În următoarele 5 minute vei afla:
– De ce este și problema ta faptul că unii copii din România nu au acces la educație.
– Cum poți influența traficul din orașul tău, chiar dacă nu ești polițist.
În NLP, există câteva axiome în jurul cărora se construiește întreaga poveste. Una dintre ele spune așa: elementul cel mai flexibil este cel care dă direcția unui sistem. Cu alte cuvinte, cu cât ești mai adaptabil, cu atât ai mai multe șanse să trăiești în realitatea pe care ți-o dorești.
Cum traducem această axiomă în viața de zi cu zi
Dacă pornim de la premisa că lumea în care trăim nu este, de fapt, cea mai bună dintre toate lumile posibile și că este loc de mai bine, ajungem la nevoia de schimbare. Ție ce ți-ar plăcea să se schimbe în jurul tău?
Încep eu: mi-aș dori un sistem medical care să funcționeze mai simplu și în care să simt că am acces la servicii medicale, în siguranță și fără să fie nevoie de intervenții. Mi-aș dori un sistem de învățământ mai axat pe elev și pe particularitățile individuale, mi-aș dori să se respecte orele de liniște, să nu existe certificate verzi ”la negru”, mi-aș dori să înțeleg o iotă din declarațiile care se depun la ANAF, mi-aș dori mai multă căldură în calorifere și mai puține roți scrâșnite în trafic. Lista poate continua, dar las loc și completărilor voastre. Sunt sigură că mai aveți.
Conform unor convingeri construite din fragedă pruncie, lucrurile cu adevărat importante sunt:
– greu de obținut/se obțin cu sudoarea frunții;
– demne de oamenii consecvenți, care nu se dau bătuți niciodată;
– dureroase, dificile (ca un medicament care, dacă nu e amar, nu e eficient);
– rezervate exclusiv persoanelor ambițioase;
– deseori obținute numai de oamenii fără scrupule (vezi bogăția sau statutul social).
Pentru mine, personal, această axiomă din NLP a venit ca o revelație. Intuitiv, ai spune că ambiția, ținutul cu dinții de o idee sunt cele care te duc în direcția potrivită. Și, totuși, chiar așa să fie, oare? Dacă dorim să generăm schimbare, atitudinea rigidă, implacabilă, indiferentă la context să fie cheia pentru succesul tradus în generarea unei noi realități? Pare că nu. Pare că, dimpotrivă, cu cât trăim mai ancorați și mai conectați la ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu atât avem mai multe șanse să transferăm realității ceva din direcția pe care o vedem noi înșine interesantă sau dezirabilă.
Așadar, cum devenim noi înșine schimbarea pe care o vrem în lume?
Axioma de la care am pornit, cea cu elementul cel mai flexibil care dă direcția unui sistem, are aplicații cât se poate de practice IRL (in real life, da, sunt mamă de adolescent). Ca să revin la adolescenți, căci ah, da, e o vârstă care naște destul de multă încrâncenare, să zicem așa: se dă un adolescent și camera sa, plină de ambalaje, rufe murdare, foi aruncate, caiete ajunse sub pat, așternuturi mototolite. Se dă și o mamă care rămâne paralizată în pragul ușii și simte cum furia începe să se manifeste vizibil în venele de la tâmple.
Acțiune posibilă nr. 1:
– începi să faci scandal, să țipi și să ameninți că arunci pe geam tot ce se află pe podea. Rămâi foarte, dar foarte fermă pe poziții, iști un scandal de zile mari, posibil ca adolescentul să facă puțin ordine în cameră, cu garanția că efectul va fi pe termen scurt (și că următoarea ordine va necesita același consum de energie și aceeași zbatere de vene).
Acțiune posibilă nr. 2:
Intri și anunți că ești dispusă să ajuți la înfăptuirea ordinii, inviți copilul să aleagă muzica pe care se va desfășura operațiunea, asculți ce au mai făcut prietenii/colegii, te uiți la câteva clipuri pe TikTok (te conectezi cu realitatea copilului) și camera iese la lumină cu mult mai puțină frustrare. Pentru adolescent, începe să se creioneze o nouă cale neuronală care leagă, spectaculos, ideea de ordine de ideea de chill și intimitate.
