În următoarele 5 minute vei afla:
– De ce funcționează dezamăgirea ca o profeție autoîmplinită.
– Cum te poate ajuta o minge de tenis, dacă nu joci tenis.
Dezamăgirea, aflată la granița între senzație și emoție, are o prezență puternică, neplăcută, copleșitoare. Ne poate da târcoale în diverse contexte, sub diverse forme și reușește să scoată la suprafață o serie de frustrări, frici, furie și chiar dezgust față de propria persoană.
Consider că sunt două aspecte de luat în considerare.
Pe de o parte, faptul că ne așteptăm să fim dezamăgiți de oamenii din jur. Pe de altă parte, faptul că ne dezamăgim singuri.
De cele mai multe ori, nu realizăm că ne așteptăm mai mereu să fim dezamăgiți. Poate purtăm haina celui care nu-și permite să viseze prea mult sau care lasă oportunitățile să treacă pe lângă el. În ambele cazuri, ne ciuntim bucuria de viață, o restricționăm.
Cum funcționează dezamăgirea
Când așteptăm dezamăgirea la fiecare pas, nu ne dăm voie să experimentăm emoții pozitive. Pur și simplu, ne setăm să le evităm. Ne simțim mai în siguranță în zone gri, în emoții călduțe. Cu alte cuvinte, parcă suntem mai prieteni cu tristețea decât cu bucuria. Atunci știm că nu există niciun risc să fim dezamăgiți, suntem deja într-o stare de ”nu mă aștept la nimic bun”. Dacă ai trăit depresia sau tristețea profundă și te-ai obișnuit cu ele, atunci nu doar că te aștepți să fii dezamăgit, dar ai dezvoltat și o frică teribilă de dezamăgire.
Singura variantă coerentă să o eviți este să-ți setezi așteptările jos, să fii într-o perpetuă stare de acalmie, mereu pregătit pentru rău. Cei care se așteaptă să fie dezamăgiți nu-și permit să viseze, n-au curajul să-și întindă aripile și să zboare. Perspectiva de mai bine sau de ”merit, sunt suficient” devine o idee utopică. Astfel, privesc mereu partea goală a paharului și se așteaptă să fie zdrobiți de viață la fiecare pas. Este ca și cum viața îi readuce mereu în fața porților pe care scrie ”Lasciate ogni speranza, voi ch‘intrate” (”Lăsați orice speranță, voi, cei care intrați”). Mai mult, pentru acești oameni iubirea devine sinonimă cu melancolia, cu sentimentul pierderii și al lipsei, al neîmplinirii. Acești oameni se consolează cu convingeri limitative, precum ”Cu cât zbori mai sus, cu atât căderea este mai dureroasă”. Așadar, rămân în emoția călâie a neîmplinirii pe toate planurile.
Rădăcina dezamăgirii
Acest mecanism de apărare își are originile în copilărie când, copii fiind, am simțit că dezamăgim, că nu ne ridicăm la înălțimea așteptărilor părinților, bunicilor sau profesorilor noștri. Nimic din ceea ce facem nu pare să fie bine, valoros sau să conteze. Considerăm că nu merităm dragoste, aprobare sau apreciere. Nu merităm un partener iubitor, o mărire de salariu sau o vacanță de vis. Habar n-avem de ce nu merităm toate acestea sau cu ce am greșit să nu le merităm. Dar credem, cu fiecare atom al ființei noastre, că primim exact ceea ce merităm. Mintea noastră a creat realitatea pe care ne așteptăm să o trăim. Dacă așteptăm dezamăgire, creierul nostru creează scenariul perfect pentru a fi dezamăgiți. Este un fel de profeție autoîmplinită.
Există, din fericire, mai multe tehnici care ne pot ajuta să ieșim din acest tipar defectuos, din această autoamăgire că dezamăgirea este o realitate imuabilă. Termenul provine din alăturarea cuvântului ”amăgire” și a prefixului ”dez”. În concluzie, cînd ne dezamăgim, ieșim din amăgire, din iluzie, din minciună: adică vedem realitatea.
Cu alte cuvinte, a ne dezamăgi înseamnă, literalmente, a lua vălul de pe ochi, a privi cu limpezime.
Un exercițiu extrem de util este realizarea unei liste cu toate situațiile în care ne-am așteptat să fim dezamăgiți și, totuși, acest lucru nu s-a întâmplat. Ne-am așteptat ca cineva foarte bolnav să moară, dar s-a însănătoșit miraculos. Ne-am așteptat să nu obținem o mărire de salariu, dar am primit o majorare considerabilă etc. În momentul în care ne dăm seama că dezamăgirea nu este neapărat inevitabilă, creierul nostru începe să slăbească rezistența așteptărilor legate de dezamăgire. Începe să întrevadă soluții, speranță.
Principala frică ce se ascunde sub dezamăgire este, de fapt, neputința. Convingerea că suntem neputincioși în fața caracterului implacabil al destinului. Că nu putem alege dacă ne este bine sau nu. Ne mioritizăm.
