În următoarele 5 minute vei afla:

– Ce este motivația.
– De câte ore de odihnă zilnică avem nevoie pentru a fi eficienți și pentru a ne simți motivați.


Vorbim cu lejeritate despre motivație – sau despre lipsa ei – ca și cum ar fi ceva foarte simplu, ceva care depinde exclusiv de noi, de voința noastră, iar dacă ne lipsește, aplicăm o rețetă și ar trebui să o recăpătăm. În realitate, suntem ființe prea complexe ca să funcționăm așa, iar motivația este și ea, deseori, prea puțin înțeleasă.

Pornesc de la definiția din DEX, pentru a ne face o imagine mai clară despre ce înseamnă motivația: “totalitatea motivelor sau mobilurilor – conștiente sau nu – care determină pe cineva să efectueze o anumită acțiune sau să tindă spre anumite scopuri”. În termini psihologici, este un ansamblu de factori dinamici care determină comportamentul unui individ.

Sintagma “conștiente sau nu” ne spune multe despre complexitate. Cel mai adesea, noi ne uităm la acțiuni, la comportamente și ne judecăm – sau îi judecăm pe ceilalți – în funcție de câte am reușit sau nu să facem. Dacă-ți imaginezi un aisberg, comportamentele sunt, de fapt, doar partea aceea de suprafață, mult mai redusă decât ceea ce e dedesubt. Și ce este dedesubt în cazul oamenilor? Tot sistemul de valori și de convingeri, aspirații, emoții, experiențe de viață, temperament, personalitate. Multe convingeri, aspirații sau emoții sunt inconștiente, ceea ce înseamnă că nu avem acces la ele, timp în care ele ne influențează totuși puternic acțiunile – sau lipsa lor.

Așadar, ce poate ascunde lipsa de motivație, resimțită de mulți oameni ca un blocaj?

Rezervorul tău de energie este gol

Există oameni, activități, obiceiuri care ne consumă energie sau care ne încarcă cu energie. Dacă te simți blocat, ar fi bine să te uiți la viața ta și să te întrebi:

  • Cum ai grijă de corpul tău (somn, nutriție, hidratare, mișcare)?
  • Cât de des și în ce fel de momente simți bucurie și plăcere?
  • Ce părere ai despre odihnă și relaxare?
  • Câte ore pe zi îți petreci muncind sau ocupându-te de alte responsabilități?

Pui prea multă presiune pe tine

Acest lucru vine de obicei la pachet cu o voce critică puternică și un sistem de convingeri limitative, printre care:

  • “Trebuie să mă descurc singură”.
  • “Dacă cer ajutorul, înseamnă că sunt slab”.
  • “Trebuie să fac totul perfect”.
  • “Relaxarea e o pierdere de timp”.
  • “Dacă am grijă de nevoile mele, sunt egoist(ă)”.

Scopurile tale nu sunt aliniate cu valorile sau cu personalitatea ta

Dacă te implici în activități sau ai un job pentru că așa spun alții/așa trebuie/ așa e bine, este firesc să-ți fie dificil să te mobilizezi.

Ai trecut printr-o perioadă stresantă

Când se adună mai multe probleme, când suferim diverse pierderi, când trecem prin schimbări, când mediul extern este încărcat cu tot felul de dificultăți, foarte multe din resursele noastre sunt consumate pentru a face față, pentru a ne gestiona emoțiile dificile. Drept consecință, este greu să mai fim motivați să facem chiar și activități banale.

Nu pui limite

Îți este greu să spui NU, așa că te încarci cu prea multe lucruri de făcut. Nevoile celorlalți sunt mai importante decât nevoile tale. La un moment dat, obosești și apoi te întrebi de ce ești demotivat.

Ești în depresie sau în burnout

La polul extrem, lipsa de motivație este un simptom al depresiei sau al burnout-ului. Nu te grăbi însă să-ți pui un diagnostic, ci fii atent dacă ai și alte manifestări (și dacă durează de mai multe săptămâni): stare de tristețe accentuată, iritabilitate, probleme cu somnul, lipsă de concentrare, absența plăcerii, oboseală continuă, dureri de cap.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Cu toții avem momente când ne simțim lipsiți de motivație. Primul pas este să ne punem întrebări, să ne auto-observăm, pentru a înțelege cauzele blocajului. Apoi putem face ceva diferit, astfel încât și nivelul nostru de energie și motivație să crească.

