În următoarele 3 minute vei afla:

– Cum te ajută respirația să-ți controlezi stresul.
– De ce să ții un jurnal al recunoștinței în care să scrii în fiecare seară.


Știai că poți diminua intensitatea stresului în aproximativ 60-90 de secunde? Este una dintre teoriile științifice preferate ale Ariannei Huffington. Ideea că poți reduce nivelul stresului într-un interval atât de scurt stă și în spatele unora dintre Micropașii noștri favoriți. Încearcă să-i pui și tu în practică, pe parcursul zilei, ca să ții sub control nivelul stresului cumulativ:

În timpul unui moment stresant, închide ochii și gândește-te la o persoană, la un loc sau la o activitate care te calmează.

În momente stresante, vizualizarea unui motiv de bucurie te poate ajuta să-ți reactivezi centrii nervoși responsabili de recompensă.

Atunci când te lupți cu sarcinile stresante de la serviciu, gândește-te cine sunt persoanele care beneficiază de pe urma muncii tale.

Găsirea unui sens funcționează ca un element catalizator. Atunci când te gândești la importanța muncii tale și la potențialul ei impact, te vei simți mai plin(ă) energie și mai motivat(ă) să o duci la bun sfârșit. Astfel vei naviga cu mai multă ușurință prin momente stresante și vei vedea sensul muncii tale.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Dacă te surprinzi prins într-un tipar negativ de gândire sau simți că ești deosebit de stresat, concentrează-te pe intensitatea respirației.

Chiar și câteva secunde de respirație conștientă te vor ajuta să-ți reduci nivelul de stres, să fii mai calm și să te poți concentra cu mai multă ușurință.

Ia-ți o pauză de la tehnologie pentru a-ți îmbunătăți capacitatea de concentrare

Stabilește-ți un moment în timpul zilei în care închizi notificările de la aplicațiile de social media și de la mail, ca să te poți conecta cu adevărat cu tine însuți și cu cei dragi.

Ține un jurnal al recunoștinței

Atunci când așterni pe hârtie lucrurile pentru care te simți recunoscător, transformi acest exercițiu într-un obicei zilnic, care te va ajuta să-ți reduci nivelul de stres.

La finalul zilei, amintește-ți un moment sau o întâmplare care ți-a cauzat stres și încearcă să o repui în context.

Atunci când, la finalul zilei, încerci să analizezi lucrurile trăite schimbându-ți perspectiva, îți vei antrena abilitatea de a vedea evenimentele de peste zi într-o lumină nouă.

Citește și:

Care este diferența dintre stres și burnout?

Ghidul Thrive pentru a înțelege propriul biotip: cum răspunzi la stres