În următoarele 5 minute vei afla:

– Care sunt emoțiile din spatele furiei.
– De ce o replică de tipul ”Calmează-te!” are exact efectul opus.


Furia nu este tot timpul văzută cu ochi buni, deși este o emoție extrem de utilă, care ne semnalează că cineva ne-a încălcat o limită sau că suntem într-o situație care nu ne face bine. Să nu o recunoaștem sau să ne prefacem că nu există poate fi chiar dăunător. Ea poate deveni, însă, și distructivă, atunci când ajunge să ne domine și se transformă în comportamente agresive și nocive, pentru noi înșine sau pentru cei din jur.

Cum „calmăm” însă furia, a noastră sau a altora?

Când vine vorba de furia noastră, este important să înțelegem în ce măsură ne dăm voie să fim furioși și cum ne manifestăm furia. Mulți adulți de azi au auzit, încă de când erau copii, că furia este un lucru rău și au învățat că trebuie să-și reprime această emoție, de frica consecințelor. Sau, într-un scenariu mai negru, dar realist ținând cont de realitatea societății în care trăim, au avut de-a face cu adulți care manifestau comportamente distructive asociate furiei, ajungând să decidă că trebuie să evite cu orice preț furia, confundând-o de fapt cu agresivitatea verbală sau fizică. 

Căci pe cât de negativă era considerată furia, pe atât de întâlnite erau comportamentele distructive asociate ei. Mulți dintre acești copii, ajunși adulți, fac tot ce pot să se țină departe de furie și sunt cu atât mai dezamăgiți cu cât ajung să o exprime ei înșiși neadecvat, ajungând să țipe sau să lovească, deși nu-și doresc acest lucru. Alții sunt înfricoșați la gândul că orice urmă de furie poate să distrugă relația și se țin departe de orice zonă de conflict, până la extrema în care-și neagă total nevoile sau pe ei înșiși. 

Înseamnă asta că furia se moștenește? Nicidecum. De cele mai multe ori, e vorba de experiențe „neprelucrate” din trecut, care ne transpun pe noi înșine în copilul furios care am fost o dată, devenind incapabili să reacționăm „aici și acum”. Adică reacția nu este adecvată la momentul prezent, ci vine cu o încărcătură mare din trecut, fiind disproporționată dacă ne uităm la evenimentul care a declanșat-o.

De unde vine, deci, furia mea?

Dacă furia din prezent este legată de situații sau episoade neplăcute, asupra cărora putem reacționa, furia din trecut devine deseori incontrolabilă, distructivă. Furia sănătoasă ne determină să ieșim din situația care nu este bună pentru noi, ne ajută să ne dăm seama ce ne face bine și ce nu și să setăm limite. 

Iar o altă caracteristică a ei este că trece, se diminuează. Când însă furia se perpetuează, nu poate fi controlată, devine repetitivă, mult prea intensă, este important să ne uităm mai atent la ea și să vedem care este povestea ei. Este din „aici și acum” sau poate are încărcătura unei istorii care este încă vie în noi? Îmi spune ea că e nevoie sa fac niște schimbări în prezent sau poate este și furia neexprimată din trecut, când îmi erau încălcate limitele, îmi era afectată siguranța și nu puteam face nimic în acest sens? 

Mai sunt și alte emoții în spatele furiei?

Uneori, în spatele furiei se ascunde multă neputință sau tristețe cu care ne este greu să intrăm în contact. Acest mecanism de a simți mai degrabă furie decât tristețe, neputință, dezamăgire îl pot perpetua în prezent și mă poate conduce la comportamente distructive, repetitive. Furia ne poate da iluzia că singurătatea, vidul, neputința au dispărut, dar ele rămân acolo și creează, de fapt, un joc de culise care ne controlează, mai mult sau mai puțin vizibil, viața, alegerile, starea de bine. De aceea, ajută să reflectez asupra acestui fapt și să mă uit îndeaproape la povestea din spate. Căci să rămân blocat la nesfârșit în furie poate fi nu doar inutil, ci distructiv pentru mine însămi.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Ce fac, deci, cu furia mea?

Se vorbește mult despre descărcarea furiei prin lovitul unei perne sau prin sport. Pentru unii aceste lucruri pot funcționa, pentru alții nu. În anumite cazuri, practicarea unui sport poate duce la redobândirea controlului asupra propriului corp și a senzației de siguranță, ceea ce mulți psihoterapeuți specializați în traumă recomandă, în alte situații putem face sport până la epuizare și, totuși, furia să nu dispară. Muzica, mișcarea, scuturatul corpului, expiratul prelung, număratul până la 10 pot fi alte modalități prin care te poți elibera de o furie temporară, căci ca orice emoție ea este trecătoare. 

Verbalizarea emoțiilor este o altă metodă prin care să fii în contact cu ceea ce simți, fără a te lăsa însă pradă emoției. „Mă simt foarte furios acum, am nevoie de un pic de timp” ar trebui să fie de ajutor, mai ales dacă am un alt adult înțelegător la celălalt capăt al firului relațional. Dacă însă ceea ce primești este o invalidare a emoției („N-ai dreptul să te simți furios” sau „Calmează-te!”) s-ar putea ca efectul să fie opus, căci te poți simți respins, neacceptat sau chiar în pericol. 

În funcție de poveste fiecăruia de viață, se poate deschide mai degrabă o cutie a Pandorei. Dacă cineva s-a așezat deja pe toboganul furiei, nu se va calma când va auzi aceste vorbe, ci fie îi vor potența furia, fie se va retrage total. Ca și în cazul copiilor, validarea emoțiilor (nu a comportamentului) poate ajuta mai degrabă o persoană care trece printr-un episod de furie. La fel este și în relație cu tine însuți: este nevoie să-ți dai „dreptul” să simți tot ceea ce e de simțit, căci emoțiile sunt reacții firești pe care le avem cu toții, iar „controlul” lor nu este nicidecum o idee prea bună și riști ca ele să preia, de fapt, controlul.

Deși emoțiile sunt reacții firești, dacă furia ta are o istorie mai lungă sau mai învolburată, dacă se manifestă inopinat sau prea puternic, dacă ajungi să-ți faci rău ție sau celor din jurul tău, recomandat este să cer ajutorul unui specialist. Cel mai probabil ți s-au întâmplat lucruri care nu au fost în regulă pentru tine, care au nevoie sa fie verbalizate și vindecate.

Citește și:

Cum să nu mai țipi atunci când te enervezi?

Autoreglarea emoțională pe repede înainte

Author(s)

  • Roxana Grigorean

    psiholog și psihoterapeut

    Psiholog și psihoterapeut, individual, de cuplu și familie, specializat în psihoterapie sistemică integrativă și psihotraumatologie, specialist în comunicare. După 10 ani petrecuți în mediul corporate, în care a acumulat o vastă experiență în marketing și comunicare, a pornit pe cont propriu ca psiholog și psihoterapeut. Înțelege provocările de zi cu zi cu care ne confruntăm atât în viața profesională, cât și în cea personală și susține oamenii în propriul drum de descoperire și dezvoltare personală, dar și organizațiile în procesul de creștere și adaptare. Crede că putem construi o societate și o lume mai bună, dar și organizații mai profitabile și mai adaptabile, investind în sănătatea mintală și în prevenție. Susține în mediul public programul flexibil pentru părinți și organizează workshop-uri despre empatie, stres, anxietate și burnout pentru a contribui la creșterea stării de bine în organizații. Îi puteți scrie Roxanei pe adresa [email protected] și îi găsiți articolele pe selftalks.ro.