În următoarele 5 minute vei afla:

– De ce să te gândești la bani cu iubire.
– Cum să descoperi că banii s-ar putea, de fapt, să crească în pom. 


Banii au o energie a lor. Și vorbim despre o energie fascinantă, de tip “Maestru-Magician”. Este o energie de tip “Maestru”, deoarece, pentru a avea bani și pentru a te bucura de ei, este necesar să atingi măiestria “acceptării”. Și este, de asemenea, o energie  de tip “Magician”, pentru că poți, întocmai ca un magician, să transformi sau să cumperi foarte multe lucruri instantaneu.

Tot ceea ce există în lume este, de fapt, energie. Fiecare obiect din jurul nostru reprezintă, în esență, energie condensată. Telefonul sau calculatorul cu ajutorul căruia citești acest articol, de exemplu, a fost gândit, proiectat, asamblat și vândut de cineva. Iată cât de multă energie există într-un obiect. La fel stă situația și în cazul banului, fie el fizic sau virtual: transportă și conține foarte multă energie individuală și colectivă. Gândurile, intenția și ceea ce faci cu banii le conferă anumite energii.

Cum descifrăm energia banilor 

Dacă înțelegi aceste energii, mai mult sau mai puțin subtile, ale banilor, poți să-i accesezi cu ușurință, dar și să te bucuri de ei. Acceptă faptul că banii sunt o resursă nelimitată, căci așa este: noi, oamenii, i-am creat și ei sunt peste tot. Imaginează-ți că banii sunt ca o livadă nemărginită, plină de copaci cu fructe coapte. Depinde de tine să culegi atât cât poți, depinde de tine cum faci asta: copacii nu pleacă nicăieri. Și dacă măiestrești această acceptare, vei găsi soluții rapide și concrete pentru a ajunge unde-ți dorești.

Primii bani fizici au fost niște discuri de piatră, mai mult sau mai puțin regulate ca formă. Energia de tip “Magician” își are originea în energia străveche de troc, de monedă de schimb (eu dau bani și primesc, în schimbul lor, ceea ce-mi doresc, fie că vorbim despre un obiect, o experiență, o vacanță, un iaht etc). 

Poți cumpără iubire cu bani? Poate nu poți cumpăra iubire adevărată cu bani, însă te poți folosi de această energie magică ca să te faci văzut de oricine dorești tu! Așadar, banii ajută inclusiv în preludiul și în postludiul iubirii!

Ce se întreabă lumea

Primesc, frecvent, anumite întrebări în cabinetul meu sau în consultațiile online :

De ce nu am bani?

Sigur, motivele cumulate pot fi sute și diferă de la caz la caz, însă există un top al celor mai întâlnite motive:

Ai credințe și convingeri limitative

Acestea te blochează să ai atâția bani cât îți dorești sau te împiedică să te bucuri de ei. Ce sunt aceste convingeri limitative? Tot ceea ce auzi și ce trăiești te influențează și “intră” în subconștientul tău sau în inconștient. De exemplu, dacă ai auzit în familie că oamenii care au bani fură sau sunt răi, că banii te schimbă în sens negativ, că banii sunt sursa tuturor relelor, că nu poți să ai parte și de bani și de iubire sau relații autentice și altele, toate aceste programe intră în subconștient și te blochează să manifești ceea ce-ți dorești. Pentru că, nu-i așa?!, tu nu vrei să ajungi un om rău, să te schimbi în sens negativ.

Ai traume nerezolvate din copilărie sau din viața ta de adult. 

Acestea pot fi de oricare natură: abuzuri fizice, emoționale, energetice. Toate acestea îți afectează încrederea, îți reduc fluidul vital (energia ta de a face lucruri), îți afectează partea cognitivă și îți distrug reperele în viață. În consecință, nu ai claritate și coerență în ceea ce vrei să faci.

Nu crezi că poți. 

Da, nu crezi că (și tu) poți pentru că, desigur, alții au avut noroc, au venit din familii cu bani, au făcut cinci facultăți, au primit bani furând sau (ne)făcând nimic. Pe când tu… tu nu! Ei bine, află că și tu poți și că există soluție la orice! Pentru asta, însă, este necesar să crezi măcar cât un grăunte de muștar, așa cum ne spun chiar scrierile sfinte. Pentru că, dacă tu nu crezi, Universul și banul, ca entitate energetică, îți răspund chiar așa: “Ai dreptate, tu nu poți!”. Atragi fix ceea ce gândești. 

Nu vrei să ai bani. 

