În următoarele 7 minute vei afla:
– De ce disciplina e asemeni unui mușchi pe care-l poți antrena și cum te ajută să te bucuri de mai mult timp pentru tine.
– Care este regula regula celor 60 de secunde și când ar trebui aplicată.
”Succesul și aprecierea vin doar atunci când muncești din greu!”. Nimic mai fals! Știți senzația aceea când visezi că tot pici în gol, dar nu ajungi niciodată să te lovești? Și-ți dorești atât de mult să se termine, să te lovești și gata: să te trezești! Dar nu se întâmplă și-ți dai seama că ești tot acolo de unde ai început. Exact acolo am fost și eu în urmă cu zece ani, când am picat efectiv epuizată fizic și psihic de tot ceea ce credeam eu la vremea aceea că trebuia să fiu și să fac.
Lucram la vremea aceea într-o agenție de resurse umane câte 10-12 ore pe zi, motivată foarte mult de dorința de a învăța cât mai multe și de a fi apreciată. Ritmul acesta era susținut de o lipsă acută de somn (câte 5-6 ore pe noapte), la care se adăuga un regim alimentar dezordonat. Nu apucam aproape niciodată să-mi iau pauza de prânz și, dacă mâncam ziua la birou, o făceam în grabă și deasupra tastaturii sau într-o convorbire telefonică. Deveneam pe zi ce trece mai frustrată si mai neînsemnată.
Corpul meu începuse să-mi trimită semnale
Practic somatizam starea psihică prin care treceam. Suferisem o colică renală, care m-a trimis direct în sala de urgențe, de unde am vrut să mă întorc la birou în aceeași zi cu perfuzia după mine. Colica renală a fost urmată la scurt timp, într-o dimineață, de un leșin cu un atac de panică fabulos, care era cât pe ce să mă facă să sar de la etajul opt al blocului în care locuiam. Atunci a fost momentul când corpul începuse să funcționeze în sistem de avarie și a făcut ce știe el cel mai bine: să mă mențină în viață, economisind din resurse. Toate mecanismele lui au fost îndreptate către resursele de bază: respiram, mâncam, mă mișcam, dar mă simțeam veșnic epuizată fizic și psihic. Ușor-ușor trecusem cu totul pe pilot automat. Parcă nu mai eram eu. Spuneam ”Da” doar ca să fac pe plac altora și să nu se supere pe mine și îi lăsam de multe ori pe alții să aleagă în locul meu. Eram prea obosită să mai fac alegeri. Dar să nu credeți că s-a oprit aici!
Toate astea au culminat cu atacurile de panică pe care începusem să le am tot mai des noaptea și care erau demne de un scenariu de film de groază pentru soțul meu. Mă trezeam brusc din somn (nu sunt deloc o fană a filmelor de groază, dar cine a văzut The Grudge știe la ce mă refer!) și, pentru câteva secunde, nu știam cine sunt și unde sunt, dar totuși parcă eram conștientă. Primul lucru pe care-l făceam era să merg la geam sau la ușă și să trag o gură mare de aer. Începeam deja să fiu conștientă și să știu cine sunt și unde mă aflu. Era rândul inimii să o ia razna: puls ridicat și senzația că-mi va exploda în piept. Din fericire, descoperisem o metodă de a mă autocalma prin respirație conștientă, probabil tot un mecanism al corpului de a mă ține în stare de supraviețuire, care se pare ca începuse să dea roade. Oare începeam să înțeleg că starea în care mă aflam era, de fapt, burnout?!
O veste minunată
Nu, nu depășisem starea de burnout nici pe departe, dar începusem să cred că așa trebuia să fie normalitatea mea: să lucrezi din greu ca să ai succes și să fii apreciat, chiar dacă sănătatea ta e pusă în pericol, să spui ”Da”, chiar daca ție îți vine să spui ”NU”, să sacrifici din orele de somn ca să-ți faci loc de cât mai multe pe to do list, să continui să ramai într-un job, chiar dacă nu-ți face plăcere și, de fapt, visul tău este să faci altceva.
Am continuat așa o vreme până când am primit vestea că sunt însărcinată și că, peste nouă luni, toată lumea mea, așa cum o percepeam până atunci, avea să mi se întoarcă cu fundul în sus. Bineînțeles că m-am bucurat, pentru că ceea ce mi se întâmpla era un pas firesc pe plan personal, doar că începusem să văd perioada asta ca pe o ieșire dintr-un stil de viață foarte solicitant și care nu-mi mai oferea prea mari satisfacții. Abia așteptam să mă văd odată stând acasă, să-mi îndrept atenția către mine și către ce-mi doream să fac mai departe. Doar că ceea ce-mi imaginam eu că este maternitatea s-a dovedit a fi total diferit, iar eu simțeam că pic din nou în gol pentru a doua oară. Mă văzusem dintr-o dată din persoana activă, conectată în fiecare zi la cotidian și care avea un to do list interminabil în postura de a avea grija de o ființă umană, care era 100% dependentă de mine.
