În următoarele 5 minute vei afla:
– Cum să-ți stăpânești emoțiile atunci când afli că ai contactat coronavirus.
– Care sunt emoțiile care te pot încerca pe parcursul convalescenței.
Pandemia a venit pentru mine, paradoxal, ca o gură de oxigen, în pofida purtării măștii și a numeroaselor restricții pe care le-am trăit cu toții. Îmi amintesc cum, în prima săptămână, am făcut curățenie și am spălat pe jos cu dezinfectant cât pentru toată viața. Iar perioada în care ieșeam la magazin doar cu declarația în mână și auzeam mașinile de poliție și de armată care făceau recomandări să stăm în casă îmi dă și acum fiori. Parcurile erau închise, iar pe copii îi scoteam pe rând doar în fața blocului să ne jucăm cu mingea, în timp ce primăvara ne-am petrecut-o în mare parte pe balcon.
Cu toate astea, nu am dezinfectat niciodată ambalajele produselor cumpărate și am încercat să rămânem într-un echilibru pe care l-am dorit cât mai sănătos într-o lume care se îmbolnăvea pe zi ce trece. Am vorbit mult cu copiii, le-am explicat tot ce aveau nevoie să știe pentru a face față (mai mult psihic) acestei perioade atât de diferite față de tot ce au cunoscut ei până atunci. Ne-am jucat mai mult, am gătit mai mult, am citit, am activat Netflixul, ne-am amenajat singuri holul, bucătăria și alte spații rămase nerezolvate.
De fapt, ne-am bucurat mai mult unii de alții pentru că, dacă a făcut ceva bun virusul ăsta, este că ne-a oferit timp cu familia, ne-a apropiat mai mult și ne-a lăsat răgaz să ne schimbăm prioritățile și să reflectăm mai bine.
Liniștea de dinainte de furtună
Am crezut de la început în existența virusului deși, recunosc, au fost momente în care am pus la îndoială tot. Până când a apărut primul caz direct lângă mine, în comunitate, și am devenit contact direct. Cele 14 zile de autoizolare și gândul că aș fi putut avea virusul au fost, din nou, o etapă dură, pentru că este tare ciudat să simți cum te apucă gândurile și stresul și panica de pericolul nou. Dar am rămas pe poziții și n-am lăsat toate acestea să mă copleșească. Am făcut o cură de vitamine și remedii homeopate și viața a mers mai departe cu blândețe. Atunci, mi-am dat seama că virusul nu are atât de mare putere în aer liber, altfel nu-mi explic cum de am stat pe bancă unii lângă alții cu două zile înainte de primul simptom al persoanei infectate și nu s-a lipit de noi.
Vara a trecut, am început școala online și, deși greu, ne-am adaptat pe cât posibil la noua normalitate de care vorbim cu toții.
În tot acest timp, am purtat mască, am fost responsabili și am limitat ieșirile în grup și întâlnirile cu familia.
Crăciunul, însă, l-am petrecut cu o pereche de părinți și una de frați. Cu alte cuvinte, ne-am încadrat la numărul de șase persoane din aceeași familie. După Crăciun, am început să am simptome de răceală, dar care nu se concretizau nicicum. Nu-mi curgea nasul, nu mă durea gâtul, dar totuși simțeam că am sinusurile burdușite. Am luat Nurofen pentru răceală și gripă și am abandonat subiectul. În fond, n-aveam niciun disconfort.
Când simțurile adorm
Paza bună trece primejdia rea, dar nu mereu. Câteodată, când ceva trebuie să se întâmple se întâmplă.
Așa se face că, imediat ce am intrat în noul an, într-o zi normală de sâmbătă în care mă apucasem să fac curat, s-a întâmplat. Nu folosesc de obicei odorizant de cameră, cel mult dau drumul difuzorului pentru câteva minute, dar atunci am pus mâna pe recipient, am pulverizat și mi s-a părut ciudat că nu miroase a orhidee. Și am mai dat o dată. Și tot nimic. Și mi-am pulverizat pe mână… Era clar, nu mai aveam miros. Pentru mine a fost mai mult decât evident că am contactat coronavirus.
