În următoarele 4 minute vei afla:

– Care sunt efectele psihologice ale alimentelor dulci, sărate sau grase.
– De ce e greu să-ți menții motivația de a mânca sănătos.


Efectele psihologice ale alimentelor pe care le consumăm sunt extrem de importante și ar trebui să ținem cont de ele, atunci când dorim să schimbăm în bine modul de a mânca. De câte ori n-am încercat să ținem dietă, am pornit la drum cu motivație și avânt, am cumpărat alimente sănătoase și, după câteva săptămâni, am revenit la vechile obiceiuri?

Da, slăbitul ține de stabilirea priorităților, de schimbarea modului de a găti, de organizare, de menținerea motivației, dar mai ține și de alți factori. Știm că mâncarea de tip fast-food, alimentele procesate și dulciurile nu sunt bune, știm că nu ar trebui să le consumăm frecvent, dacă obiectivul nostru este slăbitul sau păstrarea sănătății. Cu toate acestea, nu ne putem opri din a le consuma.

Ne luptăm cu poftele, cu dependența și pare că este foarte greu să ne oprim. Ni se pare că nu avem deloc voință, renunțăm, și asta duce la frustrare și la imposibilitatea de a slăbi.

Asta e, nu am voință”, ne spunem de multe ori, în timp ce mai umplem un bol mare cu chipsuri.

Poftele au legătură cu starea noastră emoțională și cu recompensa alimentară de care avem nevoie pentru a ne simți mai bine. Poftele ne schimbă relația cu mâncarea, ne schimbă obiceiurile alimentare, ne blochează într-un cerc vicios. 

Ei bine, nu este în totalitate vina noastră pentru că nu reușim să ne abținem. O parte din vină o poartă și aceste alimente, pentru că sunt create special pentru da dependență. Creierul nostru este programat să identifice trei gusturi de bază: dulce (energie), sărat (menținerea echilibrului hidric), gras (caloric). 

În vremurile ancestrale, omul își dădea seama dacă rădăcinile și fructele pe care le găsea sunt bune de mâncat, în funcție de gustul acestora: dulce semnala faptul că sunt bune, iar amar – că pot fi toxice. Când simțim gustul dulce, gras, sărat, creierul ne spune că alimentele pe care le consumăm sunt bune pentru noi.

Pe vremuri, aceste gusturi semnalau mâncarea de bază, nutritivă, hrănitoare. Dar în zilele noastre alimentele s-au schimbat. Găsim pe rafturile magazinelor produse care nu au legătură cu hrana naturală, produse procesate, rafinate, cu grăsimi și zaharuri adăugate, cu potențiatori de gust și arome. 


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Cercetătorii au observat modul în care creierul nostru răspunde la gusturile de bază și au început să modifice alimentele naturale pentru a le face mai apetisante, pentru a crește dorința de a le consuma și pentru a crea dependență. Aceste alimente procesate activează partea creierului responsabilă cu plăcerea și recompensa și creează o disociere totală între gust și calitatea nutritivă pe care ar trebui să o aibă alimentul.

În natură, fructele au gust dulce și, odată cu el, vin la pachet vitamine și minerale. Dar în produsele procesate, gustul dulce provine de la zahărul adăugat sau de la alți îndulcitori.

În natură, gustul gras vine de la carne, ouă și pește, nuci și semințe. În produsele procesate, gustul gras vine de la uleiurile hidrogenate sau alte tipuri de grăsimi ieftine adăugate. Alimentele procesate sunt sărace în nutrienți, dar bogate în calorii goale și în substanțe chimice care păcălesc creierul să producă semnale biologice puternice pentru a continua să le consumăm.

Dacă mâncăm, de exemplu, o friptură, după șase-șapte înghițituri începe să se instaleze senzația de sațietate: mestecăm bucățile de carne, înghițim, pofta de mâncare scade treptat, începem să ne săturăm. Carnea este bogată în proteine și în nutrienți, ne hrănește, și faptul că trebuie să o mestecăm destul de mult asigură un timp suficient pentru ca în creier să se declanșeze senzația de sațietate.

Dacă mâncăm, însă, o pungă mare de chipsuri sau o pungă mare de biscuiți, situația este diferită. Mâncăm repede, pentru plăcerea gustului, alimente golite de nutrienți, dar bogate caloric. Corpul nostru nu le recunoaște drept hrană, nu ne putem opri după un pumn de chipsuri sau doi biscuiți, senzația de saturație nu se instalează și, până să ne dăm seama, am terminat toată punga. 

Acest tip de alimente sunt programate să concentreze gusturile sărat, dulce, gras, care stimulează centrii plăcerii și recompensei mult mai mult decât o face orice aliment natural.

Din păcate, consumul acestui tip de alimente ne îndepărtează de la aroma naturală al hranei, aceasta din urmă ajungând să ni se pară lipsită de gust. 

Din fericire, putem să ne reeducăm gustul, putem să ieșim de sub influența acestor alimente, recăpătându-ne apetitul pentru gustul natural al mâncării, schimbând alimentele din farfurie.

Acesta este un proces de durată: mai ales dacă am fost dependenți de mâncarea procesată mulți ani, nu ne vom schimba obiceiurile peste noapte. Am putea, însă, să considerăm acest proces echivalent cu sportul: atunci când dorim să ne tonifiem musculatura, avem nevoie de mai mult de un antrenament pentru a ne atinge scopul.

Repetiția, perseverența, recunoașterea și acceptarea emoțiilor noastre și organizarea mediului în care trăim, ne pot ajuta să ne reconfigurăm alimentația, să schimbăm alimentele pe care le punem în farfurie și să ne recăpătăm sănătatea, energia și silueta.

Citește și:

De ce poftești la cartofi prăjiți când ești obosit?

Legătura dintre hrană și fericire

Author(s)