Eram permanent iritată, nervoasă și ajunsesem să mă simt folosită. Deși primeam un ajutor imens și o înțelegere care depășea de multe ori orice imaginație din partea partenerului meu, eu simțeam că mă afundam și mai mult. Treptat, totul a ajuns să se deterioreze în jurul meu și cel mai acut simțeam lipsa somnului. Până când, într-o zi în care totul a explodat și într-o criză de nervi, i-am spus soțului meu că, dacă nu schimbam ceva, noi doi nu vom mai fi împreună. M-am urcat în mașină, urlând de furie și de neputință și am gonit aiurea, timp de vreo două ore, pe străzile din oraș.
Îmi veneau în minte imaginile cu noi doi certându-ne, panica și disperarea de pe chipul băiețelului meu mai mare, care nu mai văzuse așa ceva până atunci, și cum o să reușesc să mă întorc acasă cu toți neuronii aliniați și pregătiți să ia o decizie importantă.
Da, m-am întors acasă și am luat o decizie amândoi: că vom încerca tot ce ne stă în putință să luptăm pentru ceea ce am creat împreună.
Conștientizarea, primul pas către ieșirea din burnout
Partea bună în burnout este că avem toate resursele și puterea interioară să ne izbim și să ieșim cât mai puțin șifonați și cu niște lecții învățate bine de tot din toată povestea asta. E clar că fiecare dintre noi avem mecanisme proprii de a gestiona situațiile cotidiene și de a reacționa la stimulii care ne înconjoară. Însă experiența mi-a demonstrat că la toată lumea corpul face un singur lucru în același fel: încearcă să ne protejeze cu toate mijloacele lui interioare și ne dă tot felul de semnale prin care ne comunică că ceva nu e în regulă și că trebuie să spunem STOP. Este alegerea noastră dacă-l ascultăm sau nu. Primul pas pe care-l putem face este să fim cât mai conștienți de ceea ce se întâmplă cu noi și să începem să vorbim deschis despre emoțiile noastre.
10 pași pe care-i fac periodic pentru a mă (men)ține departe de burnout
1. Dorm. Atunci când ești epuizat fizic și psihic, nu există niciun medicament minune și nicio tehnică de recuperare mai bună decât somnul. Pentru a supraviețui, ființa umană are nevoie, pe lângă nevoile primare de hrană și apă, și de somn. Somnul este modalitatea prin care corpul își începe detoxifierea, recalibrarea organelor și se pregătește pentru o nouă zi. El este în strânsă legătură cu imunitatea și starea noastră generală de bine (suntem eficienți, creativi și echilibrați emoțional). Ca adulți, atingem nivelul optim de odihnă când dormim între șapte și nouă ore pe noapte. Orice deviere din acest tipar are efecte devastatoare pe termen lung: imunitate scăzută, greutate oscilantă, stări de confuzie și irascibilitate, imposibilitatea de a te concentra, nervozitate, predispoziții către boli cardiace și diabet zaharat, libido scăzut, probleme de fertilitate. Creierului îi place să funcționeze după rutine, așa că, dacă-l ”păcăliți” și vă creați o rutină de somn, veți avea doar beneficii.
2. Am învățat să spun NU și să stabilesc limite clare! Din copilărie am deprins acest mecanism de a mulțumi și de a fi binevoitoare cu toată lumea, chiar dacă nu eram de acord de multe ori. Asta îți oferă satisfacție și o stare de bine să știi că ai ajutat pe cineva. Problema apare atunci când suntem adulți și ne e frică să spunem NU și să setăm limite, deoarece ceilalți nu ne vor înțelege și se vor supăra pe noi. Eu cred ca seamănă mult cu abandonul de sine și este un mecanism de supraviețuire. Vă aduceți aminte ce ni se spune la instructaj, atunci când ne urcăm în avion: în caz de prăbușire, primul care-și pune masca de oxigen ești TU și apoi îi ajuți și pe ceilalți. Deci, dacă TU ești bine, și ceilalți din jurul tău vor fi OK.
3. Disciplina înseamnă libertate! Disciplina este lucrul pe care-l au în comun, fără excepție, toți oamenii cu rezultate remarcabile. Ea-ți permite să te organizezi eficient și te face să simți că ai control asupra vieții tale. Eu cred că e ca un mușchi pe care-l antrenezi. Cu cât ești mai disciplinat și mai organizat în ceea ce vrei să întreprinzi cu atât simți că te bucuri și de o libertate aparte.
4. Fac ordine periodic în spațiul fizic și mental! Suntem adulți care trăim în spații aglomerate, sufocate de lucruri, pe care în mare măsură nici nu le folosim. Energia vitală spațiului nu mai circulă, iar noi începem să ne simțim fără vreun motiv anume copleșiți, sufocați, fără dorința de a crea ceva și lipsiți de vlagă. Așa că, dacă vreți să începeți să faceți o schimbare în viața voastră, începeți prin a face mai întâi curățenie și ordine în spațiul în care locuiți.