Soluții practice
Pentru a dezamorsa un astfel de comportament, vă propun să vă gândiți, timp de două săptămâni, doar cinci minute pe zi, la ceva ce n-are vreo importanță anume pentru voi, ceva care vă este indiferent.
De exemplu, o carte despre care ați auzit, dar nu ați citi-o sau o minge de tenis, dacă nu jucați tenis. Cu cât aveți mai puține opinii (atașamente) legate de acest aspect, cu atât creierul vostru nu va încerca să opună rezistență. Dacă, din contră, vă gândiți, de exemplu, la bani, ați putea avea idei preconcepute precum ”Banul este ochiul dracului”, ”Banii se fac greu”, ”Banii aduc nefericire” etc, iar voi veți atrage situații care să susțină aceste convingeri.
Evenimentele din viața voastră vor vibra cu aceste convingeri, mai mult sau mai puțin conștiente. Să zicem că alegeți să vă gândiți la ultima carte a scriitorului X, despre care ați citit undeva. Vizualizați-o cu cât mai multe detalii (cum miroase, cum o răsfoiți, cum se simte coperta). Legea atracției va funcționa și această carte se va materializa, sub o formă sau alta, în realitatea voastră. Starea, frecvența pe care funcționați acum o va atrage. Acest lucru vă ajută să conștientizați că voi sunteți creatorii propriei realități și că viața pe care o trăiți este holograma gândurilor voastre. Și această descoperire va demonta mitul legat de neputința de a vă făuri viața după cum doriți.
Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.
→ Săptămânal la tine în inbox.
Grijile, magnetul pentru dezamăgire
Starea de dezamăgire mai este alimentată și de grijile excesive. La fel și ideea de ”nu merit”, care atrage dezamăgirea ca un magnet.
Așadar, ce facem cu dezamăgirea, odată ce a intrat în viața noastră? În primul rând, nu fugim de ea, ci ne dăm voie să o simțim și să o exprimăm. În general, fugim de emoțiiile care ne creează disconfort sau căutăm tehnici care să ne ajute să scăpăm cât mai repde de ele.
Așadar, vă invit să plonjați în dezamăgire, intrați în jocul ei! Reziliența la dezamăgire este cea care ne ancorează și mai profund în dezamăgire. Cu alte cuvinte, faptul că nu vrem să fim dezamăgiți ne aduce în situația de a fi dezamăgiți. Scrieți într-un jurnal despre ce simțiți sau discutați despre asta cu cineva apropiat. Explorați emoțiile care vin la pachet cu ea, senzațiile din corp: este posibil să vă amintiți situații din copilărie, dați-vă voie să le retrăiți plenar. Fiți doar observatorul lor, ca un explorator. Și veți putea ieși din dezamăgire abia în momentul în care v-ați dat voie să o simțiți la cel mai profund nivel. Dacă alegeți să împărtășiți această experiență cu altcineva, atunci cereți-i perspectiva asupra acestei situații. A privi lucrurile cu ochii celuilalt aduce o viziune nouă, elemente noi. Dar faceți acest lucru abia după ce ați trăit profund dezamăgirea. Pentru că, altfel, opinia celuilalt poate să vă invalideze emoțiile, să le răpească legitimitatea. Nici nu validați sfaturi precum ”N-ai de ce să fii dezamăgit!”. Propriile emoții vă aparțin, aveți drept de proprietate asupra lor.
O altă idee ar fi să nu mai luați personal dezamăgirea. Nu căutați să aflați ce ați făcut greșit ca să meritați o astfel de suferință. Veți înțelege ce se întâmplă doar dacă vă raportați la această experiență obiectiv. Dacă vă considerați vinovat de ceea ce se întâmplă, veți rămâne în același cerc vicios. A vă asuma responsabilitatea înseamnă să căutați detașat motivele pentru care ați ajuns în acest punct și ce aveți de învățat din această experiență. Ceea ce trăim n-are nimic de-a face cu ceea ce merităm sau nu merităm. Sau dacă suntem sau nu suficient de buni. Are de-a face cu ce gândim și cu dorințele noastre cele mai profunde, cu dorințele noastre inconștiente.
Legea atracției este un fenomen obiectiv și la fel de imparțial ca legea gravitației. Ce dai în afară se întoarce spre înăuntru. Iar ceea ce transmiți în afară vine din gândurile tale dominante. Și dacă te simți dezamăgit, dă-ți voie să observi și ceea ce a adus pozitiv în viața ta această experiență. Poate că ceea ce-ți doreai nu este neapărat benefic pentru tine pe termen lung. Poate că doar s-a deschis o ușă în fața tuturor posibilităților. Dacă îți creezi o listă cu aspectele pozitive apărute în urma unei dezamăgiri, mintea ta se rupe de cercul vicios în care stă captivă.
Cred că tărie că orice dezamăgire este doar o modalitate prin care divinul sau universul îmi spun: ”E timpul să încetezi să te mai minți! E timpul să trăiești viața minunată care-ți este menită!”.
Citește și:
Cum să-ți identifici sursele de abundență
De ce credințele limitative ne țin pe loc și cum să lucrezi cu ele