În următoarele 3 minute vei afla:

– De ce incidența tulburărilor de alimentație este mai mare la femei decât la bărbați.
– Ce legătură există între modul în care am fost hrăniți în copilărie și percepția asupra propriei corporalități.


În societatea de astăzi, transformările prin care trecem cu toții atrag consecințe de mare complexitate sub multe aspecte. Pentru unii dintre noi, aceste transformări reprezintă o oportunitate care stimulează creativitatea și maturizarea, pentru alții, în schimb, incapacitatea de adaptare duce la stagnare sau chiar regresie.

Ceea ce face diferența între capacitatea de adaptare, creștere, dezvoltare și stagnare sau regresie este modul în care ia formă ajustarea creativă a fiecăruia dintre noi în fața vieții.

Din această perspectivă, modul în care ne raportăm la imaginea corpului reprezintă o expresie a intenției unei persoane de a face contact cu mediul său. O imagine de sine fragilă și cu multe complexe față de corp este modul în care persoana poate răspunde societății moderne și la dinamica relațiilor sale.

Pentru a da o notă explicativă a modului în care se dezvoltă relația cu corpul și implicit imaginea de sine, din punct de vedere psihologic, suntem nevoiți să ne întoarcem încă de atunci de când s-a dezvoltat corpul, adică din primii ani de viață, ca apoi să luăm în considerare dezvoltarea identității de gen și toate procesele de contact cu sinele.

Practic, percepția asupra corporalității noastre își are originea în modul în care ne-am dezvoltat de la începutul vieții și până la finalul adolescenței. În această perioadă, corpul a înregistrat maniera în care am fost hrăniți, iar ulterior, la maturitate, devine propriul stil de a ne hrăni pe sine. Iar când vorbim de hrană ne referim atât la partea nutritivă, ce alimente ingerăm, dar și la partea emoțională și mentală, cu ce gânduri ne hrănim mintea și cu ce stări afective ne întreținem sufletul.

Corpul reprezintă primul și cel mai important mijloc de transmitere a imaginii de sine care coincide cu însăși prezența persoanei. Cu ajutorul simțurilor corpului, acumulăm experiențe și informații care ne modelează întreaga existență. Tot cu ajutorul corpului emitem mesaje non verbale, ne exprimăm simțirea înainte de orice verbalizare.

O bună relaționare cu corpul aduce în discuție flexibilitatea proceselor corporale sau cât de mult suntem în contact cu nevoile reale ale propriului corp. Dar cum am putea să ne raportăm la procesele corporale câtă vreme societatea post-modernă se bazează pe comunicarea în masă a dietelor, a produselor cosmetice, a regimurilor de fitness și a chirurgiei estetice? Cum să ne uităm la noi înșine cu respect și acceptare când eticheta socială impune anumite standarde uneori imposibil de atins?

Din punct de vedere estetic, când „arta carnală” a devenit o valoare în societate, unii oameni ajung să-și modifice permanent corpurile, prin eforturi uneori drastice și greu de susținut. Individul are un corp pe care mai degrabă îl „posedă” și se simte îndreptățit să-l modifice, să-l transforme într-o manieră corespunzătoare cu cerințele sociale.

Astfel, prin modelarea corpului cu ajutorul tehnologiilor biomedicale, corpul și-a extins simțurile și capacitățile dincolo de limitele tradiționale, îndepărtându-se de legăturile sale naturale. În acest sens, corpul devine un teren fertil pentru o multitudine de anxietăți, ceea ce duce la dezinvestirea sau demateralizarea relației cu propriul corp. Privim această dezinvestire ca un deficit de percepție a propriei corporalități, ce seinstalează foarte devreme în viața individului, pe când copil fiind, a avut loc o separare precoce de părinți. Adesea este vorba atât de o separare corporală (plecarea fizică a părintelui de lângă copil), cât și de o separare emoțională, luând forma unui abandon emoțional resimțit de copil.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Atât hrana alimentară, cât și cea emoțională reprezintă o formă de comunicare, este acea „punte cu viața”. Dacă această “punte” se rupe, comunicarea este la rândul său întreruptă, iar actul de a primi, de a explora și de a dori se limitează.

Astăzi, modul în care ne hrănim a devenit tot mai problematic. Mesele nu mai sunt chiar un prilej de împărtășire, ci mai mult un moment de consum solitar sau un act de a răspunde în fața anxietății trăită în cadrul relațiilor. Astfel, a ne hrăni devine o manifestare a conflictelor, iar capacitatea de a controla procesele corporale paralizează. Pur și simplu dispar sau amorțesc contactul cu propriul corp, ascultarea nevoilor corpului și capacitatea de a-i răspunde corpului în acord.

Femeile sunt predispuse la o complexitate mai mare acordată imaginii corpului decât bărbații, însă acest fapt nu exclude că și bărbații se pot confrunta la rândul lor cu dilema corporalității. Construirea identității corporale este un proces neliniar pentru ambele genuri, cu multe suferințe, tot mai răspândite.

Totuși, femeile se simt mai constrânse cu mult înainte de maturizarea proceselor corporale să caute o perfecțiune care să înglobeze atât caracteristicile tradițional feminine ale senzualității și eleganței, cât și caracteristicile tradițional masculine ale forței și hotărârii. În timp, această “perfecțiune” tinde către respingere până la negare a oricărei reprezentări simbolice a maternității. Prin această respingere, toate acele aspecte ale corpului feminin care se referă la identitatea maternă sunt puse în așteptare.

Așadar, este încurajat un model de femeie puternică, independentă și competitivă, care să se conformeze mai mult valorilor de eficiență decât celor de îngrijire, conținere și construire de relații bazate pe incluziune, afecțiune și empatie. Un astfel de model generează un conflict intern între partea „productivă” a femeii și partea „reproductivă”.

A da glas acelei părți reproductive nu impune a da naștere unui copil, devenind astfel mamă, ci în primul rând a exprima funcția maternă, devenind în primul rând o bună mamă pentru sine însăși.

Dacă partea productivă face parte din acele caracteristici masculine, partea reproductivă aparține femininului și modului în care femeia se hrănește pe sine, dar și pe ceilalți. Legătura dintre cele două aspecte, masculin versus feminin, și imaginea corporalității este una foarte fină și delicată. Acest fapt o demonstrează statisticile care ne arată că incidența tulburărilor de alimentație este mai mare la femei decât la bărbați. Ca atare, fie că vorbim de anorexie care în fapt este o respingere a hranei și a propriei feminități și sexualități, fie că vorbim de o supra alimentație care se instalează pe fondul unui vid interior, depășirea unei imagini corporale distorsionată presupune a aduce într-un împreună și a uni partea „productivă” a femeii cu partea „reproductivă”.

Citește și:

Călători clandestini în propriul corp

Deconectarea de propriul corp poate semnala emoții dificil de gestionat

Author(s)

  • Mariana Cosenco

    psiholog clinician

    Mariana Cosenco este psiholog clinician, absolventă a facultății de psihologie și a unui master în psihanaliză, cu specializare în metoda de psihoterapie Gestalt – dinamici de grup, alături de formatori din Austria din cadrul Institutului de Gestalt București. Mai multe detalii la www.marianacosenco.ro