În următoarele 3 minute vei afla:
– Cum te poate ajuta știința să-ți înțelegi propriul tip de atașament.
– Care a fost ponderea influenței familiei în dezvoltarea creierului tău.
Ce înseamnă să fii un părinte bun?
Lansează această întrebare oamenilor din jurul tău și vei primi tot felul de răspunsuri. Unele vor face referire la relația lor cu propriii părinți, altele vor face apel la cultura interlocutorului, mai ales în termeni de principii de parenting. Unii îți vor vorbi despre educația religioasă pe care au primit-o sau despre felul în care înțeleg ei morala și etica, ori despre cât de mult își dau silința să fie prezenți, iubitori, răbdători și așa mai departe.
Atașamentul securizant
Toți acești factori ne pot influența în mod definitoriu calitatea de părinte. Dar, așa cum am mai explicat, zecile de ani de studii aplicate au rezultat în concluzii concrete ca răspunsuri la această întrebare, răspunsuri care ne fac să privim cu încredere spre viitor. Dacă ar fi să ne referim la factorii care determină succesul în viață al unui copil (din punct de vedere emoțional, relațional, social, educațional etc.), e necesar să descoperim dacă acesta a reușit să dezvolte un atașament securizant cu cel puțin o persoană care se ocupă de creșterea sa și care să fie acolo pentru el. Și cel mai bun indicator că acești adulți care se ocupă de creșterea copilului sunt capabili să ofere un tip de atașament securizant este capacitatea lor de a avea ceea ce numim ”prezență parentală”. Părinții prezenți sunt cei care au reflectat asupra propriei povești de viață și atașament și au reușit să-i dea un sens. Și chiar dacă viața ta a avut parte de provocări, atunci când reușești să dai un sens propriei povești, reușești, ca părinte, să fii deschis și să ai conștiința receptivă a prezenței, care te ajută să fii disponibil pentru copiii stăi.
Simplificând, copiii au mai multe șanse să devină descurcăreți, atenți și puternici, atunci când sunt susținuți de părinți. Nu e nevoie să fim perfecți, dar felul în care le suntem alături (sau nu) determină evoluția copiilor noștri și dezvoltarea creierului lor.
Trecutul părinților
Fără îndoială că mai sunt și alți factori care contează – evenimentele conjuncturale, trăsăturile înnăscute de temperament, vulnerabilitățile moștenite, pe care nu le putem schimba și care influențează, de asemenea, modul în care cresc copiii. Dar, când vine vorba despre ce putem face noi pentru a le determina dezvoltarea, există studii și concluzii solide. Părinții implicați sunt cei care și-au integrat propriile experiențe de viață, construindu-și ”o poveste coerentă” și devenind astfel capabili să ofere prezență parentală și să fie prezenți atât la interior, cât și în exterior. E important să înțelegem modul în care trecutul ne-a făcut să fim ceea ce suntem în prezent într-un mod care să ne permită să fim ceea ce ne dorim să fim, în prezent și în viitor. Iar în exterior, e necesar să învățăm cum să fim deschiși și receptivi în mod conștient – să avem prezență parentală, astfel încât copiii noștri să se simtă văzuți, înțeleși și conectați cu noi. Să reușești să dai un sens și să fii prezent: asta înseamnă să fii acolo pentru ei. Iar acesta va fi punctul nostru de pornire: vom încerca să te ajutăm să-ți dai seama cât de bine ți-ai integrat experiențele cu propriii părinți și cum poți face să fii acolo pentru copiii tăi.
Cât de mult te-ai gândit la felurile în care experiențele din copilărie ți-au determinat evoluția? Răspunzând la această întrebare îți vei putea da seama cum să interacționezi cu copiii tăi. Cum crezi că a influențat dinamica ta familială precoce modul în care s-a dezvoltat creierul tău, ca răspuns la acele experiențe, fie direct, fie indirect, prin felul în care a trebuit să înveți să te adaptezi, ba chiar să supraviețuiești, poate, evenimentelor dificile?
Vestea bună este că, dacă ești dispus să depui efort, știința te poate sprijini să-ți înțelegi propriul istoric de atașament. Și mai mult, chiar dacă n-ai fost crescut așa cum ar fi trebuit – fie pentru că ai avut niște părinți absenți sau traumatizați la rândul lor, fie pentru că ai fost tratat rău sau din orice alte motive – strategia ta de atașament nu este niciodată definitivă. Istoria de viață nu este același lucru cu destinul cuiva. Dacă părinții tăi nu ți-au fost alături, sau ți-au fost, dar insuficient, ori s-au comportat în moduri care te-au speriat ori te-au traumatizat, nu înseamnă că tu nu le vei putea fi alături copiilor tăi într-o manieră sănătoasă și constructivă. În schimb, înseamnă că s-ar putea să ai ceva de lucru: va trebui să reflectezi asupra istoricului tău de atașament și să decizi ce soi de atașament vrei să-i oferi copilului tău. În realitate, chiar poți alege gradul de implicare în viața copiilor tăi. Și da, îți poți construi capacitatea de a fi acolo, examinându-ți trecutul și căutând să-i dai un sens pentru tine însuți.
Fragment din THE POWER OF SHOWING UP (PUTEREA DE A FI ACOLO) de Daniel J. Siegel și Tina Payne Bryson, copyright © 2020 deținut de Mind Your Brain și Tina Payne Bryson, Inc. Redat cu acordul Ballantine Books, denumire comercială a Random House, divizie a Penguin Random House LLC.
Citește și:
21 de sfaturi pentru a crește un copil sigur pe el
Nicole Kidman: “Când vine vorba de maternitate, nu există bine sau rău, doar copii diferiți.”