  • Andreea – Carmen Radu

    Skip to main contentSkip to toolbar About WordPress Thrive Global Romania 11 update available 00 Comments in moderation New WP Engine Quick Links Howdy, Eric Olsen Log Out Screen Options Guest Authors Add New Filter posts listAll (454) | Published (430) | Drafts (24) Search Guest Authors: Add Filter Filter by date All dates Select bulk action Bulk actions Reset Sorting Inline EditPosts list navigation454 items « ‹ Current Page 1 of 5 Next page› Last page» Posts list Select All Title Website Title Org Bio Insta Linkedin Twitter Select Abigail Tucker Abigail Tucker Edit | Quick Edit | Trash – autoare – Abigail Tucker este autoarea bestsellerului New York Times, The Lion in the Living Room: How House Cats Tamed Us and Took Over the World, desemnată Cea mai bună carte științifică a anului 2016 de Library Journal și Forbes, tradusă acum în treisprezece limbi. Corespondentă a revistei Smithsonian, lucrările sale au apărut în seria Best American Science and Nature Writing. Abigail Tucker locuiește în New Haven, Connecticut, împreună cu soțul ei și cei patru copii ai lor. – – – Select Adina Foldager Adina Foldager Edit | Quick Edit | Trash – antreprenoare – Adina Foldager, antreprenoare și expertă în puericultură, a înființat brand-ul Adinish în 2018, primul concept store de puericultură scandinavă și primul magazin de tip one stop shop premium din țară. S-a născut în București, unde a și copilărit, dar a absolvit facultatea de business în Germania. După 15 ani de experiență la nivel internațional, unde a dezvoltat business-uri la început de drum și le-a poziționat în topul afacerilor în domeniul puericulturii în Germania și Danemarca, Adina a hotărât să-și deschidă propria afacere în România alături de soțul ei Ture. Business-ul Adinish a reușit să strângă în câțiva ani o comunitate fidelă de părinți dornici de informație și calitate, tocmai de aceea Adina a deschis în 2020 un nou showroom la Cluj, având în plan extinderea afacerii în alte orașe mari din țară, precum Timișoara, Constanța, Brașov și Iași, dar și în Ungaria & Spania. – – – Select Adrian Asoltanie Adrian Asoltanie Edit | Quick Edit | Trash – antreprenor, autor – Adrian Asoltanie are o experiență de business de peste 25 de ani, din care 21 ca antreprenor. După ce a învățat în cel mai dur mod lecțiile crizei din 2009-2010 la nivel personal și de business, și-a dezvoltat pasiunea și misiunea de a-i ajuta și pe ceilalți să evite greșelile pe care le-a facut. Este preocupat, în special, de educația financiară în cuplu și pentru copii și este autorul primei cărți din România despre finanțe în cuplu: Dragă, unde-s banii? - lecții de viață pentru echilibru și prosperitate. https://adrian.asoltanie.com/product/draga-unde-s-banii/ Adrian susține maratonul de educație financiară LIVE “Viata și Banii”, o serie de peste 220 de lecții și interviuri valoroase ce pot fi urmărite pe Youtube și Facebook. Grupul Viața și Banii este una dintre cele mai mari comunități de educație financiară din Romania cu peste 20.000 membri, iar podcastul Viața și Banii este, de asemenea, în topul platformelor educaționale. www.adrian.asoltanie.com [email protected] – – – Select Adrian Gostick și Chester Elton Adrian Gostick și Chester Elton Edit | Quick Edit | Trash – autori – Fac consultanță cu mai multe organizații din lume cu privire la cultură, implicarea angajaților și probleme de wellness. Sunt autorii volumului NYT bestseller All In, The Carrot Principle și Leading with Gratitude. Cea mai recentă carte lansată, Anxiety at Work, va fi publicată la Harper Business în această primăvară. – – – Select Adriana Cruceanu Adriana Cruceanu Edit | Quick Edit | Trash – instructor yoga – Adriana Cruceanu are 11 ani de experiență în yoga; conduce clase tehnice și teoretice de yoga în diferite colțuri ale lumii, în studiouri și retreaturi, coordonând cursuri de formatori de instructori Yoga 200 și 300 ore. Educația sa yoga provine din direcții atât tradiționale, cât și experimentale, studiind cu Eileen Gauthier, Rolf Naujokat, Duncan Wong, Ian Lewis, The Yoga People, Chidananda și Vijay Kumar. Stilurile sale preferate sunt Aṣṭāṅga, Vinyasa, Bikram, Yin, Iyengar și Dharma Mittra, fiecare având un aport considerabil. Backround-ul său relaționat cu limbile străine, sociologia, psihologia și mișcarea artistică au, de asemenea, o contribuție atât în înțelegerea și modelarea practicii yoga, cât și a modalităților sale pedagogice. – – – Select Agapi Stassinopoulos Agapi Stassinopoulos Edit | Quick Edit | Trash – scriitoare, speaker motivațional, facilitator Thrive Global – Agapi Stassinopoulos este autor de succes și un speaker ce inspiră oamenii din întreaga lume. În penultima sa carte, Unbinding the Heart: A Dose of Greek Wisdom, Generosity, and Unconditional Love vorbește despre înțelepciunea acumulată în urma aventurilor și a experiențelor din viața sa. Iar în cel mai recent volum, Wake Up to the Joy of You: 52 Meditations and Practices for a Calmer, Happier Life își invită cititorii într-o călătorie și îi provoacă să renunțe la ceea ce nu funcționează, construindu-și, în schimb, viețile la care au visat dintotdeauna. Agapi a studiat la Londra, la Royal Academy of Dramatic Art și apoi a obținut diploma de Master în Psihologie la Universitatea Santa Monica. În trecut, a scris cărți despre Arhetipurile grecești, Cum iubesc Zeii și Zeițele și Conversații cu zeițele, care au devenit documentare de largă circulație. În prezent, ține workshop-uri pentru Thrive Global, companie fondată de către sora sa, Arianna Huffington, cu misiunea declarată de a ne ajuta să ne schimbăm modul de a lucra și de a trăi. Agapi a susținut și a organizat sesiuni de meditație pentru multe organizații și companii, printre care și ABC Carpet&Home, Women's Health Magazine, Museum of Modern Art, IBM Watson, SAP, Pandora Radio, CVS Corporate, Weight Watchers, PepsiCo, Google, Nike, Starbucks, Fortune Health Conference, The Heart Association și multe altele. Își împarte timpul între New York și Los Angeles, dar este născută și a crescut în Atena, Grecia. – – – Select Alex Zamfir Alex Zamfir Edit | Quick Edit | Trash – blogger și autor de podcast-uri – Alex Zamfir este tatăl lui Mark, pe care îl adoră și cu care adoră să joace baschet. Îi place să asculte poveștile oamenilor și, de asemenea, îi place să scrie povești. Reale, inspirate din realitate sau inventate, poveștile sale pot fi citite pe www.celmaibuntata.ro. A început un podcast despre eșec – “15 minutes of failure” – în care stă de vorbă cu oamenii, încercând să înțeleagă de ce ne este atât de frică de eșec. Mai mereu găsește ceva simpatic în viața sau în jurul său și de cele mai multe ori povestește despre asta pe Facebook. – – – Select Alexandra Florea Alexandra Florea Edit | Quick Edit | Trash – Results Trained Coach – Alexandra e avocat la bază, finanțist de profesie și coach part-time din pură pasiune. După un MBA la London Business School, în care a învățat tot atât de multe despre oameni și ce îi motivează cât despre business și finanțe, a absolvit cursul de Results Trained Coaching al Neuroleadership Institute din Londra. E fascinată de ideea că putem învăța, la orice moment din viață, să trăim mai frumos și mai din plin – dar i se par la fel de interesante și toate felurile în care ne punem singuri obstacole în calea fericirii. Scrie despre amândouă pe spring-mind.com – – – Select Alexandra Hayes Alexandra Hayes Edit | Quick Edit | Trash – reporter multimedia – Alexandra Hayes este reporter multimedia la Thrive Global. Înainte de a se alătura echipei Thrive era profesoară de lectură în Canarsie, Brooklyn. În timpul liber, îi place să scrie ficțiune, își perfecționează versiunea sa de Bucatini all'Amatriciana și vorbește cu partenerul ei despre totul și nimic. Speră că în curând va avea un bulldog pe nume Rigatoni. – – – Select Alexandra Ionescu Alexandra Ionescu Edit | Quick Edit | Trash – nutriţionist & trainer iFit Studio – Alexandra a studiat nutriția și sportul la Londra, în cadrul Universității Bedfordshire, fiind totodată nutriționist vegan acreditat, și este antrenor de functional training, pilates și cardio la iFit Studio/Training Days. https://www.instagram.com/alex.trainingdays/ https://www.instagram.com/ifit_studio/ – – – Select Alexandra Mîinea Alexandra Mîinea Edit | Quick Edit | Trash – marketing manager Elevate Her – Alexandra Mîinea este studentă în ultimul an la Comunicare și Relații Publice. Drumul ei în echipa Elevate Her a început prin participarea în primul program de dezvoltare personală organizat de fondatoarea proiectului, Ana Zlătescu. În urma experienței din acel program, Alexandra s-a îndrăgostit de proiectul Elevate Her, dorind să facă parte din echipă. Astăzi afirmă că: „Am fost în locul potrivit la momentul potrivit. Elevate Her este și a fost pentru mine o provocare și o schimbare atât profesională, cât și personală. Sunt fericită ca fac parte din acest proiect drag mie”. Pe Alexandra o poți găsi aici. – – – Select Alexandra Negulescu Alexandra Negulescu Edit | Quick Edit | Trash – fondatoare Mpower Yoga Studio, business coach – Alexandra Negulescu este antreprenoare, profesor de yoga, fondatoare Mpower Yoga Studio și business coach. Timp de zece ani, a lucrat ca fashion buyer, iar în prezent predă yoga în propriul studio. Este pasionată să împărtășească yoga ca stil de viață. Când nu preda yoga, scrie pe propriul blog despre wellbeing, lifestyle, transformare și dezvoltare personală. – – – Select [email protected] [email protected] — Draft Edit | Quick Edit | Trash – – – – – – – Select Alexandru Ilie Alexandru Ilie Edit | Quick Edit | Trash – fizioterapeut și co-fondator RestartiX – Fizioterapeut acreditat cu o experiență clinică de 13 ani și co-fondator al Restartix, prima platforma de educație și prevenție în sănătate din România, Alexandru Ilie e specialist în dinamometrie computerizată, membru al Colegiului Național al Fizioterapiei, lector al Congresului de Fizioterapie din România 2019 și 2020, creator si dezvoltator de produse pentru managementul durerii coloanei vertebrale, trainer național pentru recuperea medicală prin dinamometria computerizată Biodex și dezvoltator de produse pentru Managementul Durerii Cervicale. – – – Select Alice Macrina Cornea Alice Macrina Cornea Edit | Quick Edit | Trash – psiholog, lector Fundația Calea Victoriei – Alice Macrina Cornea este psiholog și lector la Fundația Calea Victoriei unde susține atelierul online Cum să-ţi găseşti vocaţia. Este pasionată de oameni şi de psihologia lor. Încă de la vârsta 13 ani a hotărât că misiunea sa va fi să-i ajute pe ceilalţi şi tot de atunci a luat decizia că va deveni psiholog, deși nimeni şi nimic din contextul de viaţă de atunci nu o încurajau să-și urmeze această chemare. Pentru că a existat o motivaţie interioară foarte puternică, s-a găsit, totuși, şi o „cale” la fel de puternică. Aşadar, și-a urmat chemarea pe care o împlinește şi astăzi. – – – Select Alice Popescu Alice Popescu Edit | Quick Edit | Trash – kinetoterapeută, instructoare de yoga și meditație – Alice Popescu este kinetoterapeută, instructoare de yoga și meditație, formatoare, technician nutriționist. Își desfășoară activitatea în Craiova și online, iar recent a deschis canalul de YouTube: Yoga cu Alice Popescu (https://www.youtube.com/channel/UCosJzPCflkn14hXd7UxWHlQ). Este pasionată de tot ceea ce presupune stil de viață sănătos, echilibrat și lucrează cu și pentru oameni. – – – Select Alicja Son Alicja Son Edit | Quick Edit | Trash – TEDx public speaker, life coach, autoare – Alicja Son este TEDx Speaker și Speaker Internațional, autoare de cărți și Life Coach pasionată de sănătatea sustenabilă, Minte, Trup și Suflet. Publică materiale inedite menite să îi motiveze pe clienții cu care lucrează să facă schimbări în viețile lor. Își propune să educe și să informeze lumea despre importanța micro-mineralelor și să identifice elementele din Spa-urile geotermale pentru a contribui la îmbunătățirea sănătății tuturor. Alicja a publicat până acum trei cărți, dintre care, ”The Power of Minerals. Healing Spas of Europe” a ajuns pe primul loc în topul Bestseller-urilor pe Amazon. Cea mai mare bucurie a sa este aceea de a-i ajuta pe ceilalți și crede cu tărie ”că nu este niciodată prea târziu să îți îmbunătățești sănătatea și să duci o viață mai fericită, mai sănătoasă și mai împlinită ș să te simți bine.” – – – Select Alin Comșa Alin Comșa Edit | Quick Edit | Trash – trainer și lector la Fundația Calea Victoriei – Alin Comșa este trainer și lector la Fundația Calea Victoriei, unde susține atelierul Comunicarea eficientă şi tehnicile NLP. Este cofondator al companiilor de training şi formare profesională Selftrust Academy şi All in Trust Attitude, precum şi fondator al Institutului de Management al Artei – Artmark, instituţie de educaţie şi formare profesională în domeniul artei. Este lector în cadrul Institutului Bancar Român din Bucureşti – catedra Formarea Formatorilor. Ca doctorand în cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), se specializează în educaţie estetică. Este licenţiat în comunicare socială şi relaţii publice şi a absolvit un program de masterat în marketingul serviciilor. De asemenea, Alin este specialist în activitatea de coaching, având o experienţă de peste 12 ani ca formator. Specialist în relaţii publice şi comunicare, pasionat de tot ce poate cuprinde domeniul educaţiei şi învăţarea, Alin foloseşte în training experienţa de business acumulată în 20 de ani de activitate în domeniul vânzărilor. – – – Select Alina Băisan Alina Băisan Edit | Quick Edit | Trash – jurnalist, fotograf – După ce zece ani ani a lucrat în presa glossy ca redactor, Alina Băisan a dat jurnalismul pe fotografie și pe un trai mai relaxat, ca freelancer. De când cu pandemia s-a mutat la țară împreună cu familia și plănuiește să lanseze un vlog despre noul său stil de viață. – – – Select Alina Iliescu Alina Iliescu Edit | Quick Edit | Trash – personality profiler și psihoterapeut – Lucrează în domeniu de peste 15 ani cu adulți, adolescenți, copii, familii, cupluri, grupuri și instituții. Ședințele de psihoterapie se desfășoară în cabinet și în mediul online, în limba română sau engleză. Specializări: prima în psihanaliza copilului și adolescentului, a doua în psihanaliza cuplului, a treia în consiliere și psihoterapie psihanalitică pentru adulți, a patra în psihanaliza familiei, a grupului și a instituțiilor, iar ultima în psihodramă. Mai multe detalii pe alinailiescu.com. – – – Select Alina Ioana Pop Alina Ioana Pop Edit | Quick Edit | Trash – solution focused coach și facilitator – Sunt Alina - Solution Focused Coach și facilitator de experiențe și perspective cu ajutorul instrumentelor Points of You®. Co-creez spații pentru reflecție și învățare, descoperire, redescoperire și awareness. Am peste 15 ani experiență în HR și 5 ani de experiența în coaching și beneficiez de o formare certificată internațional atât în coaching individual, cât și de echipă. Cred că fiecare persoană face cea mai buna alegere la un moment dat, cu resursele și cunoștințele pe care le are atunci. Nu cred în rețete care funcționează pentru toată lumea, ci cred in soluții personalizate în funcție de situație. https://www.springyourlife.com/ – – – Select Alina Mihaela Boroș Alina Mihaela Boroș Edit | Quick Edit | Trash – psihoterapeut – Alina Mihaela Boroș este psihoterapeut cu formare în psihoterapie cognitiv comportamentală și hipnoterapie, terapie scurtă strategică, terapie centrată pe scheme cognitive și terapie centrată pe emoții. Alina a știut că vrea să devină psiholog de când a avut prima oră de psihologie. A fost și este motivată de curiozitatea de a afla cum funcționează mintea, de ce se află în spatele alegerilor pe care le facem. Crede că putem învăța să fim diferiți, să fim mai conștienți, mai prezenți în viața noastră, fără a mai trăi pe pilot automat, guvernați de durerea experiențelor mai puțin plăcute din trecutul nostru. Mai multe detalii despre activitatea sa găsiți aici: https://www.facebook.com/psihoterapeutAlinaMihaelaBoros/ – – – Select Alina Pop Alina Pop Edit | Quick Edit | Trash – psiholog, psihoterapeut – Alina Ioana Pop este psiholog, psihoterapeut, mamă și soție și consideră că pentru a ne bucura de tot ceea ce ne oferă viața este important să ne uităm prima dată în interior și să vindecăm tot ceea ce am preluat din momentul concepției până în prezent și care azi ne încețoșează filtrul cu care percepem realitatea. Lucrează în cabinetul său de peste cinci ani în terapie individuală și cu cupluri, având o abordare integrativă în procesul psihoterapeutic cu formări multiple (psihoterapie integrativa, terapie cognitiv-comportamentală, EMDR (Eye Movement Desensitization and Reprocessing), consiliere pentru cuplu, în formare în psihoterapia integrativă a traumei și în IoPT (Identity Oriented Psychotraumatheory and Therapy). Ultimii doi ani i-a dedicat în special conștientizării părinților în legătură cu sindromul de burnout parental, deoarece știe din proprie experiență cum este să fii un părinte epuizat și cât de mare este nevoia de ajutor și de informare printre părinți. O găsești pe https://alina-pop.ro – – – Select Allison Parc Allison Parc Edit | Quick Edit | Trash – Fondator & Președinte Brenne Whisky – – AllisonParc – – Select Amani Diana Rusu Amani Diana Rusu Edit | Quick Edit | Trash – medic rezident psihiatru, NLP master coach, psihoterapeut – Diana a fost fascinată de mică de felul în care funcționează mintea umană. Prima carte de dezvoltare personală pe care a citit-o a fost Puterea Magică a gândului de David Scwartz. Atunci și-a decis cariera. În 2016 și-a finalizat studiile la Facultatea de Medicină și Farmacie din Târgu-Mureș și, ulterior, a urmat rezidențiatul pe specializarea Psihiatrie. Între timp, a urmat formări de psihoterapie, psihoterapia sistemică de cuplu și familie, psihoterapia integrativă a traumei, precum și cursuri în domeniul coachingului și al NLP-ului. Țelul ei este de a fi ghidul oamenilor care vor să-și vindece trecutul pentru a crea viitorul pe care și-l doresc. Iar în cadrul Atelierului de creare a obiectivelor pe care-l susține, Diana aprofundează atât partea rațională a acestei arte, cât și pe cea emoțională. O poți găsi aici: https://rusuamani.ro/; https://www.facebook.com/RusuAmani – – – Select Amber L Smith Amber L Smith Edit | Quick Edit | Trash – Content Writer|Writer|Copywriter|Writing Consultant la Simplyamberlou – Mereu hotărâtă să creeze materiale de promovare captivante pentru tine, brand-ul tău și afacerea ta, care să lase publicul cu gura căscată. – – – Select Amina Islam Amina Islam Edit | Quick Edit | Trash – inginer și blogger – Amina e autoarea cărții ”All Bleeding Stops& Other Short Stories”. Kenyană. Musulmană. [email protected] https://t.co/LAIOMn60BQ – – – Select Amy Ciotec Amy Ciotec Edit | Quick Edit | Trash – fondatoare AwakeningMom – Timp de 16 ani a avut o carieră în corporații și a lucrat mereu aproape de oameni. Cu o experiență de peste opt ani în procesele și terapiile de dezvoltare personală, Amy s-a trezit din punct de vedere spiritual, a