În următoarele 3 minute vei afla:

– Ce este narcisismul conversațional.
– Care poate fi răspunsul empatic în conversațiile pe care le avem zi de zi.


O bună prietenă și-a pierdut tatăl în urmă cu câțiva ani. Am găsit-o singură pe o bancă, pe undeva, prin împrejurimile locului nostru de muncă, nemișcată, privind în gol. Era copleșită și nu am știut, la vremea respectivă, ce i-aș putea spune. E atât de ușor să spui ceva nepotrivit unei persoane vulnerabile, aflate în suferință. Așa că, am început să îi vorbesc despre cum am crescut eu fără tată. I-am povestit că tatăl meu s-a înecat pe un submarin pe când eu aveam doar nouă luni și că-l jelesc de când mă știu, chiar dacă nu mi-l aduc aminte deloc. Vroiam doar să o fac să simtă că nu este singura care a trecut prin această tragedie, că mi s-a întâmplat și mie ceva asemănător și că înțeleg prin ce trece. 

Când am terminat de povestit, ea s-a uitat la mine și a izbucnit: ”Bine, Celeste, ai câștigat!! Tu nu ai avut niciodată tată, iar mie mi s-au îngăduit treizeci de ani alături de tatăl meu. Pentru tine a fost mult mai nasol! Probabil că nici nu ar trebui să fiu atât de supărată că tocmai mi-a murit tatăl!…”

Răspunsul ei m-a năucit și m-a blocat complet. Prima mea reacție a fost să mă justific. ”Nu, nu, nu”, i-am răspuns, ”nu am vrut să spun asta câtuși de puțin! Vroiam doar să știi că știu și eu cum te simți”. Mi-a replicat: ”Nu, Celeste, nu știi. Nu ai nici cea mai mică idee cum mă simt eu!”.

A plecat de acolo, iar eu am rămas uluită, uitându-mă în urma ei și simțindu-mă groaznic. Îmi dezamăgisem lamentabil prietena. Cu toate că nu-mi doream decât să îi ofer alinare, am reușit să o fac să se simtă și mai rău. În momentele acelea, încă simțeam că nu mi-a înțeles bine intențiile. Mi-am spus că e într-o situație delicată și că și-a vărsat amarul pe mine, deși eu nu vroiam decât să-i fiu alături. 

Însă, adevărul este că eu nu aveam dreptate, nu fusesem înțeleasă greșit. Probabil că ea a înțeles mai bine decât mine ceea ce tocmai se întâmplase. Când mi-a livrat trăirile ei brute, m-am simțit foarte incomod. Nu am știut ce să-i spun, așa că am deviat către un subiect care nu îmi provoca disconfort: propriile mele trăiri. 

Chiar dacă încercam să empatizez cu ea, cel puțin la nivel conștient, ceea ce făceam, de fapt, era să încerc să-i distrag atenția de la suferința ei și să o atrag asupra mea. Ea ar fi vrut să-mi vorbească despre tatăl ei, să îmi povestească ce fel de om era el. Ar fi avut nevoie să îmi împărtășească amintirile ei prețioase, astfel încât să pot înțelege cu adevărat proporțiile pierderii ei. În schimb, eu i-am cerut să se oprească puțin și să asculte povestea mea despre moartea tragică a tatălui meu. 

Chiar din acea zi, am început să-mi dau seama cât de des răspundeam la poveștile altora despre pierderi și suferințe cu povești despre propriile-mi experiențe. Când fiul meu mi-a povestit despre disputa pe care a avut-o cu un puști din grupul lui de cercetași, eu i-am spus despre o fată cu care m-am certat pe când eram în facultate. Sau, atunci când o colegă de serviciu a fost concediată, eu i-am povestit cât de mult m-am chinuit și eu să-mi găsesc un job după ce fusesem concediată, cu ani în urmă. Însă, atunci când am acordat mai multă atenție modului în care oamenii răspundeau încercărilor mele de a empatiza cu ei, am realizat că împărtășirea experiențelor mele dureroase nu avea deloc efectul pe care mi-l imaginam. De fapt, tot ce și-ar fi dorit acești oameni era să se simtă ascultați și validați în suferința lor. În schimb, eu îi obligam pe ei să mă asculte și să-mi valideze ei mie suferința. 

Sociologul Charles Derber vorbește despre această tendință de a transforma conversația într-una despre sine numind-o ”narcisism conversațional”. ”Este dorința de a monopoliza o conversație, de a vorbi tu cel mai mult și de a muta atenția discuției asupra propriei persoane. Adesea, acest lucru se întâmplă în mod foarte subtil și inconștient. Derber descrie acest narcisism conversațional drept manifestarea de bază a structurii psihologice care caută să polarizeze atenția asupra sa. Se întâmplă în cadrul conversațiilor informale dintre prieteni, în familie, între colegi de serviciu. Abundența literaturii de self-help despre ascultare și despre normele de abordare a celor care vorbesc foarte mult despre ei înșiși sugerează că fenomenul întâlnit adesea în viața de zi cu zi.” 

Derber descrie două tipuri de răspunsuri în conversații: răspunsul de schimbare a subiectului și răspunsul de suport emoțional. Primul presupune mutarea atenției asupra propriei persoane, iar cel de-al doilea presupune atenție față de ceea ce are de spus celălalt. Iată un exemplu simplu:

Răspunsul de schimbare a subiectului

Mary: Sunt foarte ocupată în perioada asta!

Tim: Și eu. Am un munte de treabă de făcut.

Răspunsul empatic

Mary: Sunt foarte ocupată în perioada asta!

Tim: De ce? Ce ai de făcut?

Un alt exemplu:

Răspunsul de schimbare a subiectului:

Karen: Am nevoie de niște pantofi noi.

Mark: Și eu. Aceștia sunt foarte uzați.

Răspunsul empatic

Karen: Am nevoie de niște pantofi noi.

Mark: Ah, da? Cum ți-ar plăcea să fie cei noi?

Răspunsul de schimbare a subiectului este un indicator de narcisism conversațional. Și te ajută să atragi atenția asupra ta de fiecare dată. Răspunsul empatic, însă, îl încurajează pe celălalt să dezvolte subiectul pe care l-a început. Și îi permite interlocutorului tău să vadă că-l asculți și că te interesează să auzi ce are de spus în continuare. 

Pasaj din volumul WE NEED TO TALK: How to Have Conversations That Matter 3 de Celeste Hadlee. 

Citește și:

Compasiunea este leacul

Știința confirmă: Iubirea stimulează creierul

Author(s)

  • Celeste Hadlee este jurnalist recunoscut la nivel internațional și expert în arta conversației și în comunicare. Este prezentă adesea, în calitate de invitat special la NPR și American Public Media și este co-prezentator al seriilor ”Retro Report” ale PBS. Celeste a scris volumul de succes ”We Need to Talk: How to Have Conversations that Matter”. Este membru în consiliul ProCon.org și în consiliul The Listen First Project, iar în 2019 i-a fost decernat premiul Media Changemaker Award.