Câteva ore mai târziu am primit niște teste rapide (mulțumesc, Ilinca!) să oficializăm tărășenia și a fost confirmată. Testul acela rapid mi-a amintit de testul de sarcină făcut cu 12 ani în urmă. Dacă atunci așteptam nerăbdătoare să apară cele două linii, acum aveam emoții și-mi doream să rămână doar una. Nici nu a fost nevoie de toate cele 15 minute de așteptare, pentru că testul s-a arătat pozitiv rapid, în mai puțin de jumătate din timp.
Prima reacție a fost să râd, știi vorba ca prostu-n târg. Mi se părea așa amuzant și stupid de cool că tocmai eu, tocmai atunci, luasem COVID. Am făcut testul mirosului copiilor și soțului și l-au trecut cu brio. Doar eu se pare că fusesem asediată. Am decis să nu le fac teste rapide decât la primul simptom apărut.
Am început să dau telefoane și să vorbesc cu cei cu care-mi aminteam să fi intrat în contact. Apoi, m-am retras în cameră să mă odihnesc. Era trecut de șapte seara. Stăteam în pat și gândul îmi fugea la tot felul de scenarii, începeam să trec de la râs la panică pentru că, deși este greu de explicat în cuvinte, simți că se întâmplă ceva în corp. Nu știu cât să fi trecut până am făcut o pauză mentală și m-am întors pe partea cealaltă spunându-mi că nu voi lăsa gândurile negative să mă copleșească. Și bine am făcut. Dacă ar fi să dau un sfat în cazul infectării cu COVID19, acela este să-ți păstrezi mintea limpede pe tot parcursul bolii.
Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.
→ Săptămânal la tine în inbox.
De la panică la conștientizare
Ce a urmat a fost să fiu cât mai conștientă de toate schimbările care apăreau în corp. Am fost mult mai atentă și mai conectată la mine și asta a contat enorm. De fapt, este ceea ce trebuie să facem mereu și ceea ce scriem sau citim în articole motivaționale, dar nu reușim să punem în aplicare… Cel puțin nu la fel de mult pe cât ne-am dori.
Primele două zile de la pozitivare le-am petrecut mai mult în cameră, retrasă de restul familiei. Masca o foloseam doar când mergeam la baie sau la bucătărie. Am stat departe de copii, nu ne-am mai pupat (nici măcar de noapte bună) și nici n-am mai dormit cu ei. Dar soțul a stat în cameră cu mine.
Am început să simt cum obosesc tot mai mult. Primul semn a fost când am recuperat de la parter blănosul nostru alb scăpat pe holul blocului. Am urcat cu el în brațe, dar gâfâiam ca după un maraton. Aș fi vrut să dorm, dar nu puteam. Dacă auzisem că un alt simptom este acela de oboseală cronică și somn intens, eu nu trăiam această experiență.
Tot în primele două zile, gustul s-a diminuat și el până ce a dispărut cu totul. Ce senzație stranie – să mănânci, să bei, dar să nu simți nimic. Singurele gusturi au fost cel de portocală, puțin usturoi și hrean. Pe testate. În rest, nimic nu mai avea sens. Auzisem că vegetarienii își amintesc de gustul cărnii, dar nu-mi puteam explica până acum. Așa eram eu. Mâncam și-mi aminteam de gust făcând asocieri. Dar nici mirosul nu mă ajuta. Mi-era poftă de multe mâncăruri și, pentru că nu le simțeam gustul, aveam o senzație de foame continuă. Nimic nu mă satisfăcea. Mă ridicam de la masă doar când îmi simțeam stomacul plin: era singurul reper că aș fi mâncat.
Îmi spuneam mereu cât sunt de norocoasă că doar atât mi se întâmplă, întrucât lipsa gustului și a mirosului erau pentru mine doar detalii ce aveau să dispară.