vindecat și a transformat fiecare aspect al ființei. A documentat din experiența cunoașterii ei pe blogul personal www.Awakeningmom.com. «Cred în tine, cred în femeia trează și liberă, femeia hotărâtă să-și integreze și să-și manifeste potențialele cele mai înalte, încă ascunse în Esența ei”, spune Amy. – – – Select Amy Morin Amy Morin Edit | Quick Edit | Trash – autoare, speaker, editorialist Forbes, expert în parenting – Amy Morin este psihoterapeut, speaker, autoare. Printre cărțile semnate de ea se numără 13 Things Mentally Strong People Don't Do și 13 Things Mentally Strong Parents Don't Do. Amy este un speaker de succes care a ținut unul dintre cele mai populare discursuri TedX din toate timpurile. Colaborează constant cu Forbes, Inc. și Psychology Today. – – – Select Ana Bogasiu Ana Bogasiu Edit | Quick Edit | Trash – specialist comunicare – Ana Bogasiu are 29 de ani și este mama unei minunate fetițe de un an si trei luni. Este o persoană ambițioasă, iubește sportul și plimbările în aer liber. De aproape șase ani, locuiește și muncește în Belgia, împreună cu soțul ei. Este o fire activă, comunicativă, dar si un prieten de nădejde. În urma situațiilor prin care a trecut, a devenit interesată de subiecte legate de dezvoltarea personală și managementul stresului. Noua direcție de interes vine și în urma dorinței de a cunoaște omul mai bine, dezvoltată pe parcursul celor trei ani de studiu în cadrul Facultății de Comunicare și Relații Publice, în cadrul căreia a studiat elemente de comunicare nonverbală în dialogul interuman. – – – Select Ana M. Marin Ana M. Marin Edit | Quick Edit | Trash – trainer de vise împlinite – Cu peste 15 ani de experiență în Relații Publice și Comunicare Ana M. Marin este coach acreditat ICF la nivel ACC (Associate Certified Coach), coach/mentor certificat și VP Comunicare în cadrul EMCC România, Facilitator Genos pentru Inteligență Emoțională, blogger pasionat de dezvoltarea personală, mindfulness și vorbitul în public. După ce a activat în industria bancară, retail, IT, Ana este în prezent trainer și om de comunicare în divizia de training a unei companii de consultanță. Este pasionată de oameni și crede că, pentru a-ți atinge potențialul, ai nevoie de strategie, însă fără acțiune și implementare, totul este doar un vis. În relațiile pe care le construiește, se ghidează după ”ascultă ca să înțelegi, nu ca să răspunzi”. Face voluntariat de la 16 ani pentru diferite cauze, majoritatea în zona educațională, susțindu-și astfel două dintre valorile personale: serviciu și educație continuă. Își dedică timpul ca mentor voluntar în cadrul unui program internațional marca Toastmasters Intl, ca facilitator/coach pentru asociațiile studențești din România și Europa și ca trainer pentru tinerii cu abilități înalte. Motto-ul ei este: Coaching is a way of life!. – – – Select Ana Maria Apostol Ana Maria Apostol Edit | Quick Edit | Trash – medic primar ORL – Ana Maria Apostol este medic primar ORL, cu competențe în chirurgie endoscopică și chirurgie ORL pediatrică, dar și autoarea blogului alertaorl.ro. – – – Select Ana Nicolescu Ana Nicolescu Edit | Quick Edit | Trash – jurnalistă, antreprenoare, trainer – Ana Nicolescu este jurnalistă, anptreprenoare, trainer, Business Coach și Change Strategist. A lucrat în presă, iar când a devenit mamă a început să scrie pe blogul Mămica Urbană. A creat agenția de comunicare Parenting PR, o comunitate de 550 de bloggeri părinți și o școală informală pentru creatorii de conținut. A ajutat peste 500 de femei să aibă afaceri profitabile și le ghidează pe soloprenoare să comunice strategic în business-urile lor și să depășească blocajele emoționale care le opresc să-și pună în practică viziunea. Obiectivul Anei este să contribuie la crearea unui antreprenoriat ancorat la nivel macro și să ridice nivelul vibrațional al antreprenoriatului feminin din România. – – – Select Ana Pantazescu Ana Pantazescu Edit | Quick Edit | Trash – psihoterapeut, anapantazescu.ro – Ana Pantazescu este psiholog specializat în psihoterapie cognitiv-comportamentală, cu competențe în Schema Therapy, terapie sistemică de cuplu și familie. ”Nimic nu-mi face mai multă plăcere decât să descopăr noi moduri, alături de clienții mei, în care să devenim mai umani, mai conectați, variante mai bune ale noastre zi de zi. Ofer terapie individuală, de cuplu și de familie, pentru cei care întâmpină dificultăți să-și ofere chiar ei, sau să ceară oglinzi sincere și nealterate. Chiar dacă poate fi dificil de crezut, relația terapeutică va fi singura relație din viața ta care va fi strict în beneficiul tău! Fă-ți curajul de a deveni vulnerabil și de a te accepta așa cum ești, de acolo nu poți decât să crești.” Îi poți scrie Anei Pantazescu la: [email protected] – – – Select Anamaria Ciuhuță Anamaria Ciuhuță Edit | Quick Edit | Trash – Expert financiar Thrive Global România – Cu o experiență de 20 de ani în domeniul financiar bancar, este trainer de peste 12 ani, la care adaugă experiența de blogger, speaker, realizatoare de emisiuni TV live, antreprenor și mamă. Iubește oamenii pozitivi, copiii, cărțile, pisicile și liniștea. Este fascinată de psihologie și de relația oamenilor cu banii. Îi găsești articolele pe financialparenting.eu. – – – Select Anca Blaga Anca Blaga Edit | Quick Edit | Trash – psiholog, consilier psihologic experiențial pentru cuplu și familie – Anca Blaga este realizatoarea și gazda podcast DOI, un podcast despre binele în cuplu. Documentează din experiența cunoașterii si pe blogul personal www.ancablaga.ro. Anca crede în puterea relațiilor și că mare parte din suferința emoțională pe care o trăim ca adulți are legătură cu rănile de relație. Așa că își îndreaptă eforturile spre a sprijini oamenii în relație să re-semnifice experiențele dureroase pentru a trăi un prezent eliberat de frici, deznădejde, tristețe, furie, pentru a se conecta mai ușor la iubire și intimitate. Recent, s-a alăturat (ca și colaborator) misiunii Mind Education de a contribui la o lume mai echilibrată mental și emoțional. Lucrează atât cu grupuri, cât și în consiliere individuală. – – – Select Anca Ghinea Anca Ghinea Edit | Quick Edit | Trash – autoarea cărții „Creatori în acțiune. Ghid de creativitate”, expert Creativitate, fondator kreatoria.ro – Anca Ghinea este un creator aplicat. Este fondatoare a platformei destinate creativității, Kreatoria.ro, storyteller, digital creator, trainer. Cu o prezență bogată în peisajul mass-media și social media, Anca are o experiență integrată în Comunicare, Publicitate și Marketing, transformându-și vocația în carieră, creativitatea într-un stil de viață. A lansat cartea „Creatori în acțiune. Ghid de creativitate” , (Editura Creator, grup Libris) aducând pe piața autohtonă un concept inedit editorial, stimulând creativitatea celor mici și celor mari. – – – Select Anca Maftei Anca Maftei Edit | Quick Edit | Trash – psihoterapeut integrativist – Anca Maftei este psihoterapeut integrativist, psihoterapeut Internal Family Systems (Harvard University), autoare a mai multor programe de evoluție personală, hipnoterapeut, facilitator de workshopuri transformaționale prin metoda constelațiilor familiale și sistemice și, nu în ultimul rând, creatoarea propriei sale metode terapeutice Integrative Self Process, o modalitate de lucru unică în lume, revoluționară și extrem de eficientă, care ajută la vindecarea în profunzime și transformarea persoanei care o experimentează. Pe Anca o poți găsi aici: https://ancamaftei.ro – – – Select Anca Negescu Anca Negescu Edit | Quick Edit | Trash – fondatoare POD. Place of Display – Anca Negescu a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine (secția Engleză-Franceză) din cadrul Universității București în 2001, un Master in Business Administration la FABIZ, în cadrul ASE București, și studii de managementul artei în cadrul Sotheby’s Institute of Art, Londra. În prezent, curatoriază bijuterie și artă contemporană, fiind fondatoarea unicei galerii de bijuterie contemporană din România: POD. Place of Display. Este autoare a blogului slowaholic.com, iar acum o găsiți pe https://ancanegescu.ro/. – – – Select Anca Oltean Anca Oltean Edit | Quick Edit | Trash – medic primar ortodont – Dr. Anca Oltean este pasionată de terapia craniosacrală de mulți ani. Este medic primar ortodont, cu specializarea estetică dento-facială și cu experiență în domeniu de 16 ani și peste 4.000 de cazuri tratate. Dr. Oltean este primul medic român și singurul admis ca membru titular în cadrul WSLO (World Society of Lingual Orthodontics) și ESLO (European Society of Lingual Orthodontics), două dintre cele mai prestigioase societăți de ortodonție linguală din lume. Dacă vrei să afli mai multe, site-ul ancaoltean.ro este actualizat cu informații despre noua ortodonție. – – – Select Anca Remeta Anca Remeta Edit | Quick Edit | Trash – trainer limba engleză – Absolventă a Facultății de Litere a Universității din București, dar având și experiență de cercetătoare în domeniul antropologiei culturale și etnologiei, Anca Remetea este trainer de limba engleză şi limba română pentru străini și susține cursuri pentru companii multinaţionale: General English for all levels; Business English for all levels; Presentation Skills in English, English for Public Speaking; English for HR; Legal English; English for Logistic; Romanian for foreign students, Pregătire pentru examenele Cambridge, IELTS, TOEFL, ECL. Mai multe despre Anca găsești aici: https://www.fundatiacaleavictoriei.ro/anca-remeta/. – – – Select Andra Ardeleanu Andra Ardeleanu Edit | Quick