calm că te bucuri să fii acolo, că vei gusta ceea ce-ți dorești să guști, dar că ai propriile reguli de nutriție pentru că ții la silueta și la sănătatea ta.

2. Nu merge la masă flamând/ă. 

Nu funcționează să faci foamea, în ideea că-ți vei lua revanșa culinară la astfel de mese întinse cu familia sau prietenii. Se poate lăsa cu un aport crescut de calorii și asta va duce, cu siguranță, la kilograme în plus. Ține minte: mesele sunt, în primul rând, un prilej social, nu unul de ghiftuire.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


3. Încearcă să fii selectiv/ă atunci când îți pui mâncarea din platouri în farfurie. 

Umple o jumătate de farfurie cu alimente cu aport scăzut de calorii: de exemplu, salate și legume. Un sfert de farfurie poate fi ocupat cu carne slabă sau pește. Restul de farfurie e la liber: poți pune orice altceva îți face cu ochiul. Cât despre desert, alege unul sau două produse care îți plac cel mai mult. Eventual, acele dulciuri pe care le știi și le iubești din copilărie. Chiar nu e nevoie să le guști pe toate, în special dacă ești în casa unei gazde foarte pricepute la dulciuri. 

4. Nu mânca repede. 

Nu te zorește nimeni, nu ești în competiție cu nimeni. Mestecă fiecare îmbucătură conștient, simte-i gustul, textura, descoperă condimentele, analizează ceea ce mănânci. Încearcă să nu vorbești cu ceilalți meseni în timp ce mănânci, chiar dacă e tentant. Fă pauze de la mâncat când vorbești sau, cel puțin, evită conversațiile susținute, care să te forțeze să mesteci și să înghiți repede ca să poți da replica partenerului de conversație. Încearcă să mănânci tot ce ai în farfurie și să termini masa în aproximativ 45 de minute. Asta pentru ca digestia ta să fie una eficientă și să nu ai parte de disconfort abdominal.

5. Nu trebuie să te așezi la masă de fiecare dată când te invită cineva. 

Dacă-ți propui să vizitezi mai mulți prieteni la rând, le poți spune respectuos că tocmai ai mâncat și că, eventual, îți pot pune la pachet ceva. Nu te mai sacrifica de dragul aparențelor și anul ăsta! În cele din urmă, tu vei avea de suferit dacă-ți încalci principiile din nou.

Și totuși!

Dacă toate cele de mai sus pică, încearcă să te gândești că numărul de kilograme pe care-l ai acum nu este din cauza mesei de Crăciun sau de Revelion de anul trecut, ci este consecința felului în care ai mâncat tot restul anul. Greutatea noastră nu este definită de cât mâncăm de ziua onomastică sau în acele câteva ocazii speciale, ci de ceea ce facem în cea mai mare parte a timpului. Poate ar trebui ca asta să ne preocupe mai mult decât să fim încrâncenați în acele câteva zile de sfârșit de an.

În plus, aportul excedentar de calorii nu ar duce la îngrășat, dacă am consuma caloriile respective. Așadar, în loc să stăm să căutăm strategii de mâncat cât mai puțin sau să ne supărăm pe noi înșine că nu ne-am ținut pofta în frâu în fața unei farfurii de ceva bun, ce-ar fi să găsim soluții de a consuma excedentul de energie? Mersul pe jos, alergatul, sala, înotul, mersul pe bandă, gimnastica făcută acasă sunt doar câteva soluții pe care le putem adopta. Alegem orice tip de mișcare care ni se potrivește și/sau ne face plăcere și trecem la acțiune fără să mai ezităm. 

În final, vă îndemn să încercați să schimbați tiparul din fiecare an. Dacă e unul păgubos de obicei, probabil va avea același rezultat și anul ăsta. Priviți relația cu mâncarea ca pe una de lungă durată, poate printre cele mai longevive pe care le putem avea. Încercați să o tratați cu blândețe și răbdare. Cu siguranță, veți găsi multă liniște și mulțumire de sine în acest tip de abordare conștientă a hranei. Iar ăsta este un cadou cu adevărat magic pe care-l putem primi doar de la noi înșine.

Citește și:

Legătura dintre hrană și fericire

Cum faci față anxietății provocate de perioada sărbătorilor

Author(s)

  • Tania Fântână

    nutriționist dietetician și nutriționist sportiv

    Tania Fântână este nutriționist dietetician din 2014 (ABC Fitness School), nutriționist sportiv din 2016 (International Sport Sciences Association-USA) și absolventă, în 2019, de Master în Nutriție Clinică și Comunitară (Universitatea de Medicină și Farmacie Târgu Mureș). Pasiunea ei pentru nutriție a început în urmă cu zece ani când, din cauza unor neplăceri personale pe partea de digestie, a început să citească foarte mult în acest domeniu. A dat admitere la Facultatea de Balneofiziokinetoterapie din cadrul Universității de Medicină și Farmacie București, intrând prima. Crede că, atunci când ești pasionat de ceva, poți depune eforturi de care nici tu nu știi că ești în stare în acea direcție. Tania este o prezență activă în comunitatea sa online, Fântâna de Sănătate, unde energia și tonusul ei creează rapid adevărați adepți ai nutriției explicate pe înțelesul tuturor. Pe Tania o găsiți atât în mediul virtual, prin intermediul pachetelor de nutriție online și al comunității Fântâna de Sănătate pe care o coordonează, cât și la cabinetul său, unde încearcă să împrietenească oamenii cu ei înșiși prin intermediul mâncării sănătoase.