În toată perioada, am mâncat de toate, dar aveam pofte: în special de crudități, salate, fructe și legume – ca atunci când ești însărcinată și primești cerințe. Am băut multă apă și singurul tratament pe care l-am urmat a fost pe bază de Camphora 1M (mulțumesc minunatei dr. Gențiana Ciubuc!), vitamina C 1000 UM și un antiviral de precauție.
Nu m-a durut gatul, nu mi-a curs nasul, n-am făcut febră. Starea generală era acceptabilă, chiar bună. Am continuat să gătesc, să fac curățenie, să lucrez. În mai multe reprize și mai segmentat, dar am rămas activă. Soțul meu s-a ocupat mai mult de copii și m-a suplinit în perioada asta, ceea ce a contat enorm.
Grija pentru cei din jur
Pe lângă cei din casă, cel mai mult mi-am făcut griji pentru tatăl meu aflat în grupa 1 de risc. Cu cinci zile înainte de primul meu simptom, am fost la ai mei să le duc niște remedii. Am purtat mască și eu și părinții, am stat maxim 30 de minute, dar am stat aproape. La el m-am gândit cel mai mult și mi-a fost teamă să nu fi făcut ceva greșit. Sărbătorile nu le-am petrecut împreună, tocmai pentru a nu-i expune virusului. Număram zilele până când pericolul ar fi trebuit să treacă și am avut noroc. Tatăl meu a fost în siguranță. Emoțiile din toată această perioadă și incapacitatea de a putea face ceva în plus pentru el au fost cele mai intense.
În ziua șasea a apărut durerea de cap. Sunt obișnuită să am migrene, să duc pe picioare o durere de cap puternică preț de câteva zile bune. Pornești ziua cu ea, te lasă spre seară, dimineața reapare și tot așa. De obicei, simt presiune când mă doare capul, dar acum era o durere ascuțită, nedefinită. Inițial am luat un Nurofen și mi-am spus că poate am stat prea mult cu ochii în ecran, la un serial abia descoperit. Apropo, „Suits” mi-a ținut de urât în toată această perioadă. Durerea a reapărut în ziua 7, apoi în ziua 8. Apoi, a dispărut de tot. A urmat un weekend liniștit.
Ziua 10 a fost cu adevărat revelatoare. Când m-am trezit, am simțit că am revenit în propriul meu corp. A fost ca și cum m-am renăscut. Aveam mintea limpede și simțeam că dețin controlul. Parcă mi se luase vălul de ochi. Se spune că virusul COVID19 provoacă brainfog. Simpla pierdere a mirosului cauzată de acest virus indică o invazie la nivel neurologic pentru că nervii responsabili cu mirosul sunt în conexiune directă cu creierul.
Ce a lăsat coronavirus în urmă
Acum, la mai bine de 30 de zile de la testul ieșit pozitiv, gustul și mirosul au revenit în procent de 5%. Da, mai este mult până la cea care-am fost. Cu toate că, de acum încolo, niciodată nu voi mai fi la fel.
Experiența cu COVID19 m-a făcut să înțeleg că, dincolo de toate, sănătatea este cea mai de preț. Iar familia trebuie să fie mereu pe primul loc în viața noastră. Și nu sunt clișee, este experiența care te poate trezi la realitatea aceea dincolo de superficial, de rutină, de graba în care trăim și uităm să simțim.
Virusul există, are o forță năucitoare și acum, mai mult ca oricând, îți recomand să iei în serios purtarea corectă a măștii și, mai ales, regulile de distanțare. Iar dacă ești testat pozitiv, încearcă să fii la fel de pozitiv și în gândire și să-ți păstrezi mintea clară.
Nu pot decât să le mulțumesc celor care mi-au fost alături cu gândul și cu fapta, familie și prieteni laolaltă, pentru că toată perioada să-mi fie mai ușor. Contează enorm.
Să fim sănătoși!