Fă-ți timp să te odihnești si să ai grijă de tine

Cercetătoarele Emily și Amelia Nagoski împărtășesc în cartea lor Burnout rezultatele unor studii conform cărora avem nevoie de 42% din timp pentru odihnă. Adică o medie de zece ore/zi. Odihna include somnul, dar și orice activitate care te relaxează, care nu presupune eficiență și responsabilități. Nerespectarea acestei reguli duce, pe termen mediu sau lung, la burnout și depresie.

Fii mai blând cu tine

Nu ești un robot care poate să se ocupe de toate responsabilitățile și să fie productiv non-stop. Nu trebuie să le faci pe toate și să-ți iasă toate perfect. Dă-ți voie să te relaxezi, să te bucuri, să te joci. Alege să vezi și ce merge bine și sărbătorește micile succese.

Propune-ți să te cunoști mai bine

Pune-ți întrebări despre cine ești, care sunt punctele tale forte și resursele tale, ce abilități ai, care sunt valorile tale de bază, ce te încarcă de energie, ce-ți lipsește cel mai tare în viață, ce tipare sau convingeri te limitează, care sunt butoanele tale sensibile. Autocunoașterea te ajută să faci alegeri în acord cu tine, și astfel vei fi mult mai motivat să le pui în practică.

Ocupă-te de emoțiile tale

Să fii în contact cu tine înseamnă să-ți poți recunoaște, verbaliza și gestiona emoțiile, mai ales pe cele dificile. Mulți oameni folosesc drept mecanism de coping reprimarea emoțiilor, pentru că este prea inconfortabil să le simtă. Problema este că emoțiile nu dispar, ci rămân în corp și ne afectează fără să știm măcar în ce mod. Un exemplu de dialog interior pe care-l poți purta în momente dificile: “Am o stare proastă. Oare ce emoție simt? Cred că sunt trist(ă)/dezamăgit(ă)/supărat(ă). Probabil din cauză că nu mi-a ieșit acel proiect așa cum îmi doream. E firesc să mă simt așa. Pot să stau un timp cu emoția asta, știu că emoțiile sunt trecătoare. Pot, de asemenea, să mă gândesc ce pot să fac pentru mine – într-un mod sănătos  –  ca să mă simt mai bine”.

Prioritizează și pune limite

E un lucru bun să ajuți, să fii generos. Însă ziua are 24 de ore pentru toți și n-ai cum să te ocupi doar de ceilalți, fără să ții cont și de nevoile tale. Caută să înțelegi de ce ți-e dificil să spui NU: ce crezi că se va întâmpla? Dintre persoanele de atașament cu care ai crescut, cine avea dificultăți în a pune limite? Apoi alege situații, mărunte la început, în care să spui, într-un mod asertiv, că nu poți să faci X lucru. E important să vezi că nu se întâmplă nicio tragedie și că, de cele mai multe ori, ceilalți reacționează mai bine decât în scenariile minții tale.

Cere ajutorul

Suntem ființe sociale și avem nevoie de relații, de conectare, de oameni dragi în jur. Fie că este vorba de prieteni, familie sau specialiști, dacă crezi că suferi de depresie sau burnout, este important să ceri ajutorul. Să te bazezi pe ceilalți nu e o dovadă de slăbiciune, ci o dovadă că-ți pasă de tine și vrei să fii bine.

Oricare ar fi motivul pentru care ești lipsit de motivație, nu te judeca. Critica și presiunea nu fac decât să adâncească blocajul. Dacă înțelegi de ce a apărut blocajul, cu siguranță îți va fi mai ușor să-l depășești. Tu cum vorbești cu tine în astfel de momente?

Citește și:

8 pași simpli pentru a-ți găsi motivația

Cum te ajută post-it-urile să rămâi motivat

Author(s)

  • Laura Dima

    psihoterapeut

    Laura Dima este psihoterapeut cu formare în Terapia Cognitiv-Comportamentală și Hipnoză. Fascinată de mintea umană și de modul în care ea ne poate fi aliat sau sabotor, Laura îmbină în practica ei psihologia și neuroștiințele, pentru a-i ajuta pe oameni să trăiască mai conștient și să facă schimbările dorite în viața lor. Mai multe detalii despre activitatea ei găsiți pe site-ul ei https://www.lauradima.ro și pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/LauraDimaPsihoterapeut/