În următoarele 5 minute vei afla:
– Cum este percepută pasiunea de români.
– Care sunt simptomele unei vieți lipsite de pasiune.
Am citit de curând un articol al lui Karen Putz despre redescoperirea pasiunii în viață și am decis să abordez și eu această temă, trecând-o prin filtrul cultural și emoțional românesc. Cu alte cuvinte, am descusut puțin ideea de pasiune pentru a observa din ce este compusă și cum o trăim noi la modul real și cum o înțelegem, pentru ca apoi să o putem implementa în mod natural în viața de zi cu zi.
Am zis că cel mai firesc este să încep cu un tur informal de întrebări în rândul pacienților și al colaboratorilor: Ce înțelegeți printr-o viață trăită cu pasiune? Cu diferențe ușoare în funcție de vârstă (intervalul 25-40 ani) sau de istoricul de viață al fiecăruia, ideile principale (la fel de informale) la care am ajuns au fost, parafrazând: Pasiunea este pentru adolescenți, pentru cei la început de drum. Când nu ai bani, nu-ți mai arde de trăit cu pasiune. Ci doar de trăit. În viață nu faci întotdeauna ce îți place. Pasiunea e pentru îndrăgostiți, se stinge în câteva luni.
Majoritatea răspunsurilor primite urmăreau acest trend al renunțării, o luptă asumat pierdută a multora dintre respondenți pentru o viață cu un plus de plăcere de a o trăi.
Pasiunea, în cuvinte românești
Croșetând o hartă în jurul ideii de pasiune, am observat că respondenții o asociau cu cuvinte și sintagme de genul: nebunie, valurile tinereții, aventură, efemeritate, prima iubire, dor, vremuri demult apuse, frică, merge și fără. Cu alte cuvinte, în mentalul colectiv, conceptul de pasiune este corelat mai degrabă cu ideea de dinamică relațională, de iubire, de îndrăgostire decât cu un stil de viață. Foarte rar a apărut în conversații perceput ca o coordonată de savurare a existenței la modul general. Mergând pe acest filon, pasiunea e privită ca o anulare a rațiunii care conduce automat la greșeli; prin urmare, este chiar de evitat.
Pasiunea mai e privită și ca un moft de care doar copiii sau adolescenții se pot bucura și ascunde în spate un fel de nostalgie ce o face inaccesibilă în prezent. Una dintre suferințele pe care le întâlnesc frecvent în cabinet este tensiunea în care trăiesc mulți dintre pacienți, între trebuie și vreau. Iar o parte din efortul depus în cabinet se dedică realizării unei diferențe între ceea ce chiar trebuie și ceea ce chiar vrea pacientul, identificarea falselor nevoi care duc la o viață nesatisfăcătoare în care toate pasiunile sunt amorțite.
De exemplu, sigur, realitatea vine cu propria ei simfonie de constrângeri și este firesc să fie așa. Trebuie să ne alimentăm, să avem o viață activă, să producem ceva folositor pentru societate, astfel încât să ne putem întreține etc. Însă toate lucrurile care nu pot fi clasificate ca nevoi de bază pot trece imediat în tabăra nevoilor false.
Forma pe care o alegem ține de noi, de șabloanele pe care le-am deprins pe parcursul vieții, de temeri, de supra sau subaprecieri etc. Realitatea îți spune că trebuie să mănânci, dar nu-ți impune cu precizie ce trebuie să faci pentru a obține această hrană. Adevăratul lucru cu propria persoană abia aici începe. Care sunt falsele scenarii ale lui trebuie ce ne țin la distanță de ceea ce am putea numi o viață trăită cu pasiune?
Trăirea împletită cu pasiune, o tendință inhibată încă din școală
Pasiunea, dincolo de diferitele configurații de personalitate, este ceva ce se predă ca orice materie, însă prin împrumut. Avem cu toții măcar un profesor, un părinte, un bunic etc., dacă suntem norocoși, care ne-a făcut să iubim o materie, o activitate pe care înainte nu păream să o putem digera cu prea mare ușurință. Cum? Transferând din plăcerea și bucuria lui pentru acea materie/activitate/domeniu, dincolo de informații.
