În următoarele 5 minute vei afla:

– De ce angajații preferă un bonus consistent unei măriri salariale în preajma Sărbătorilor.
– Ce înseamnă pentru oameni timpul (cu adevărat) liber.


Decembrie este luna în care facem bilanțul anului care tocmai se încheie și facem planuri pentru cel ce urmează. Iar acest lucru e valabil atât la nivel personal, cât și în context profesional și la nivel de companie. E un moment în care se constată progresul companiei, profitabilitatea, iar managerii recompensează în diverse forme prestația angajaților, în funcție de negocierile inițiale și de rigiorile fiecărui domeniu. 

Am stat de vorbă cu diverși angajați, din diferite arii profesionale, despre ce-și doresc ei să primească de la companie, acum, pe final de an. Și trebuie să recunosc că răspunsurile nu m-au surprins, deoarece sunt dorințe firești pentru oricine activează în câmpul muncii și își dedică timpul și energia unei organizații.

Timp liber

Zilele libere au fost trecute pe lista dorințelor într-un mod unanim, în pofida faptului că a fost exprimat în diverse forme. Fie liber neapărat pe datele de 24 si 31 decembrie, deoarece e greu să intri în spiritul Crăciunului sau al trecerii în anul nou când ești încă pe mail-uri și te gândești la sarcini. Alți angajați au spus că și-ar dori timp liber între Crăciun și Revelion, sub forma unor zile scurte (half day) plătite full time, fie concediu. Și suport din partea mana­gement-ului ca aceste zile să fie libere cu adevărat, și nu doar pe hârtie, să fie nevoiți să stea cu un ochi pe telefon să vadă ce e-mail mai primesc si fără să fie nevoți să răspundă unor solicitări.

Angajații își doresc zile libere pentru a putea încetini ritmul, pentru a avea timp pentru ei personal și pentru familie, pentru reconectarea cu copiii (părinții știu foarte bine ce greu e să ai răbdare cu cei mici când gândul îți e tot la „ce mai am de rezolvat azi / săptămâna asta”). Sau pentru a planifica și pentru participa la diverse ieșiri sau întâlniri cu prietenii, pentru hobby-urile care-i deconectează și pentru a-și încărca bateriile pentru noul an.

În discuțiile pe care le am în sesiunile de coaching fenomenul de “am nevoie de mai multe zile libere” apare tot mai frecvent – vine pe fond de burnout, incapacitate de a separa ferm viață profesionala de cea personală (în special în condițiile lucrului de acasă), din cauza perioadei lungi în care părinții au fost și angajați și (cel puțin) supraveghetori ai copiilor pe perioada școlii online, sau perioade lungi în care, din cauza restricțiilor, varietatea de activități pe care o aveam înainte de pandemie s-a diminuat mult și n-am reușit să o refacem altfel, fenomenul de “zoom fatigue” pentru cei care lucrează mult online (acasă sau de la birou). Nu pentru toată lumea e evident că unele obiceiuri pe care le aveam trebuiesc schimbate / înlocuite / adaptate; sau unii înțeleg asta, dar nu știu cum sa facă, alții încă nu au conștientizat și obosesc încercând sa “revină la normal”. 

Pentru toate astea și pentru recalibrare e nevoie de timp, deconectare și sprijin. Iar dacă acesta poate veni din partea companiei, cu atât mai bine.

Bonus de Crăciun sau al 13-lea salariu

La egalitate cu nevoia de timp (cu adevărat) liber, pentru această perioadă a fost împărtășită și dorința de a beneficia de un bonus salarial sau chiar de un al 13-lea salariu. E evident faptul că în timpul Sărbătorilor cresc cheltuielile pe toate planurile: de la cadouri, excursii și până la nevoia de a ne răsfăța mai mult decât o facem în alte perioade. Puțini sunt cei care spun că vor neapărat o mărire salarială, mai degrabă ar aprecia partea de bonus consistent acum, când cheltuielile sunt mai mari decât de obicei, în pofida faptului că inflația a început să se resimtă și că pretul utilităților a crescut recent.

Au mai fost menționate și cadourile (bine alese), atât pentru angajați cât și pentru copiii acestora, poate chiar și o petrecere sau activități specifice perioadei (Secret Santa, ateliere cu tematică de Crăciun), fie ele și pe Zoom, având în vedere condițiile actuale. 


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Recunoaștere pentru munca depusă, cursuri de specializare, workshop-uri de wellbeing, sesiuni de coaching, planuri de viitor

Disponibilitatea management-ului de a discuta deschis și a oferi apreciere pentru munca depusă (credit și apreciere), precum și discuțiile în legătură cu planurile de viitor s-au regăsit pe lista dorințelor. Acestea sunt corelate cu nevoia de sens, dar și perfecționare profesională, de evoluție și de oportunități de avansare. 

Persoanele cu care am discutat și-au exprimat și interesul pentru cursurile care le-ar optimiza performanța perofesională, productivitatea și, în mod implicit, oportunitățile de dezvoltare în cadrul companiei, dar și pentru workshop-urile care le-ar putea îmbunătăți performața prin intermediul inteligenței emoționale sau prin echilibrarea balanței dintre viața personală și cea profesională. La nivel de middle management, angajații s-au arătat interesați și de sesiunile de coaching, care i-ar putea ajuta să devină manageri mai buni.

Iată câteva idei de navigare a dolențelor care se regăsesc probabil în echipa ta:

  • Dacă se poate, acordă concediu cu adevărat în săptămâna dintre Crăciun și Revelion, astfel încât angajații să aibă parte de o mini vacanță.
  • Dacă specificul activității nu permite acest lucru, încearcă să facilitezi zilele libere în luna ianuarie: oamenii au nevoie să-și recîncarce bateriile pentru a-și putea presta munca cu succes și pentru a obține rezultate bune.
  • Discută deschis cu subalternii tăi și găsiți împreună soluții pentru dezvoltare și recompensare (atenție, și managerii sunt tot angajați care au nevoie de recompense!).
  • Dacă al 13-lea salariu e mai greu de acordat, oferă totuși un bonus sau tichete cadou: este evident că fiecare companie își cunoaște puterea financiară. Înainte să iei o decizie, analizează și costurile ascunse ale neacordării bonusului la final de an/sau beneficiile acordării acestuia.
  • Încearcă să înțelegi în detaliu care este nevoia din spatele unei dorințe specifice, exprimate de un angajat. Poate că este posibil să o adresezi altfel: prin sprijin pe zona de prioritizare, sănătate mintală, dezvoltare personală.

Și nu uita!

„Clients do not come first. Employees come first. If you take care of your employees, they will take care of the clients”, Richard Branson, Virgin Airlines.

 

Citește și:

Planurile de final de an care te vor transforma într-un lider mai bun

Cum te afectează un management dezechilibrat

Author(s)

  • Alina Ioana Pop

    solution focused coach și facilitator

    Sunt Alina - Solution Focused Coach și facilitator de experiențe și perspective cu ajutorul instrumentelor Points of You®. Co-creez spații pentru reflecție și învățare, descoperire, redescoperire și awareness. Am peste 15 ani experiență în HR și 5 ani de experiența în coaching și beneficiez de o formare certificată internațional atât în coaching individual, cât și de echipă. Cred că fiecare persoană face cea mai buna alegere la un moment dat, cu resursele și cunoștințele pe care le are atunci. Nu cred în rețete care funcționează pentru toată lumea, ci cred in soluții personalizate în funcție de situație. https://www.springyourlife.com/