Iată doar un mic exemplu despre cum poți implementa ideea de schimbare pornind de la propria ta persoană. Pentru că, în realitate, noi toți suntem oglinzi unii pentru ceilalți, ne reflectăm comportamentul și stările. Asta poate fi haotic, uneori. Dar hai să recunoaștem: e și plăcut sau, cel puțin, interesant.
La ce să fii atent/ă
În primul rând, ca să observi unde ești rigid/ă, observă-ți comportamentul. Așa cum ai observa unde acumulezi tensiune în mușchi. Care sunt lucrurile care se tot repetă în viața ta, care sunt scenariile care par să se reia la infinit.
Apoi, nu te grăbi să pui etichete. Cum ar fi să pornim de la ideea că valoarea mea este aceeași cu a celor din jurul meu, că venim cu toții cu plusuri și minusuri, doar că plusurile și minusurile tale ori ale mele sunt diferite sau diferit gradate. Cum ar fi, de fapt, să pornim de la ideea că nimeni nu e superior sau inferior? De pe această poziție de egalitate, e mai simplu să vezi în jurul tău valoare, sens și speranță.
Nu în ultimul rând, hai să regândim un pic renunțarea. Pare un act de lașitate, nu-i așa? Și totuși, când renunți la un viciu, este o victorie. Oare nu se aplică același principiu și în momentele când renunți la situații/ambiții/lucruri/persoane care nu sunt aliniate cu valorile tale? Nu-i așa că renunțarea nu mai pare fugă sau eschivă?
Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.
→ Săptămânal la tine în inbox.
Comportamentele învățate au și dezvăț
În general, oamenii funcționează pe bază de reciprocitate. Este un comportament învățat, cu o componentă naturală până la un punct: răspundem la bine cu bine, la rău la rău, la nesimțire cu nesimțire. Ai observat, de exemplu, cum se întâmplă în trafic? Când permiți unui șofer să se înscrie pe bandă în fața ta, există o probabilitate foarte crescută să repete gestul de politețe pentru un alt șofer. La fel se întâmplă, însă, și în cazul în care cineva îți taie calea, parcă pleci un pic mai furios și mai convins că lumea e un loc nedrept.
Și dacă l-ai îndrepta tu?
Dacă ți-ai propune să schimbi starea de furie cu generozitate sau politețe? Jur, traficul din București este un teren fabulos de dezvoltare personală!
Micro-agresiunile de zi cu zi au un impact enorm asupra sănătății noastre emoționale. Devenim imuni la gesturile care ne supără/ofensează/deranjează, discriminări, acceptăm sau facem presupuneri despre alții (sunt sau nu de succes, au sau nu șanse să reușească). Alături de comparațiile toxice cu ceilalți, sunt parte din rețeta unui cocteil extrem de obositor. Multe dintre aceste micro-agresiuni se nasc la nivel subconștient. Când le aducem în sfera rațională (prin autoobservare), dărâmăm ziduri și creăm conectare. Facem primul pas spre o schimbare esențială, creștem, putem cere ajutor, înțelegem care este reprogramarea de care avem nevoie pentru un comportament mai aliniat cu cine vrem să devenim și cu lumea din care ne dorim să trăim.
Realitatea este una singură, infinite sunt percepțiile noastre despre ea.
Schimbările din zona de confort sunt cele mai dificile pentru că au legătură cu convingerile noastre limitative. Sigur că toți ne dorim pace, sănătate, bunăstare. Însă nu putem reuși singuri pentru că facem parte dintr-un sistem. Situația copiilor care n-au acces la educație (iar perioada școlii online a arătat cu degetul spre gradul enorm de inechitate socială din România) va afecta întreaga țară, comunitatea, va schimba felul în care va arăta lumea pentru copilul meu, care are acces la calculator, meditații, culegeri sau internet. Realitatea este că suferința unui individ are impact asupra întregii societăți. Însă la fel de valabilă e și reciproca: un singur individ schimbat în bine are la fel de mult impact asupra aceleiași societăți.
Citește și:
8 lucruri pe care ar trebui să încetezi să le mai faci dacă vrei să ai succes