Școala este, de multe ori, un mecanism de acumulare de informații, informații care se uită în mare parte cu o rapiditate uluitoare. Se pierde din vedere faptul că o informație pe care copilul nu reușește să o investească afectiv (ea fiind transmisă în completă ariditate emoțională, ba chiar uneori încărcată cu emoții negative) nu se va fixa în memorie pentru a fi utilizată constructiv ulterior.
Școala este deci primul loc în care învățăm că informațiile acumulate nu vor avea aplicabilitate în viitor, se fac pentru evaluări imediate. Învățăm că actul de a învăța este subsumat lui trebuie la modul absolut și că nu are legătură cu noi. Învățăm că școala, prima noastră responsabilitate, care ne consumă destul de mult timp și care este precursorul carierei și al locului de muncă, nu este ceva ce poate fi făcut cu plăcere sau cu pasiune.
Pasiunea la locul de muncă
Procentul celor care fac carieră din pasiune este destul de mic. Începutul se face, așa cum spuneam, în școală. Acolo învățăm că trebuie, că în viață nu faci mereu ceea ce-ți place, dar nu și că uneori faci și ceea ce-ți place. Astfel, ajunși în câmpul muncii ne consumăm energia vitală ascunzându-ne în spatele unor concepte susținute artificial: satisfacție financiară, teamă de instabilitate etc. Consumul emoțional pe care ți-l dă un loc de muncă, o activitate de cel puțin opt ore pe zi pe care o faci exclusiv pentru că trebuie, îți răpește din energia de a urma alte activități care-ți fac cu adevărat plăcere, hobby-urile atât de importante pentru sănătatea noastră emoțională.
Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.
→ Săptămânal la tine în inbox.
Viața trăită cu pasiune = viața trăită cu sens
Căutarea sensului vieții este o activitate care a alimentat multe filozofii, religii, e nevoia conștiinței umane de a găsi coerență, stabilitate, liniștire psihică. Avem nevoie de povești cu sens pentru a ne trăi viața cu pasiune, pentru a realimenta mereu rezervorul energiei de viață, puterea de a ne raporta, iar și iar, la un ideal, un scenariu dorit care face posibilă trecerea peste inevitabilele deziluzii și obstacole.
Simptomele unei vieți trăite prin anularea pasiunilor
Sigur, modul în care fiecare alege să-și configureze viața ține de alegerile personale. Articolul nu-și propune altceva decât să contureze mai multe variante astfel încât alegerea să fie în cunoștință de cauză. Care sunt deci simptomele unei vieți trăite prin ignorarea nevoii de pasiune?
Oboseala: Efortul pe care psihicul îl depune pentru a ține sub tăcere pasiunile, cedând teren datoriei, de exemplu, ne creează o intensă oboseală. Conflictul interior ne ține de multe ori blocați și comandă – ca predare în fața lui trebuie: uitarea propriilor plăceri.
Productivitate scăzută: De oboseala despre care povesteam și de lipsa de sens se leagă și o productivitate scăzută. Gândul poate fi ușor condus către tensiuni interioare, nemulțumiri, și astfel se produc inevitabile dezechilibre și dezorinetări de la ceea ce avem de făcut, în plan personal sau profesional.
Tendința de a amâna: Este un subiect de larg interes în ultima perioadă, mai ales în contextul în care presiunea stimulilor externi este din ce în ce mai greu de controlat. Atunci când amânăm ceea ce avem de făcut, amânăm pentru că anticipăm o serie de stări negative pe care acțiunea respectivă le-ar putea presupune. Ignorând lucrurile care ne fac plăcere, ne rămân pe lista de activități cu precădere lucrurile care ne creează disconfort și pe care, de cele mai multe ori, evităm să le facem. Sigur, direcția ideală nu este neapărat abandonarea într-o lume a plăcerii. Alternanța acțiunilor care-ți fac plăcere cu cele pe care trebuie să le faci îți echilibrează balanța interioară și oferă un nivel de energie optim.
Lipsa relațiilor profunde: Atunci când încerci să te ții departe de ceea ce te pasionează și-ți aduce plăcere, te vei găsi de cele mai multe ori în compania unor persoane care nu-ți înțeleg nevoile, și nici tu pe ale lor. Acest lucru va duce interacțiunile umane superficiale, și sunt cele mai des întâlnite cazuri de singurătate în doi.