Edit | Trash – expert senior HR – Andra Ardeleanu este absolventă de Psihologie a Universității București, cu 18 ani de experiență în Resurse Umane în diverse roluri cu expunere internațională: HR Business Partner, HR Manager, Consultant Executive Search într-o agenție de recrutare, Recruitment Lead Regional. Este pasionată de interacțiunea cu alți oameni, de diversitatea culturală și, nu în ultimul rând, de învățarea continuă. Crede că, deși trăim într-o lume pragmatică, guvernată de cifre și obiective, activitățile de Resurse Umane (HR) pot fi conduse astfel încât să îmbunătățească experiența angajaților și punând într-adevăr în practică acele cuvinte frumoase despre valorizarea oamenilor din structura unui business. Andra Ardeleanu oferă consiliere în redactare CV și definire “personal branding”. O găsiți pe LinkedIn: https://www.linkedin.com/in/andra-ardeleanu-a1884b1/ – – – Select Andra Iliaș Andra Iliaș Edit | Quick Edit | Trash – Psihoterapeut – Andra Iliaș este psihoterapeut specializat în hipnoza eriksoniană, terapie sexuală și regresii în viețile anterioare și în viața dintre vieți. O puteți găsi la [email protected]. – – – Select Andra Magda Andra Magda Edit | Quick Edit | Trash – freelance writer – Andra Magda are o licență în psihologie, lucrează în domeniul comunicării și scrie. O găsești pe andramagda.ro. – – – Select Andra Pintican Andra Pintican Edit | Quick Edit | Trash – Fondatoare Școala de HR – Andra, fondatoarea centruldecariera.ro și a Școlii de HR, e un People Advocate dedicat dezvoltării umane. Abordarea ei unică în România vine din experiența ei de peste zece ani în domeniul resurselor umane, îmbinată cu pasiunea ei pentru comportamentul uman. Prin metodologia Career Reframing a angajat sau a consiliat profesional peste 4.000 de persoane. Misiunea ei este aceea de a ajuta un milion de români să-și facă un Design de Carieră conform cu strategia lor de viață. – – – Select Andra Zaharia Andra Zaharia Edit | Quick Edit | Trash – psihoterapeut integrativ și psiholog clinician – Andra este fascinată de mintea umană, de modul în care ea face și desface, te provoacă sau te împiedică să vrei mai mult sau să acționezi, te sabotează sau îți este cel mai bun prieten. Îi place să dea mai departe ceea ce știe și, atât cât poate, să facă din lume un loc mai bun. Privește fiecare zi ca pe un nou început, ca pe o oportunitate pe care fiecare dintre noi o are pentru a fi mai bine cu sine și cu ceilalți. Crede cu tărie în unicitatea fiecăruia dintre noi și în valoarea personală. Își desfășoară activitatea în cadrul cabinetului privat, având experiență de lucru relevantă atât cu copii, cât și cu adolescenți și adulți. Iar în ultimii cinci ani a implementat cu succes un program de educație psiho-emoțională în cadrul unei grădinițe private. Pentru mai multe detalii și informații puteți accesa pagina de Facebook Psiholog Andra Zaharia. – – – Select Andrea Pennington Andrea Pennington Edit | Quick Edit | Trash – medic, profesor de meditație – Dr. Andrea Pennington este medic, acupuncturist, profesor de meditație și autor al unor cărți devenite bestseller. Studiile sale în domeniul nutriției medicale, al tehnologiei pozitive și neuroștiinței au făcut posibilă apariția unei platforme de sănătate, In8Vitality, care combină înțelepciunea străveche cu știința modernă, cu scopul de a ajuta la recuperarea după stres și burnout. Andrea este, de asemenea, producător de film documentar, speaker TEDx și susținătoare a tehnologiei medicale. A apărut în emisiuni ca Oprah Winfrey Show, the Dr. Oz Show, iTV This Morning, CNN, Today Show, a scris pentru Thrive Global și a fost prezentatoare la Discovery Health Channel. În calitate de fondatoare a mișcării #RealSelfLove Movement, Andrea vorbește despre cum putem reduce stigmatul care este pus bolilor mintale și cum putem ajuta oamenii să ducă o viață autentică. În cea mai recentă carte publicată, The Real Self Love Handbook, explorează propriul său parcurs de la depresie la o iubire de sine autentică și explică în ce mod procesul de descoperire în 5 pași, The Cornerstone Process, poate elibera oamenii de credințele limitative cauzate de diverse traume și experiențe din copilărie. – – – Select Andreea – Carmen Radu Andreea – Carmen Radu Edit | Quick Edit | Trash http://www.carmenradu.ro nutrition&wellness coach, speaker, healthy lifestyle trainer – Andreea-Carmen Radu este Nutrition&Wellness Coach, PN Level 1 Certified (Precision Nutrition Canada) și Tehnician Nutriționist acreditat. A absolvit cursul de Stress Management Coach la Spencer Institute, cursul de Psiho-Nutriție acreditat IANLPC și IAHT, cursuri de Nutriția copilului și Nutriție sportivă. Andreea este Trainer acreditat ANC, membru al Complementary Medical Association UK, iar din anul 2016 și până la finalizarea proiectului în 2018, a fost Ambasador Food Revolution by Jamie Oliver. Expertul creează programe integrate de nutriție&wellness pentru femeile care doresc să slăbească schimbându-și obiceiurile, care doresc să își recapete energia, starea de de bine și să fie echilibrate din punct de vedere hormonal. O poți găsi pe site-ul său, www.carmenradu.ro și pe pagina de FB https://www.facebook.com/AndreeaCarmenRadu/ – – – Select Andreea Ioana Gheorghe Andreea Ioana Gheorghe Edit | Quick Edit | Trash – psihoterapeut – Andreea Ioana Gheorghe este psihoterapeut cu formare în psihoterapie experiențială unificatoare copil, adult, cuplu, familie; psiholog specializat în psihologia muncii și transporturi, membru în Colegiul Psihologilor din Romania. În ultimii ani, s-a concentrat pe probleme pe anxietate, depresie și gestionarea conflictelor în relații, iar pe partea de psihologia muncii și transporturi, a facilitat programe despre personalitate, wellbeing-ul șoferilor de tir și al companiilor de transport. O găsești pe: www.psihologandreea.ro sau Facebook: Psihoterapeut Andreea Gheorghe. – – – Select Andreea Negoiță Andreea Negoiță Edit | Quick Edit | Trash – coach profesionist cu specializare în inteligență emoțională. – Misiunea Andreei este de a ajuta oamenii să își amplifice propriul potențial, prin dezvoltarea a tot ceea ce ține de inteligența emoțională. Este pasionată de cărți, ceai și pictură. O găsiți pe www.andreeanegoita.ro, unde scrie despre Coaching, dezvoltare personală și viață. Călătoria ei a început dintr-o dorință profundă de a reveni acasă, în corpul ei. “Cred în puterea infinită a fiecăruia dintre noi și sunt aici să ți-o arăt”, spune Andreea. – – – Select Andreea Rotaru Andreea Rotaru Edit | Quick Edit | Trash – facilitator, senior trainer&coach – Andreea Rotaru inspiră curiozitate și acțiune pentru clienți dornici să se cunoască pe sine și să dezvolte relații sănătoase@work and @home. Ea creează călătorii holistice de învățare care vizează planurile: mental, fizic, emoțional și spiritual, crescând astfel eficiența programelor de dezvoltare. Certificări și arii de expertiză: Comunicare, Leadership și Teambuilding (Trainer certificat Process Communication Model), Inteligență Emoțională (Trainer certificat Emotional Assertiveness) , Coaching (Erickson Coaching, Dezvoltare Perceptivă), Discurs Public și Prezentări, Programe Dale Carnegie. Tipuri de programe: comunicare, asertivitate, conflict management, leadership, feedback și feedforward, inteligență emoțională, competențe de coaching, prezentări și discurs public, stress management și team coaching. [email protected] www.andreearotaru.ro – – – Select Andreea Serpegean Andreea Serpegean Edit | Quick Edit | Trash – psihoterapeut – Andreea Serpegean este psihoterapeut cu formare în hipnoză clinică și psihoterapie ericksoniană, psiholog în domeniul securității naționale și blogger. Psihologia reprezintă pentru ea prisma prin care observă frumusețea din fiecare om, provocând-o să rămână conectată la forma și fondul lumii în care trăim. Îi găsiți articolele pe www.psihoterapiesihipnozaclinica.wordpress.com. – – – Select Andrei Mocanu Andrei Mocanu Edit | Quick Edit | Trash – psihoterapeut, blogger și expert în parenting – Andrei Mocanu este psihoterapeut cognitiv-comportamental, blogger și expert în parenting acreditat pe două programe parentale - Cercul siguranței și Triple P (Positive Parenting Program). Cu o experiență de peste 11 ani în lucrul cu copiii și familiile acestora, Andrei a devenit blogger din momentul în care s-a născut fiica lui, dorindu-și să împărtășească și mai mult cu ceilalți din experiențele lui ca profesionist, dar și ca tată. Puteți afla mai multe despre el și îi puteți citi articolele pe www.tatalactiv.ro, dar și pe pagina de Facebook Tatăl activ. – – – Select Andrei Trofin Andrei Trofin Edit | Quick Edit | Trash – antreprenor și fondatorul aplicației ESX – Andrei Trofin a crescut într-o familie de antreprenori, ceea ce l-a determinat să aleagă același drum și nu se vede făcând altceva. Până la 33 de ani a terminat două facultăți, a construit de la zero patru companii în 14 ani de antreprenoriat, dintre care cu două a eșuat, iar din una a făcut exit. Ca antreprenor, a gestionat peste 100 de angajati și a atras venituri cumulate de peste 10 milioane de euro. De la începutul anului 2018 a lansat compania ESX, care deține o aplicație disponibilă pe iOS, Android și Huawei și o platformă web www.esx.ro, prin care oamenii pot cumpăra un abonament online recurent, care le oferă acces la peste 300 de cluburi sportive din România. Crede atât de mult în business-ul ESX încât vrea să-l facă cunoscut și americanilor, prima piață vizată fiind cea din California. – – – Select Angela Duckworth Angela Duckworth