În următoarele 3 minute vei afla:
– Cum să moderezi negativismul vocii interioare.
– De ce nu ar trebui sa te simți prost atunci când refuzi pe cineva.
Și eu, ca mulți alții din generația Y, am fost crescută în spiritul lui trebuie: “trebuie să iei note mari”, „trebuie să reușești”, „trebuie să fii tot timpul amabilă cu ceilalți” etc. O groază de trebuie care au pus presiune pe mine în copilărie și m-au făcut să devin perfecționistă. Acum, deși mă consider o perfecționistă în curs de vindecare, încă mi-e greu să scap de acel trebuie pe care mi-l tot șoptește vocea mea interioară.
Vocea interioară, radioul nostru mental
Vocea interioară este de fapt radioul nostru mental, un fundal sonor pe care-l auzim permanent, un zgomot de fond care ne spune adesea: „nu face asta”, „fă asta”, „n-ai dreptul să greșești”, „trebuie să…” etc.
O mare parte dintre grijile cotidiene provin din modul nostru de a gândi, de a interpreta lucrurile, din vocea critică interioară, apărută în copilărie și modelată de educația primită. Sunt niște exigențe care ne-au impulsionat de-a lungul anilor să progresăm, dar atunci când acestea devin prea rigide ne fac să suferim pentru că stabilesc obiective inaccesibile, irealizabile. De multe ori, vocea interioară critică devine un fel de bici, cu care ne pedepsim.
Bineînțeles, sunt momente și situații în care vocea interioară este pozitivă, constructivă. De exemplu, dacă ai picat un examen, vocea interioară îți poate spune: „Ai făcut tot ce a depins de tine, examenul a fost dificil, data viitoare o să-l treci”. Sau de exemplu, înaintea unei prime întâlniri îți poate spune: „Fii tu însuți, fii natural, așa cum ești, n-ai ce să pierzi!”. În spatele acestei voci poate să fie cea a unui prieten din copilărie, care ne-a încurajat și susținut.
Dar în cele mai multe dintre situații predomină vocea interioară, critică: „N-ai nimic interesant de spus, nimeni nu vrea să vorbească prea mult cu tine”, „El/ea nu va fi niciodată interesat de tine”. O voce interioară, care uneori devine prea imperativă, ne poate oferi senzația că nu suntem buni de nimic, că rezultatele obținute nu se ridică la înălțimea așteptărilor și standardelor noastre. Iar în spatele vocii critice interioare se află de cele mai multe ori vocea mamei, a tatălui, a învățătoarei, a dirigintelui… și tot așa.
Iar de multe ori ascultăm prea mult același post de radio. Ascultăm mereu același discurs negativ, nu există un discurs pozitiv.
Frédéric Fanget, medic psihiatru și psihoterapeut, în cartea sa, Mă eliberez te ajută să-ți recunoști vocea interioară și să o gestionezi cu succes astfel încât să nu-ți mai influențeze în sens negativ atitudinea față de propria persoană, deciziile și comportamentul. Și ne împărtășește și metode de a gestiona mai bine vocea critică interioară.
Cum poți tempera tendința critică a vocii interioare:
Înlocuiește imperativele cu recomandări
De multe ori, discursul vocii interioare e plin de imperative: „eu trebuie să”, „tu trebuie să”. Putem să înlocuim aceste reguli imperative cu simple recomandări. Să înlocuim lucrurile pe care ni le impunem cu „voi încerca”, „voi face tot posibilul să”, „e de preferat”. Astfel, ne acordăm o marjă de acțiune mai mare, precum și posibilitatea de a face greșeli.
Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.
→ Săptămânal la tine în inbox.
Să înveți să spui nu
Atunci când refuzi pe cineva nu înseamnă că respingi nici persoana și nici relația pe care o ai cu ea. Se referă la ceva punctual, la o situație, la un lucru precis. Unora, însă, le e foarte greu să spună direct un nu categoric. În situația asta, pot învăța ca într-o primă etapă să nu mai accepte imediat, să amâne răspunsul – „nu știu, am nevoie să mă mai gândesc”.
Dă mai încet radioul autocritic
Atunci când ești într-o discuție, concentrează-te asupra dialogului cu interlocutorul. În momentul în care te focusezi pe conținutul unui schimb de replici, dai mai puțină atenție vocii critice interioare. În schimb, atunci când îți asculți prea mult propriile gânduri, îi întorci spatele interlocutorului.
Vorbește cu tine ca și cum ai discuta cu cel mai bun prieten
De cele mai multe ori, tindem să fim mult mai îngăduitori cu ceilalți decât cu noi înșine. Când un prieten greșește nu-l criticăm, știm cum să-l încurajăm, cum să-i oferim sprijinul nostru, suntem mult mai empatici. În schimb, cu noi înșine suntem foarte duri. Să încercăm să ne devenim cel mai bun prieten.
Pune la îndoială dialogul interior
Dacă dialogul interior îți spune: “Mi-e teamă că o să ratez prezentarea asta”, întreabă-te: ”Cum mă sperie această prezentare? Cum vreau să mă simt în timpul ei”. Dacă vocea îți spune: „Sunt leneș/ă”, trebuie să-ți pui întrebarea: „Pe ce te bazezi?”. Iar dacă îți spune “trebuie să fac asta”, întreabă-te ce vrei să faci de fapt și de ce te constrângi singur.
„Fiți stăpâni pe viața voastră, orientațiv-o voi înșivă, nu o lăsați sub influența vocii voastre interioare. Trăiți și faceți progrese, acționați în ciuda ei, nu-i acordați importanța pe care vi-o cere.”- Frédéric Fanget.