Trăirea cu din ce în ce mai mare dificultate a evenimentelor tip vamă: aniversări, sărbători etc. De ce se întâmplă acest lucru? Pentru că o viață în care-ți anulezi pasiunile este, desigur, legată de un grad ridicat de insatisfacție. Știi cazurile în care te simți neîmplinit atunci când tragi linie, deși ai făcut tot ce ți-ai stabilit rațional ca fiind important. Planurile bine gândite sunt, desigur, încurajate. Dar pe terenul pe care acestea se construiesc este important să păstreze loc pentru cultivarea pasiunilor.
Karen Putz vorbește despre anumiți pași care te ajută să te reconectezi la ceea ce te pasionează, indiferent de vârstă.
1. Autocunoașterea
Da, știu, poate este unul dintre cele mai folosite cuvinte din ultima perioadă și riscă să cadă în banalitate. Însă este o super-putere de care nu ne folosim suficient. Găsirea pasiunilor și a plăcerilor în viață nu este doar un act de sinceritate și curaj. Este un act de testare, de descoperire, de înlăturare a părților pe care nu le mai simțim ca făcând parte din ceea ce suntem, acele aspecte care ne fac să simțim că trăim viața altor persoane, că suntem prelungirea destinelor celor din familia noastră. Autocunoașterea nu este un proces care are o dată de încheiere. Este un proces intern care ne însoțește pe tot parcursul vieții, care ne ajută să metabolizăm schimbările și să le integrăm ca fiind ale noastre. Cunoașterea, atât pe cât se poate, a subtilităților care ne fac să fim cei ce suntem ne ajută să identificăm lucrurile pe care le iubim pentru că ne fac cu adevărat plăcere și pe cele pe care le iubim, pentru că dorim să ne integrăm, dorim să fim iubiți sau dorim să ne protejăm. Astfel aflăm unde începe spațiul psihic pentru dezvoltarea proprie.
2. Fii deschis la nou
Suntem tentați să spunem că dificultățile financiare sau timpul insuficient sunt factorii care ne limitează paleta de experimentare. Spunem uneori: aș vrea să fac asta, dar nu am timp și nici bani. Acestea sunt, de cele mai multe ori, pretexte inconștiente, fațete ale fricii de a experimenta, de a ne expune. Vârsta este, de multe ori, o prejudecată care ne face să credem că experimentarea și trăirea noutății este specifică celor tineri. Aici ne lovim puternic de zidurile prejudecăților care diferă de la cultură la cultură, dar care sunt totuși în ușoară estompare și la noi.
3. Adaptează-ți stilul de gândire pentru a face loc lucrurilor care-ți fac plăcere
Ceea ce ne îngăduim și nu ne îngăduim, ceea ce ne dorim și ceea ce detestăm sunt ca niște bagaje care se depun pe structura personalității noastre. Atunci când vrei ca viața ta să se schimbe, trebuie să deschizi fiecare bagaj și să vezi care sunt lucrurile care-ți mai vin bine, care te pun în evidență, și pe care-ți mai face plăcere să le porți. Fără deschiderea acestor bagaje nu poți avea energie să mergi cu adevărat mai departe, vei rămâne blocat în scenarii disfuncționale.
4. Nu te teme de suferință
Îți mai aduci aminte de durerile osoase și musculare pe care le aveam în adolescență, atunci când aveam perioade de creștere accelerată? Ei bine, ceea ce încerc să spun este că orice schimbare aduce suferință pe diverse paliere. Îți mai poți imagina acum un corp care refuză să crească de frica durerii?
5. Nu te bloca în obiceiuri pe viață
Da, obiceiurile zilnice sunt cele care ne diminuează anxietățile și ne fac să ne simțim mai siguri de ziua de mâine. Dar aceleași activități ne împiedică să experimentăm. Omul nu vine la pachet cu o serie de pasiuni fixe pe parcursul vieții. Totul este în continuă schimbare și, pentru a te descoperi în bogăția nuanțelor pe care le are viața, este important să încerci lucruri noi.
Citește și:
Cum mi-am descoperit pasiunea după 30 de ani
Adina Rosetti, scriitoare: ”Pasiunea e cel mai bun stimulent”