Edit | Quick Edit | Trash – CEO și co-fondatoare Character Lab, profesor de psihologie la UPenn – Angela Duckworth este CEO și co-fondatoare Character Lab, o organizație nonprofit care folosește știința psihologiei pentru a ajuta la bunăstarea copiilor. De asemenea este profesor de psihologie la Univeristatea din Pennsylvania. Înainte să urmeze o carieră în cercetare, a fost profesoară de matematică și științe în scoli publice din New York, San Francisco și Philadelphia. TED Talk-ul Angelei este unul dintre cele mai populare din toate timpurile, iar cartea ei, Grit: The Power of Passion and Perseverance a fost numărul 1 în lista New York Times a celor mai bine vândute cărți. – – – Select Angela Ficken Angela Ficken Edit | Quick Edit | Trash – psihoterapeută și antreprenoare – Angela Ficken este o terapeută care te va provoca să lucrezi cu tine însuți ca să devii o versiune a ta mai fericită și mai sănătoasă. Este o ascultătoare activă și crede că oferirea de feedback este cea mai bună cale de a îndrăzni să schimbi tiparele comportamentale și cel mai important ajutor ca să te conectezi cu forța ta interioară, cu înțelepciunea și resursele interioare de care dispui. Pune întrebări și te va face să acționezi într-un mod atent, oferindu-ți un mediu de sprijin fără prejudecăți. Folosește câteva strategii de terapie ca să ghideze pacienții pentru a-și atinge scopurile: Cognitive Behavioral Therapy (CBT), Dialectical Behavioral Therapy (DBT), Supportive Psychotherapy, Exposure and Response Prevention (ERP). – – – Select Angela Guzman Angela Guzman Edit | Quick Edit | Trash – magician profesionist al cuvintelor – ”Crede în puterea cuvintelor. Are o pasiune: să-i inspire pe cei din jur prin intermediul scrierilor sale și să le împărtășesc și altora gândurile inspirate ale altor oameni. Îi plac ice coffee și somnul de după-amiază. – – – Select Angelica Mitrea Angelica Mitrea Edit | Quick Edit | Trash – trainer Ayurveda, psiholog și antreprenor – Angelica a început să studieze Ayurveda (medicina tradițională indiană) în anul 2001 și are o experiență de 17 ani în predarea cursurilor pe această temă, de la nivel începător până la avansat. În 2008 a creat întregul concept și a fondat Indian Herbal, care vine în sprijinul sănătății oamenilor cu o gamă largă de remedii naturale indiene, precum și o carte cu tratamente ayurvedice publicată în anul 2020. Absolvirea Facultății de Psihologie și Științele Educației precum și formarea în psihoterapie (Analiză Tranzacțională) au ajutat-o să dobândească o perspectivă mai profundă asupra medicinei indiene și să coreleze cunoașterea străveche cu descoperirile științifice din perioada actuală. O puteți contacta la [email protected]. – – – Select Anna Lundberg Anna Lundberg Edit | Quick Edit | Trash – coach, speaker și scriitoare, onestepoutside.com – Anna Lundberg este fondatorul One Step Outside, companie prin intermediul căreia ajută oameni din toată lumea să pună bazele unei afaceri și să-și creeze un stil de viață care să le ofere și o doză de libertate, flexibilitate și împlinire. De când și-a părăsit job-ul corporatist în 2013, autoarea și-a redefinit noțiunea succesului, iar acum, pasiunea ei este să-i inspire și să-i sprijine pe alții să facă același lucru. – – – Select Anna Sabino Anna Sabino Edit | Quick Edit | Trash – autoare – Anna Sabino e autoarea cărții Your Creative Career și te invită să te înscrii pe lista ei pentru a primi sfaturi despre un stil de viață și o carieră creativă. – – – Select April Rinne April Rinne Edit | Quick Edit | Trash – consilier de dezvoltare globală și autoare – April Rinne este consilier pentru startup-uri, companii,instituții financiare, instituții de învățământ și organizațiil nonprofit cunoscute din întreaga lume, inclusiv Airbnb, Nike, Intuit, Banca Mondială, Banca Inter-Americană de Dezvoltare, Trōv, AnyRoad, dar și pentru guvernele unor țări precum Singapore, Africa de Sud, Canada, Columbia, Italia și India. April este autorul cărții Flux: 8 Superpowers for Thriving in Constant Change. – – – Select Arash Javanbakht Arash Javanbakht Edit | Quick Edit | Trash – profesor asistent de psihiatrie, Wayne State University – Arash Javanbakht, doctor în științe, este director al clinicii de cercetare a stresului, traumei și anxietății (STARC; https://www.starclab.org). Este psihiatru, activitatea sa clinică concentrându-se în principal pe tulburările legate de anxietate, traume și sindrom post-traumatic. Mai multe studii de cercetare la STARC examinează impactul expunerii la traume de război la adulți și la copiii refugiați sirieni și irakieni, precum și factorii biologici și psihologici de risc și rezistență. – – – Select Arianna Huffington Arianna Huffington Edit | Quick Edit | Trash – fondatoare The Huffington Post, fondatoare și CEO Thrive Global – Arianna Huffington, fondator The Huffington Post, fondator și CEO Thrive, autoare a 15 cărți, care acoperă teme dintre cele mai variate: artă, mitologie, politică sănătate. În 2005, a lansat The Huffington Post, o platformă de știri și opinii, care a devenit foarte rapid unul dintre cele mai prestigioase brand-uri media online. În august 2016, a lansat Thrive Global, o platformă de wellbeing și eficiență, pentru corporații și consumatori individuali, ce are ca misiune schimbarea modului în care muncim și trăim și care își propune să pună capăt concepției false potrivit căreia burnout-ul este prețul pe care trebuie să-l plătim pentru succes. Arianna Huffington a fost desemnată printre cei mai influenți 100 de oameni din lume de către publicația Time și se găsește pe lista celor mai puternice 100 de femei din lume. Născută în Grecia, s-a mutat la Londra la vârsta de 16 ani, și a absolvit Universitatea Cambridge cu specializarea în economie. La 21 de ani, a devenit președinta faimoasei societăți de dezbateri Cambridge Union. Cele mai recente cărți ale Ariannei Huffington - Thrive (Succesul redefinit: prosperitate, înțelepciune, miracol și crearea unei vieți pline de sens) și The Sleep Revolution (Revoluția somnului) - au ajuns, imediat după lansare, bestseller-uri internaționale. – – – Select Arun Kapur Arun Kapur Edit | Quick Edit | Trash – educator la The Royal Academy – Arun Kapur este educator cu peste patruzeci de ani de experiență atât în mediul privat, cât și în sfera educației publice. A fost implicat activ în construirea unor medii de învățare dedicate diferitelor categorii de elevi - în mediul rural, dar și în cel urban, elevi cu nevoi speciale sau elevi care nu și-au găsit locul în mediul formal de școlarizare. Arun se ocupă în prezent de inițiativele în care se implică the Royal Academy din Pangbisa, Bhutan, în calitate de director. În 2013, Arun a înființat the Centre for the Escalation of Peace (CEP). Ca președinte și membru fondator al organizației, a depus eforturi pentru a construi platforme și a pune pe picioare programe care să încurajeze schimbul liber de idei dincolo de frontiere, cu un scop declarat din a sprijini mințile tinere. Activitatea CEP se centrează, în principal, în jurul celor trei ”stâlpi ai calmului: Tinerețe și Educație, Comerț și Dezvoltare Durabilă și Societate și Cultură.” Arun, prin abilitățile sale excepționale, a reușit să facă să funcționeze numeroasele sale organizații în sensul implementării de programe dedicate elevilor și profesorilor, care să îi încurajeze pe aceștia să își dezvolte și să își îmbunătățească abilitățile de învățare continuă pe tot parcursul vieții. De asemenea, el este președintele Ritinjali, o organizație non-guvernamentală pe care a înființat-o în 1995. Ritinjali lucrează în sprijinul dezvoltării comunitare prin educație și oportunități profesionale în cadrul comunităților marginalizate de pe întreg teritoriul Indiei. Prin educație, atât formală, cât și vocațională, organizația a sprijinit tinerii care nu își găseau locul în sistemul educațional tradițional și le-a oferit o a doua șansă. Arun Kapur a lucrat, de-a lungul timpului, cu toate grupele de vârstă și cu oameni din toate păturile sociale. A citit și a călătorit foarte mult și a dezvoltat o înțelegere profundă a copiilor și a nevoilor lor, iar inovațiile pe care le-a implementat și credința sa că educația este cea mai bună cale înspre obiectivarea potențialului personal, nu au făcut decât să adauge valoare multiplelor proiecte cu care se asociază numele său. În prezent, își împarte timpul Între Bhutan și India. – – – Select Ash Alexander Ash Alexander Edit | Quick Edit | Trash – head of people la Front – Ash Alexander ocupă funcția de Head of People la Front, o companie de software pentru comunicarea cu clienții, care are peste 6.500 de clienți, incluzând Shopify, Dropbox, Hulu and Better.com. Misiunea Front este să îi ajute pe oameni să fie fericiți la muncă. Această misiune și produsele Front au ajutat echipe din întreaga lume să comunice și să colaboreze în moduri excepționale. Ash supervizează toate sectoarele care țin de oameni - incluzând Resurse Umane, Recrutare, DEIB, experiența la locul de muncă. Înainte de Front, Ash a avut poziții de lider la Airbnb și Box unde a învățat strategii despre cum poți construi experiențe incredibile pentru angajați, unele care să aibă o semnificație atât pentru companie, cât și la nivel individual. – – – Select Ashley Stahl Ashley Stahl Edit | Quick Edit | Trash – coach specializat în cariere, speaker, host de podcast-uri – Sunt coach specializat în cariere, speaker, host de podcast-uri (You Turn Podcast) și autor, iar misiunea mea este aceea de a te ajuta să îți alegi o carieră care să te facă să îți aducă