Author(s)
-
Arun Kapur
educator la The Royal Academy
Arun Kapur este educator cu peste patruzeci de ani de experiență atât în mediul privat, cât și în sfera educației publice. A fost implicat activ în construirea unor medii de învățare dedicate diferitelor categorii de elevi - în mediul rural, dar și în cel urban, elevi cu nevoi speciale sau elevi care nu și-au găsit locul în mediul formal de școlarizare. Arun se ocupă în prezent de inițiativele în care se implică the Royal Academy din Pangbisa, Bhutan, în calitate de director. În 2013, Arun a înființat the Centre for the Escalation of Peace (CEP). Ca președinte și membru fondator al organizației, a depus eforturi pentru a construi platforme și a pune pe picioare programe care să încurajeze schimbul liber de idei dincolo de frontiere, cu un scop declarat din a sprijini mințile tinere. Activitatea CEP se centrează, în principal, în jurul celor trei ”stâlpi ai calmului: Tinerețe și Educație, Comerț și Dezvoltare Durabilă și Societate și Cultură.” Arun, prin abilitățile sale excepționale, a reușit să facă să funcționeze numeroasele sale organizații în sensul implementării de programe dedicate elevilor și profesorilor, care să îi încurajeze pe aceștia să își dezvolte și să își îmbunătățească abilitățile de învățare continuă pe tot parcursul vieții. De asemenea, el este președintele Ritinjali, o organizație non-guvernamentală pe care a înființat-o în 1995. Ritinjali lucrează în sprijinul dezvoltării comunitare prin educație și oportunități profesionale în cadrul comunităților marginalizate de pe întreg teritoriul Indiei. Prin educație, atât formală, cât și vocațională, organizația a sprijinit tinerii care nu își găseau locul în sistemul educațional tradițional și le-a oferit o a doua șansă. Arun Kapur a lucrat, de-a lungul timpului, cu toate grupele de vârstă și cu oameni din toate păturile sociale. A citit și a călătorit foarte mult și a dezvoltat o înțelegere profundă a copiilor și a nevoilor lor, iar inovațiile pe care le-a implementat și credința sa că educația este cea mai bună cale înspre obiectivarea potențialului personal, nu au făcut decât să adauge valoare multiplelor proiecte cu care se asociază numele său. În prezent, își împarte timpul Între Bhutan și India.