În următoarele 5 minute vei afla:

– Care sunt modalitățile sănătoase de a gestiona durerea.
– De ce e important să-ți redefinești realitatea.


Oricât ne-ar fi de greu să recunoaștem, durerea face parte din viața noastră. Toți oamenii trăiesc, cel puțin o dată în viață, experiența unei pierderi și trec mai mult sau mai puțin conștient printr-un proces de doliu, care este asociat cu un cumul de emoții. 

Durerea apare ca răspuns natural, atunci când trăim o pierdere. Este acea suferință emoțională, pe care o simțim atunci când pierdem ceva sau pe cineva pentru care simțim iubire, de care suntem atașați emoțional. Experții au identificat etape comune ale procesului de doliu, dar felul în care fiecare dintre noi trece prin acestea este unic. Este posibil să simțim furie, nedreptate, un gol interior imens, lipsă de sens, o tristețe profundă, vinovăție, nevoia de a ne retrage, de a nega, de a plânge, de a ne anestezia. 

Durerea pierderii poate fi copleșitoare, ne poate perturba sănătatea fizică, putem avea perioade de insomnii, să nu mai simțim nevoia de a ne hrăni corespunzător. În unele cazuri ne poate afecta și capacitatea cognitivă. Niciuna dintre aceste trăiri nu este neobișnuită sau greșită. Este doar felul nostru de a răspunde durerii. 

A face față pierderii este probabil una dintre cele mai mari provocări ale vieții. De cele mai multe ori, doliul este asociat cu moartea cuiva drag, dar orice pierdere poate provoca durere. Putem trăi un proces de doliu atunci când:

  • trecem printr-un divorț sau printr-o despărțire;
  • pierdem o relație de prietenie;
  • pierdem un loc de muncă;
  • pierdem stabilitatea financiară;
  • pierdem un animal de companie;
  • renunțăm la un vis, proiect;
  • avem un avort spontan;
  • în caz de boală și/sau accident cu consecințe asupra integrității / funcționalității corpului nostru;
  • pierdem o jucărie preferată – specifică în cazul copiilor;
  • ne pensionăm;
  • ne mutăm într-un alt oraș, casă, țară;
  • un obiect căruia i-am dat o semnificație emoțională;
  • sau orice altă schimbare de mediu care ne modifică viața, cum ar fi pandemia.

Indiferent care ar fi pierderea ta, este una personală și n-ai niciun motiv să simți rușine în legătură cu ceea ce simți sau să crezi că este neadecvată, că ar trebui să te întristeze doar anumite situații. Însă, oricare ar fi cauza durerii tale, există modalități sănătoase prin care poți procesa și integra durerea. Un proces de doliu trăit conștient, în acord cu nevoile tale, poate diminua în timp intensitatea durerii, te poate ajuta să te împaci cu pierderea și să-ți redefinești realitatea.

Etapele doliului

Psihiatrul Elisabeth Kübler-Ross a identificat cinci etape ale doliului în urma studiilor ei despre sentimentele pacienților care se confruntă cu boli terminale, însă ele au fost extrapolate și la alte situații de pierdere pe care le experimentăm de-a lungul vieții.  

1. Negarea

Este un mecanism de apărare ce ne oferă timp pentru a „primi” informația, ne ajută să amânăm confruntarea cu realitatea. Se poate exprima prin: „nu mi se poate întâmpla asta”, „este doar supărat/ă, sigur se întoarce la mine”, „sigur mă va chema înapoi, o să-și de-a seama că are nevoie de mine, că mă iubește” etc.

2. Furia

Furia este vocea tristeții, a durerii, a neputinței. Poate fi direcționată către persoana „vinovată” sau către alte persoane apropiate. Poți să fii furios pe persoana care a murit, pe șef, pe fostul iubit/ă, pe animalul care a murit, pe Dumnezeu, pe societate, etc. Se poate exprima prin: „îl/o urăsc, o să regrete că m-a părăsit”, „sunt niște șefi oribili, sper că vor da faliment”, „te urăsc pentru că m-ai lăsat singur/ă”, „de ce se întâmplă asta?” „cine este vinovat?”, „cum poate Dumnezeu să lase ca acest lucru să se întâmple?”.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


3. Negocierea

Negocierea este tot un mecanism de apărare, îți dă iluzia că poți controla ce s-a întâmplat. În etapa de negociere a durerii, putem folosi expresii de genul: „Dacă aș fi petrecut mai mult timp cu ea/el, ar fi rămas în relație”, „Dacă aș fi făcut mai multe, și-ar fi dat seama că sunt un om valoros” etc. Unii oameni încearcă să facă o înțelegere sau o promisiune către Dumnezeu sau către o putere superioară: „Fă ca acest lucru să nu se întâmple și, în schimb, eu voi ….”.