împlinirea. Te invit să participi la unul dintre cursurile mele sau în cadrul unuia dintre workshop-urile pe care le organizez ori a evenimentelor unde activez ca speaker. De asemenea, dețin CAKE Publishing, o editură ce reunește ghostwriters, copywriters, publiciști și experți SEO, care pot ajuta companiile și influencerii să își sporească notorietatea. Înainte de a deveni antreprenor, am activat în domeniul contra-terorismului în Washington, DC și am primit multiple distincții, ajutând Pentagonul să pregătească cetățenii civili în lupta anti-terorism. – – – Select Aurelian Vasile Aurelian Vasile Edit | Quick Edit | Trash – nutriționist, practicant de medicină funcțională – În căutarea unei metode personale care să îl ajute să slăbească și să-și recâștige sănătatea, Aurelian Vasile a studiat să devină nutriționist, coach cu competențe în nutriție funcțională și emoțională, iar apoi a dezvoltat metoda ReBuild care, în 5 pași, îți transformă corpul într-o casă cu fundație solidă, unde să poți locui. De la fundație și până la acoperișul casei, Aurelian îți va explica succint toți pașii pe care trebuie să îi faci ca să-ți reconstruiești sănătatea. https://www.aurelianvasile.ro/ – – – Select Ayelet Baron Ayelet Baron Edit | Quick Edit | Trash – autoare și speaker – Ayelet Baron este autoare și speaker vizionar, fost tech executive care și-a asumat misiunea de a obține un impact transformațional asupra companiilor, în beneficiul întregii umanități. Ea ajută liderii de toate vârstele să se conecteze cu propria sursă de putere și intuiție. Ayelet aduce componenta înțelepciunii inspiraționale în demersul de clădire a unei lumi mai bune și de aprindere a scânteii creative în interiorul fiecăruia dintre noi. – – – Select Ayelet Fishbach Ayelet Fishbach Edit | Quick Edit | Trash – doctor în științe – Ayelet Fishbach este dorctor în științe și profesor of științe comportamentale și marketing, Universitatea din Chicago, Booth School of Business. În trecut, a fost președintele Societății pentru studiul motivației. – – – Select Baby Jeudy Dorzion Baby Jeudy Dorzion Edit | Quick Edit | Trash – autoare – Fondatoarea Giving Birth to a Queen LLC. Life and Business Coach, autoare, public speaker și blogger www.babyjeudydorzion.com, www.givingbirthtoaqueen.com. – – – Select Basma Fawzy Basma Fawzy Edit | Quick Edit | Trash – copywriter și creator de conținut – Copywriter și creator de content: ”Scriu pentru a da un sens lumii în care trăiesc”. – – – Select Beatrice Căițanu Beatrice Căițanu Edit | Quick Edit | Trash – terapeut theta healing, lucrător prin arte combinate și maestru reiki – Beatrice Căițanu este terapeut theta healing, lucrător prin arte combinate și maestru reiki. A absolvit cursul de tehnician nutriționist în România, apoi a înțeles că, dincolo de kilogramele în exces, se află traume și emoții nedigerate, convingeri limitative, frici, rușine și vină. Beatrice lucrează în prezent cu femei din țară și din străinătate, pentru a le susține în identificarea emoțiilor, în gestionarea lor, în identificarea programelor și a convingerilor limitative care le împiedică să aibă viața pe care și-o doresc. A dezvoltat o serie de programe, meditații și carduri intuitive, instrumente practice în călătoria spre sinele autentic, spre cine suntem cu adevărat, dincolo de povestea pe care ceilalți au spus-o despre noi. Ultimul an l-a dedicat adaptării terapiilor alternative la lucrul cu copiii și așa au luat naștere cardurile Emoții Vindecătoare. Ele conțin 52 de activități centrate pe emoții și sunt deja folosite în câteva școli din țară, în centre speciale și acasă. Mai multe despre activitatea lui Beatrice găsiți pe pagina sa de Facebook https://www.facebook.com/beatrice.caitanu/ și pe dialogurivindecatoare.ro. – – – Select Beatrice Popescu Beatrice Popescu Edit | Quick Edit | Trash – psihoterapeut Clinica Bellanima – Beatrice Popescu este psihoterapeut în cadrul clinicii Bellanima. În ultimii 20 de ani s-a dedicat profesiei printr-o amplă activitate profesională și academică. Din anul 2005 este editor fondator al Jurnalului European de Psihologie, absolvind mai multe cursuri de specialitate în domeniul psihologiei și filosofiei. Este membru al Colegiului Psihologilor din România, al Asociației Române de Psihoterapii Cognitive și Comportamentale și al Ligii Române pentru Sănătate Mintală. – – – Select Benjamin P. Hardy Benjamin P. Hardy Edit | Quick Edit | Trash – autor, soț, tată – Soț și tată adoptiv a trei copii. Doctorand în psihologie organizațională și autor a două eBook-uri (despre productivitate și strategii de blogging). – – – Select Bernard K. Haynes Bernard K. Haynes Edit | Quick Edit | Trash – autor, speaker, coach – Bernard K. Haynes e specializat în training, consiliere individuală și organizațională în domeniul dezvoltării personale și al leadership-ului. – – – Select Bevan Mahaney Bevan Mahaney Edit | Quick Edit | Trash – scriitoare și Creative Director – Bevan este scriitoare și Creative Director la Grey West și se poate lăuda cu multe premii și distincții. Este la Grey de aproape trei ani și s-a mutat de curând din New York la birourile din Los Angeles, unde a colaborat până acum la o serie de proiecte pentru brand-uri precum Fitbit, Gillette, Downy, T.J.Maxx și de curând și pentru Google / YouTube. În afara activității sale din zona de advertising, a pus bazele unei trupe de improvizație în cadrul Universității Washington din St. Louis, unde a studiat ea însăși Psihologie, Filosofie și Neuroștiințe. – – – Select Beverly Conyers Beverly Conyers Edit | Quick Edit | Trash – expertă în wellness și recuperare, autoare – Beverly Conyers este expert în tehnici de wellness și recuperare și autor al cărții Găsește-ți lumina: practicarea tehnicilor de mindfulness pentru a te recupera în urma oricărei situații. Beverly Conyers este mamă a trei copii. A început să scrie despre adicții atunci când a descoperit că fiica sa mai mică devenise dependentă de heroină. Prin cărțile ei, scriitoarea speră să reducă stigmatul pus asupra adicției și să ajute familiile și prietenii să dezvolte strategii efective de a face față acestui lucru și să ofere sprijin, putere și speranță prin oferirea de informații bazate pe fapte și povești adevărate de luptă și recuperare. Conyers a mai scris: Addict in the Family: Stories of Loss, Hope and Recovery, Everything Changes: Help for Families of Newly Recovering Addicts (Adicția în familie: povești despre pierdere, speranță și recuperare, Totul se schimbă: ajutor pentru familiile noilor dependenți în recuperare) și The Recovering Heart: Emotional Sobriety for Women (Inima în recuperare: cumpătarea emoțională pentru femei), multe dintre ele devenind un instrument de lucru în centrele de recuperare din lumea întreagă. Noua ei carte, Găsește-ți lumina: practicarea tehnicilor de mindfulness pentru a te recupera în urma oricărei situații este disponibilă pe Amazon. – – – Select Bianca Circa Bianca Circa Edit | Quick Edit | Trash – cititoare Thrive – – – – – Select Bogdan Țânculescu Bogdan Țânculescu Edit | Quick Edit | Trash – Project Manager Thrive Global România – bogdan_alexander – – Select Bogdana Păcurari Bogdana Păcurari Edit | Quick Edit | Trash – psihoterapeut – Psihoterapeut de familie și cuplu & Trainer în cadrul Mind Education și Școala pentru Cuplu, cu o experiență de zece ani în domeniul HR și consultanță, orientare în carieră, coaching, training și servicii pentru corporații și cinci ani experiență de lucru cu familii și copii în Grădiniță/Școală, ONG și practică privată. – – – Select Brian Sherman Brian Sherman Edit | Quick Edit | Trash – autor – Autor al cărții For Real This Time (www.forrealthisti.me/book), antreprenor, speaker și mândru soț și tată. – – – Select Bronwen Sciortino Bronwen Sciortino Edit | Quick Edit | Trash – autoare – Bronwen Sciortino este autoare renumită pe plan internațional și expert în simplitate. Ea primește întrebări din toată lumea în legătură cu pașii simpli și practici pe care îi propune pentru a-ți schimba viața. De asemenea, este mentor, speaker și facilitator. Browen lucrează zilnic cu oameni pe care îi învață să se elibereze de stres, să-și dezvolte reziliența și să accepte schimbarea. Activitatea sa internațională cuprinde programe corporate, conferințe online, retreat-uri, mentorat specializat, iar în mediul online, Browen își dezvăluie secretele succesului, inspirând oamenii să-și simplifice existența. – – – Select Brooke Chaplan Brooke Chaplan Edit | Quick Edit | Trash – autor – Brooke Chaplan este scriitoare și blogger freelance. Locuiește și lucrează de acasă, din Las Lunas, New Mexico. Iubește natura și își petrece mare parte a timpului făcând drumeții, mergând cu bicicleta și grădinărind. – – – Select Bryan Robinson Bryan Robinson Edit | Quick Edit | Trash – Doctor în științe, psihoterapeut și autor – Bryan Robinson este doctor în științe și profesor emerit la University of North Carolina din Charlotte. Lucrează și ca psihoterapeut, iar cărțile pe care le semnează au fost traduse în 15 limbi. Colaborează cu Forbes.com, Psychology Today și Thrive Global. A fost invitat în emisiuni TV precum 20/20, Good Morning America, The CBS Early Show, ABC's World News Tonight, NBC Nightly News. – – – Select Caitlin Evans Caitlin Evans Edit | Quick Edit | Trash – – – Caitlin spune despre sine că este "șoarece de bibliotecă", fotograf și dansatoare. Studiază medicina, o pasionează știința, iar atunci când nu cercetează tainele vieții și ale Universului, Caitlin scrie despre sănătate, stare de bine și succes în viață. Trăiește