5. Îmi acord timp săptămânal special pentru mine! Îmi fac timp special în agendă în fiecare săptămână (una-două ore zilnic, fiecare cât simte nevoia și îi permite timpul) în care, în mod conștient, stau doar cu… mine. Știu că pare o activitate din filmele SF, mai ales când ai și copii, dar dacă nu-mi permit acest lux, eu știu că mă voi transforma în ceva ce nu-mi doresc să fiu: într-o persoană irascibilă, obosită și cu un profund sentiment de abandonare de sine. Iar depresia mă așteaptă (nerăbdătoare) după colț.
6. Pregătesc din timp mesele! De când am devenit conștientă și responsabilă de importanța unei alimentații sănătoase pentru a susține starea de bine a familiei mele, a crescut și nivelul de stres și de frustrare. Eterna întrebare: ”Mâine ce mai fac de mâncare?” mă bântuia mai ceva ca filmele cu zombies și transformă procesul de prepare a mâncării într-un soi de vampir energetic. Până când am descoperit Meal-prep-ul. În fiecare duminică dimineață (în 80% din timp îmi iese), îmi rezerv aproximativ două ore în care pregătesc câteva feluri de mâncare pe care le pot combina în cursul săptămânii. Credeți-mă: It’s a life and money savior!
7. Practic recunoștința! Recunoștința este ca o terapie care, practicată zilnic, poate face minuni asupra modului în care noi percepem tot ce ne înconjoară. Ea poate să ne plaseze într-o stare generală de mulțumire, liniște, împăcare și energie pozitivă. Un corp care se află plasat în energie pozitivă nu poate fi decât unul sănătos, iar imunitatea (scutul nostru invizibil) va fi susținută și întărită pe termen lung. Așa că încercați în fiecare zi să vă gândiți pentru ce sunteți recunoscători și să vă treceți astfel corpul într-o stare de energie pozitivă.
8. Stop. Deconectare. Reîncărcare! Noi nu suntem mașinării care pot funcționa cu un rezervor nesfârșit de energie. Din când în când, trebuie să ne oprim și să ne încărcăm pentru a putea funcționa mai departe la cote optime. Cel mai bun mod de a spune stop este să te deconectezi de la tehnologie chiar și pentru câteva ore. Întoarce-ți atenția către tine și către emoțiile tale! Vezi ce ți-a făcut bine, ce păstrezi și ce vei elimina. Este un mod foarte bun de a-ți stimula și creativitatea, care nu poate funcționa în regim de multitasking.
9. Aplic regula celor 60 de secunde! Când simt că panica, frica și anxietatea mă pândesc după colț, mă opresc și respir conștient și profund, timp de 60 de secunde cel puțin. Panica, frica și anxietatea modifică modul în care respirăm și trec corpul din modul de acțiune parasimpatic (relaxare, conservare energie, ritm cardiac încetinit, digestie) în modul de acțiune simpatic. Sistemul nervos simpatic trece corpul în așa numita reacție de ”luptă sau fugi”. Corpul primește semnale că este în pericol (acțiunea factorilor de stres) și își închide sistemul digestiv, crește ritmul cardiac și acționează în vederea apărării lui. Începem să respirăm scurt, superficial și doar din cavitatea toracică. O respirație incorectă înseamnă că organismul nu primește cantitatea de oxigen de care are nevoie. Este foarte important ca respirația să fie una abdominală. Acest tip de respirație acționează ca un calmant: oxigenul este trimis în cantități optime, iar nivelul de panică, anxietate și frică este semnificativ redus.
10. Fac mișcare! Sub orice formă vă place și doriți să faceți. Fie că sunteți sportivi pasionați sau practicați sportul ocazional, încercați să vă mișcați cât de mult posibil. Mișcarea face ca limfa (lichidul acela transparent, alb-gălbui, aflat în prima linie de apărare a organismului, componenta esențială a sistemului imunitar și în strânsă legătură cu sângele) să se miște și să-și îndeplinească cu succes atribuțiile: drenarea toxinelor din organism și protejarea lui de numeroase boli. De asemenea, mișcarea are numeroase alte efecte psihice benefice asupra noastră: reduce stresul, anxietatea, îmbunătățește capacitatea de concentrare, crește stima de sine.
Ce am învățat în toată călătoria mea până acum, care continuă
Procesul de vindecare fizică și/sau psihică este un proces de cursă lungă. Nu se obține într-o lună, poate nici măcar într-un an. De obicei, conștientizarea și dorința de schimbare apar după o experiență fizică și/sau psihică dureroasă, care ne scoate din zona noastră de confort și ne pune față în față cu o nouă realitate, la care dorim sau nu să ne adaptăm.
Din fericire, avem toate mecanismele și resursele necesare, care ne vor ajuta pe termen lung să obținem starea de bine pe care ne-o dorim.
Probabil vă întrebați dacă eu reușesc să fac toate cele de mai sus de fiecare dată. Bineînțeles că… NU! Dar sunt într-o permanentă conștientizare de sine și adaptare. Și când știu că deviez de la drumul meu, atunci cunosc și mecanismul prin care mă pun din nou pe linia de plutire.