În următoarele 5 minute vei afla:

– De ce este importantă educația financiară.
– Cum am ajuns generația cea mai înglodată în datorii.


Trăim timpuri mai bune decât părinții sau bunicii noștri, avem acces la lucruri pe care ei nu și le puteau imagina. 

Viața a devenit mai comodă din multe puncte de vedere, avem acces facil la apă curentă, căldură, hrană, servicii medicale, dezvoltare profesională și personală și multe altele. Avem acces și la mult mai mulți bani, avem opțiuni, putem lua decizii.

Cu toate acestea, suntem generația cea mai înglodată în datorii și trendul este în creștere. Din acest motiv și stresul legat de bani este din ce în ce mai mare. 

Trăim într-o societate care încurajează consumul, iar reclamele din mass-media și din rețelele de socializare ne influențează tot mai mult. Mesajele sunt bine țintite și este greu să reziști nevoilor nou create de aceste mesaje și de cei din jur. 

Educația financiară a lipsit din majoritatea familiilor, banii fiind un subiect tabu. Din acest motiv nici sistemul educațional nu a încurajat educația financiară. 

Ce este de făcut? 

Îți propun 7 pași pentru a obține liniștea financiară:

1. Educă-te financiar

Apelează la cărți de specialitate, cursuri, bloguri, evenimente și alte surse de informare, cu bani sau fără bani. 

Poți începe cu informațiile gratuite și apoi să apelezi la surse din ce în ce mai specializate, care evident te vor costa. Consideră acești bani o investiție și nu o cheltuială.

Sfaturile celor din jur te ajută foarte puțin. De ce? Pentru că sunt legate de contextul lor și nu de al tău, pentru că sunt punctuale, pentru că nu cuprind valorile și prioritățile din viața ta. 

O regulă a celor bogați este să nu-ți lași banii în mâinile altora, altfel spus doar tu să iei decizii pe banii tăi. În final tu vei suporta consecințele, eventualele pierderi sau câștiguri.

2. Generează mai multe surse de venit

Majoritatea adulților au o singură sursă de venit, cel mai probabil venitul din salariu. 

Crește și diversifică veniturile pe care le ai. 

Dezvoltă-ți noi abilități, șlefuiește-le pe cele pe care le ai. În orice domeniu activezi, investește în pregătirea ta, fii cel mai bun, obține venituri din ce în ce mai mari. 

Folosește-ți veniturile pe care le generezi suplimentar pentru a  genera alte surse de venit activ prin specializări, creșterea veniturilor directe și apoi concetrează-te pe surse de venit pasiv. 

Venitul activ este direct proporțional cu munca ta. Veniturile pasive sunt veniturile din investiții pe care le încasezi, indiferent dacă muncești sau stai sub umbra unui palmier cât e ziua de lungă. 

3. Ține evidența cheltuielilor

Sunt persoane care nu țin seama de banii care le ies din cont sau din portofel. 

”Cât este atâta este prețul, ce să fac? Atâta plătește toată lumea!”; 

”Degeaba îi calculez că nu sunt mai mulți”; 

”Oricum nu îmi ajung, de ce să îmi bat capul” și multe alte asemenea poți auzi de la cei care se bagă în datorii mari; 

Primul sfat este să ții un jurnal de cheltuieli. Încearcă o perioadă să treci toate cheltuielile pe care le faci într-o lună, de la cele mari la cele mai mici, de la rata la casă la ziarul cumpărat la chioșc. 

Fă apoi categorii de cheltuieli și verifică procentual cât cheltui pe fiecare, așa vei ști care sunt zonele la care să ai grijă.  De exemplu, când o să vezi că aproximativ 40% din banii tăi merg pe mâncare vei fi mult mai tentat să mănânci acasă și să-ți iei pachețel la muncă, salvând astfel bani pentru multe alte lucruri pe care ți le dorești.  

4. Fă un buget

Bugetul te ajută să vezi dacă te întinzi mai mult decât îți este plapuma, dacă nu cumva îți sapi groapa datoriilor din care îți va fi greu să ieși. 

Bugetul te ajută să vezi unde merg banii tăi înainte de a te întreba unde au dispărut. 

Fă o prognoză referitoare la încasările și cheltuielile lunare și cele anuale. Bugetează astfel cheltuielile anuale de genul asigurări, vacanțe, petreceri de zile de naștere și așa mai departe pentru a avea banii necesari la momentul necesar. 

5. Stabilește-ți obiective

Dacă știi încotro te îndrepți ai șanse mai mari să ajungi la destinație. 

Stabilește-ți obiective profesionale și personale. 

În acest mod îți vei gestiona mai bine resursele, inclusiv banii, în plus vei avea motivația ca să și ajungi acolo. Vei vedea scurtăturile, vei identifica oportunitățile, vei progresa în fiecare an. 

6. Economisește

Când ai lista de obiective știi și pentru ce ai nevoie de bani. 

Fie că vrei bani pentru un curs, o excursie, o vacanță de vis, avansul la o casă și așa mai departe, vei fi mult mai motivat să pui bani deoparte și să reziști tentațiilor. 

O regulă de bază în educația financiară este să te plătești pe tine primul. 

Dacă nu ai economii, înseamnă că în fiecare lună, din munca ta, dai bani tuturor, dar nu păstrezi nimic pentru tine. 

7. Investește

Inflația face ca banii de azi să nu mai aibă aceeași valoare mâine.

Prin investiții banii nu doar că banii își păstrează valoare dar chiar și-o sporesc. 

Puterea ta de a genera bani scade în timp, iar investițiile făcute acum vă vor da liniștea de care aveți nevoie mai târziu când sursele de venit activ, din salarii și muncă directă, se diminuează. 

Ia pe rând fiecare pas și fă ceva în acea direcție. Nimic nu se întâmplă fără efort sau peste noapte. Totuși, cu puțin interes, efort și motivație, vei ajunge să ai o relație bună cu banii tăi și liniște financiară.

Citește și:

5 milionari self-made îți dezvăluie cele mai neconvenționale secrete financiare

Succesul redefinit: să nu alergi după bani și faimă

Author(s)

  • Anamaria Ciuhuță 

    Expert financiar Thrive Global România

    Cu o experiență de 20 de ani în domeniul financiar bancar, este trainer de peste 12 ani, la care adaugă experiența de blogger, speaker, realizatoare de emisiuni TV live, antreprenor și mamă. Iubește oamenii pozitivi, copiii, cărțile, pisicile și liniștea. Este fascinată de psihologie și de relația oamenilor cu banii. Îi găsești articolele pe financialparenting.eu.