Știu, toată lumea vrea bani, ai să zici! Și, totuși, dacă ești terapeut cu experiență, sigur ai întâlnit în consultații, ca și mine, mulți oameni care demonstrează că nu vor, de fapt, bani. De ce? Pentru că le convine, au beneficii diverse cum ar fi: primesc ajutor social sau sunt susținuți de familie. Simt că, dacă n-au bani, se află în postura de victimă și primesc atenție sporită. Alții nu sunt dispuși să facă ceea ce este necesar să facă pentru a se bucura de bani și, prin asta, demonstrează, conform cu principiul energiei, că nu-i doresc și nu le fac loc să vină în viața lor.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


De ce am bani și nu mă bucur de viață?

Răspunsul scurt este că n-ai știut să ceri corect bani și să-i integrezi în viața ta. Contează, în energia banilor, să-i iubești, să-i pui în circuit cu iubire, să nu-i idolatrizezi, dar nici să le minimalizezi importanța și puterea! Contează și cum vorbești. Dacă le spui “bănuți”, în loc de BANI, aceștia fie nu vin la tine, fie nu te bucuri de ei. Tratează-i ca pe un membru al familiei, cu respect și zâmbește-le!

Ce să fac să am bani?

Înțelege că banul este o resursă nemărginită, măiestrește acceptarea, cunoaște-te pe tine, află ce vrei să faci cu banii pe termen lung, alchimizează energia banilor primiți din surse de vibrație joasă, elimină blocajele, schimbă anturajul, înnobilează energia banilor prin iubirea față de lucrurile minunate pe care le faci cu ei, oferă bani. Lista poate continua ca o ploaie de bani.

De ce simbolul universal al banilor este dolarul și nu euro? Vezi ce scrie pe dolar și vei înțelege de ce: IN GOD WE TRUST. Și nu, nu sunt nici un habotnic religios, nici un tradiționalist, însă importantă este intenția, ritualul și preocuparea de a ritualiza, cu vibrații înalte, dolarul. Pentru că, așa cum spuneam, totul este energie.

Inițial, am creat banii ca să ne ușureze viața, să nu mai mergem cu căruțele pline de lingouri sau mătase de la o bancă la alta sau de la un târg la altul pentru a face schimb de mărfuri. Rămâi în această energie ancestrală și spune-ți că poți să faci bani cu ușurință. Apoi, bucură-te de ei așa cum simți!

Îți mai spun un secret

Banii “vorbesc” între ei! Și mă întreb, acum, de ce am pus ghilimelele… Cu ghilimele cu tot, iată încă o credință universală, spusă pe românește: “ban la ban trage și păduche la păduche”! Hmm, deci banii chiar par să comunice între ei! Ca la radio, când cauți postul preferat după frecvența pe care emite, și banii au o anumită frecvență. Când pleacă din “casa ta”, spun mai departe cum s-au simțit la și cu tine. De aceea, dacă ai scopuri nobile, pozitive pentru care vrei bani și demonstrezi asta, pur și simplu apar mai ușor oportunitățile care-ți permit să accesezi cu usurință bani și să te bucuri de ei.

Banii sunt prietenoși cu cei care-i iubesc și cu cei care le dau drumul cu bucurie să circule, căci energia banilor nu este statică, ci dinamică. Așa că te îndemn să te cunoști. Vei vedea, odată ce te știi, poți orice. Poți transforma incredibilul în credibil. Așa cum au făcut strămoșii tăi banii, așa te poți bucura și tu de energia lor mai densă, ca un magician modern, cu smartphone și aplicații pentru orice!

Citește și:

Despre dragoste, bani, relații și cum le faci să funcționeze împreună

5 mituri despre bani demontate de un expert financiar

Author(s)

  • Ovidiu Yang

    coach, terapeut holistic și instructor internațional ThetaHealing

    Ovidiu Yang este coach, terapeut holistic și instructor internațional de ThetaHealing. Se descrie așa: ”Sunt, la fel ca voi, om, suflet și energie. Ofer claritate oamenilor și îi ajut să fie fericiți pe calea lor, din postura de Life Coach, instructor internațional de ThetaHealing și terapeut holistic. Ajung la oameni (sau oamenii la mine) și prin contribuția de content creator, cum ar fi M.B.A. Masculin (pricipii de masculinitate, seducție și bucurie în relații), podcastul “QUOTE” CAST TRAVELER și nenumărate conferințe sau tabere de dezvoltare personală. Cred în liberul arbitru și în a trăi cu ușurință și cu bucurie viața. Sunt un om care vorbește pe limba oricui, polivalența și profunda înțelegere a lucrurilor fiind principii apreciate de mine și de clienții mei. Prima mea valoare este libertatea, iar tabloul meu preferat este acela în care mintea își dă mâna cu inima pentru o viață împlinită și fericită.” Îl găsiți pe site-ul său, ovidiuyang.ro