în armonie cu dependența sa față de artă, tofu la grătar și cățărare. – – – Select Cameron Glover Cameron Glover Edit | Quick Edit | Trash – scriitoare – Cameron Glover este scriitoare, educator pe teme legate de sexualitate și supererou digital. A scris pentru publicații precum Harper”s Bazaar, Bitch Media, Catapult, Pacific Standard și Allure. Dacă vrei să intri în legătură cu ea, urmărește-o pe Twitter. – – – Select Cami Dumitru Cami Dumitru Edit | Quick Edit | Trash – psiholog clinician și consilier psihologic – Cami Dumitru este unul dintre experții clinicii The Mind, psiholog clinician și consilier psihologic. Este specializată în evaluarea și consilierea copilului, adultului, cuplului și familiei, a făcut diverse formulări in psihoterapie, având o experiență de 15 ani de practică privată. Cami este și expert psiholog și trainer în diverse proiecte desfășurate în colaborare cu UNICEF România, Universitatea București sau Universitatea de Medicina și Farmacie Carol Davila. În ultimii cinci ani, a lucrat și cu mediul business/ corporate, în rolul de consultant și trainer pentru diverse organizații. – – – Select Carlos Perez Carlos Perez — Draft Edit | Quick Edit | Trash – – – – – – – Select Carmen Harra Carmen Harra Edit | Quick Edit | Trash – psiholog intuitiv și expert în relații – Dr. Carmen Harra este psiholog intuitiv cunoscut în întreaga lume, autor de best-seller-uri, gazdă de emisiuni radio și expert în relații. În ultimii 25 de ani a ajutat peste 40 000 de persoane să își regăsească liniștea interioară, să își revendice puterea personală și să își recâștige bucuria. Clienții săi sunt oameni de toate felurile, de la vecina de cartier până la celebrități de la Hollywood și figuri politice proeminente. Carmen îmbină în mod inedit normalul cu paranormalul pentru a determina schimbări pozitive puternice: o combinație unică de terapie cognitivă cu străvechea artă a numerologiei, calitățile de medium și o intuiție ieșită din comun. Carmen a apărut în publicații precum The New York Times, New York Post, and New York Daily News și în emisiuni ca Good Morning America, The View, Good Day New York, the Today show și multe altele. – – – Select Carmen Mardale Carmen Mardale Edit | Quick Edit | Trash – consultant organizațional EXEC-EDU – Carmen are peste 20 de ani experiență în lucrul cu organizații, atât în roluri de HR Manager, cât și de coach și consultant organizațional (în programe de eficacitatea echipelor, managementul schimbării, leadership), aplicând modul de gândire psihodinamic și cunoștințele sistemice în proiecte de dezvoltare organizațională. A absolvit Facultatea de psihologie, Psihoterapie psihanalitică – Asociația Insight. Carmen lucreaza cu metodele specifice abordării Tavistock, urmând în prezent studii doctorale în consultanță organizațională din perspectiva psihodinamică în cadrul Tavistock and Portman NHS Foundation Trust & Essex University din Marea Britanie. – – – Select Carmen Neacșu Carmen Neacșu Edit | Quick Edit | Trash – traducătoare – De peste cincisprezece ani, Carmen Neacșu lucrează ca traducătoare pentru edituri din România. Deși a existat o vreme în viața ei când mergea la birou, acum „biroul” ei e peste tot – în cafenele, pe terase, pe plajă sau într-o cabană de munte, iar cel mai adesea în sufrageria ei. Îi place să călătorească, să scrie (și să traducă), să cunoască oamenii dincolo de măști. E îndrăgostită până peste cap de viață, cu tot ce înseamnă ea. – – – Select Carmen Paducel Carmen Paducel Edit | Quick Edit | Trash – CO-Founder și CEO Clinica de Neurofeedback BrainFit – Carmen Paducel este antreprenor cu experiență de peste zece ani în dezvoltarea afacerilor, pasionată de știință, neuroștiință și de terapia Neurofeedback. Clinica de Neurofeedback BrainFit este un proiect de suflet devenit realitate cu ajutorul co-fondatoarei Delia Rus, ce are o experiență de peste 25 ani în domeniul medical, și înglobează pasiunea și experiența unei echipe de terapeuți cu tehnologia de ultimă generație pentru a ajuta cât mai mulți oameni să fie sănătoși, echilibrați și stabili. Misiunea noastră este să încurajăm oamenii să-și acorde șansa de a-și îmbunătăți calitatea vieții cu ajutorul reglării activității creierului, iar terapia Neurofeedback să devină o rutina în viața lor! BrainFIT BeHealthy BeSmart ! – – – Select Caroline Adams Miller Caroline Adams Miller Edit | Quick Edit | Trash – speaker, coach & autor – Caroline Adams Miller are un master în Psihologie Pozitivistă Aplicată și unul dintre experții de top, la nivel mondial, în știința care stă în spatele definirii obiectivelor și în folosirea ”îndrăznelii pozitive” pentru a obține lucrurile dorite. În ultimii treizeci de ani și-a împărtășit strategiile construite pe fundamente științifice pentru a cultiva curajul și pentru a săpa mai profund în interiorul propriei persoane, în încercarea de a-și atinge cele mai dificile obiective. Caroline este speaker TEDx și a lucrat cu clienți din întreaga lume. – – – Select Caroline Ceniza-Levine Caroline Ceniza-Levine Edit | Quick Edit | Trash – coach specializat în cariere – Caroline Ceniza-Levine este îndrumător profesional, recrutor și co-fondator al SixFigureStart și al CostaRicaFIRE. Caroline a creat un mini-curs online, gratuit, de cinci zile pentru căutarea locurilor de muncă, care merge în culisele procesului de angajare pentru a-ți crește șansele de a obține job-ul la care visezi. – – – Select Caroline Gamble Caroline Gamble Edit | Quick Edit | Trash – coach în tehnici de respirație Thrive Global – Caroline Gamble este maestru yoga, antrenor și terapeut. Este fondatoarea aplicației The Breath Method, un centru clinic și educațional pentru tehnici optimizate de respirație și transformare. În calitate de coach în tehnici de respirație al Thrive Global, Caroline ține webinarii, workshopuri și training în cadrul unor corporații, învățându-i pe oameni cum să valorifice puterea unei respirații funcționale. ”Cea mai puternică, rapidă și accesibilă unealtă pentru o viață sănătoasă o reprezintă respirația. Oricare ar fi scopul, primul pas ar trebui mereu să fie optimizarea respirației”. – – – Select Carolyn Mahboubi Carolyn Mahboubi Edit | Quick Edit | Trash – coach pentru carieră și leadership – Carolyn Mahboubi este coach pentru carieră și leadership și lucrează cu clienți din toată lumea. – – – Select Carrie L. Burns Carrie L. Burns Edit | Quick Edit | Trash – life coach și blogger – Carrie L. Burns este blogger și Coach. Pentru că e supraviețuitoare a unui abuz sexual, de-a lungul anilor s-a confruntat cu depresie, anxietate, lipsă de iubire față de sine și a avut probleme în relații, însă a depășit aceste obstacole și a decis să sprijine oamenii în navigarea vieții sentimentale. – – – Select Cassandra Goodman Cassandra Goodman Edit | Quick Edit | Trash – coach, facilitator, autor pentru Thrive Global – Cassandra Goodman este executive coach, facilitatoare și autoare la Thrive Global, iar scopul ei este să activeze potențialul oamenilor în munca pe care o fac. Îi place să ajute liderii să creeze o legătură între modul în care sunt ei, personal, și felul în care îi conduc pe oameni. Are peste 20 de ani de experiență și a deținut mai multe poziții de conducere, incluzând Global Director of Employee Experience la o companie de servicii de sănătate, cu peste 86.000 de angajați în lume, al cărui motto era „O viață mai lungă, mai sănătoasă, mai fericită”. Cassandra este fondatoarea centrului pentru Fidelitatea de sine, iar cartea ei, Self-Fidelity a fost lansată anul trecut. Cassandra locuiește în Australia, împreună cu soțul și cei doi fii și o poți zări, între seminarii, pedalând de zor pe bicicleta ei roșie. – – – Select Cătălina Răducanu Cătălina Răducanu Edit | Quick Edit | Trash – psihoterapeut și psiholog clinician – Cătălina Răducanu este psiholog clinician, psihoterapeut integrativ și consilier pentru dezvoltare personală (life coach) și o poți contacta aici. – – – Select Celeste Headlee Celeste Headlee Edit | Quick Edit | Trash – autor – Celeste Hadlee este jurnalist recunoscut la nivel internațional și expert în arta conversației și în comunicare. Este prezentă adesea, în calitate de invitat special la NPR și American Public Media și este co-prezentator al seriilor ”Retro Report” ale PBS. Celeste a scris volumul de succes ”We Need to Talk: How to Have Conversations that Matter”. Este membru în consiliul ProCon.org și în consiliul The Listen First Project, iar în 2019 i-a fost decernat premiul Media Changemaker Award. – – – Select All Title Website Title Org Bio Insta Linkedin Twitter Select bulk action Bulk actions 454 items « ‹ Current Page1 of 5 Next page› Last page» Thank you for creating with WordPress.Version 6.1

    Andreea-Carmen Radu este Nutrition&Wellness Coach, PN Level 1 Certified (Precision Nutrition Canada) și Tehnician Nutriționist acreditat. A absolvit cursul de Stress Management Coach la Spencer Institute, cursul de Psiho-Nutriție acreditat IANLPC și IAHT, cursuri de Nutriția copilului și Nutriție sportivă. Andreea este Trainer acreditat ANC, membru al Complementary Medical Association UK, iar din anul 2016 și până la finalizarea proiectului în 2018, a fost Ambasador Food Revolution by Jamie Oliver. Expertul creează programe integrate de nutriție&wellness pentru femeile care doresc să slăbească schimbându-și obiceiurile, care doresc să își recapete energia, starea de de bine și să fie echilibrate din punct de vedere hormonal. O poți găsi pe site-ul său, www.carmenradu.ro și pe pagina de FB https://www.facebook.com/AndreeaCarmenRadu/