4. Depresia

Furia și negocierea sunt etape ce se pot simți „active”, însă depresia este mai „tăcută”. Este acea etapă în care-ți dai voie să plângi durerea pierderii, poți simți nevoia de a fi retras, de a evita contactul chiar și cu oamenii apropiați. Depresia se poate simți copleșitor, cu sentimente de lipsă de sens și, în cazuri grave, cu ideații suicidare. Dacă observi că cei apropiați sunt blocați în această tristețe profundă, fă tot ce-ți stă în putere pentru a-i convinge să consulte un specialist. În această etapă avem tendința de a spune că: „Sunt prea trist ca să pot face ceva”, „Nu știu cum să merg mai departe de aici”, „Mie mereu mi se întâmplă ceva rău”, „Eu o să mor singur/ă”, „Ce sens are să mai trăiesc?”.

5. Acceptarea 

Acceptarea nu exclude durerea, dar are o intensitate mult mai mică. Nu însemnă că n-ai iubit persoana respectivă, că n-ai pus valoare în ceea ce ai făcut / realizat până în acel moment, ci că alegi să faci tot ce poți pentru a-ți găsi un nou echilibru.

Fiecare om experimentează acceptarea diferit, nu există un „trebuie într-un anumit fel”, important este să fii conștient că toată viața avem parte de schimbări, că putem alege să rămânem agățați de trecut sau putem alege să privim cu curiozitate, iubire, compasiune și încredere către noi înșine. Acceptarea nu înseamnă resemnare sau mediocritate, ci să facem diferența între ce putem schimba și ce nu ține de noi. Să facem tot ce putem pentru a trăi cât putem de bine, frumos și funcțional în realitatea care ne înconjoară. 

Aceste etape nu sunt obligatorii pentru fiecare dintre noi, putem parcurge doar unele dintre ele și nu neapărat în această ordine, iar vindecarea, acceptarea se poate produce în oricare dintre aceste etape. Repet, nu există un trebuie într-un anumit fel. Fiecare trăiește durerea în modul lui unic.

Amintește-ți că este foarte important să-ți dai voi să simți, să privești către durerea ta, pentru că astfel privești către tine. Nimic nu ne face mai mult rău, pe termen lung, decât propria neglijare, fugă de noi, de ceea ce simțim. Nimic din ce simțim nu este greșit, fiecare emoție este un indicator ce ne comunică ceva despre noi, despre felul în care ne raportăm la realitate.

Comportamentul manifest al emoțiilor pe care le simțim poate să fie disfuncțional, chiar distructiv/autodistructiv. Toate experiențele pe care refuzăm să le procesăm, să le integrăm, pe care le ascundem din frica de a nu face față durerii, se transformă în experiențe traumatice. Procesul corect, sănătos din punct de vedere emoțional este de a trece prin durere, nu peste durere. Și amintește-ți mereu că este doar o etapă din viața ta.

Indiferent de cât de intensă este durerea, este important ca partea sănătoasă din tine (cea care te iubește suficient de mult) să știe că este doar o etapă, că durerea va trece treptat și că cel mai important om pentru tine ești tu.

Amintește-ți să te alegi pe tine!

Citește și:

Ce trebuie să știi când alegi o psihoterapie

7 lucruri care m-au ajutat să fac pace cu durerea

Author(s)

  • Alina Mihaela Boroș

    psihoterapeut

    Alina Mihaela Boroș este psihoterapeut cu formare în psihoterapie cognitiv comportamentală și hipnoterapie, terapie scurtă strategică, terapie centrată pe scheme cognitive și terapie centrată pe emoții. Alina a știut că vrea să devină psiholog de când a avut prima oră de psihologie. A fost și este motivată de curiozitatea de a afla cum funcționează mintea, de ce se află în spatele alegerilor pe care le facem. Crede că putem învăța să fim diferiți, să fim mai conștienți, mai prezenți în viața noastră, fără a mai trăi pe pilot automat, guvernați de durerea experiențelor mai puțin plăcute din trecutul nostru. Mai multe detalii despre activitatea sa găsiți aici: https://www.facebook.com/psihoterapeutAlinaMihaelaBoros/