În următoarele 7 minute vei afla:
– Cum ne afectează teama de abandon în relațiile pe care le avem la maturitate.
– Care este efectul practicării constante a recunoștinței asupra psihicului nostru.
În procesele de psihoterapie alături de clienții mei, atunci când terapia funcționează pentru ei, ajungem inevitabil la și la ultima fază în acest demers. O a treia fază în care avem ședințe cu o frecvență mai mare ca timp între ele, iar clienții mei deja s-au întors cu privirea în interiorul lor și ”conduc mai mult procesul”. Și efectiv pun în aplicare practici și obiceiuri care sunt menite să le susțină sănătatea și igiena emoțională și să integreze tot progresul, procesarea emoțională și ”vindecarea” la care am lucrat până atunci.
Pe scurt, înainte de a merg mai departe, care sunt celelalte două faze ale unui proces obișnuit de psihoterapie? Practica mi-a arătat că prima etapă este cea în care clientul solicită sprijin și ghidare și începem afectiv terapia, obiectivele terapeutice având un rol central, iar terapeutul imprimă o anumită energie și speranță în acest proces. Cu alte cuvinte, ”Eu, terapeutul, cred în tine și în acest proces și hai să descoperim care sunt obiectivele și nevoile tale”. Pe când, în a doua etapă, care durează cel mai mult ca timp, vorbim despre o echipă terapeutică, de un ”NOI”, pentru că deja clientul a stabilit: ”Vreau să-mi fie mai bine și vreau mai mult de la mine”. Este etapa în care relația terapeutică se transformă într-o echipă și țintim obiectivele stabilite în prima etapă.
Care sunt principalele practici sau obiceiuri care îi ajută și ghidează pe clienții mei în ultima etapă de psihoterapie? Ce-i sprijină, acum când sunt mai mult pe cont propriu decât la începutul psihoterapiei, ca să-și îmbunătățească starea de spirit și să-și calmeze mintea?
Fii atent la poveștile din mintea ta!
Psihoterapia este un proces care ajută mult la ”îmblânzirea” unor povești și la rescrierea lor. Povești care au legătură strânsă cu trecutul, traumele emoționale și cu neputințele noastre firești. E bine să știm că niciodată mintea noastră nu se va opri din a-și spune o poveste, fie ca mecanism de apărare, fie ca mecanism de adaptare la viața obișnuită. Clienții mei au aflat în terapie și au rezonat cu faptul că, uneori, poveștile pe care și le-au fabricat nu se potrivesc cu realitatea.
Cele mai complicate povești sunt acelea pe care mecanismele noastre de supraviețuire le-au instalat tocmai (culmea!) pentru a ne ajuta să facem față. Povești care, ulterior, generează roluri sau pattern-uri care se înscriu în identitatea persoanei respective și îi alterează semnificativ contactul cu realitatea.
Un exemplu de poveste transformată într-un tipar de gândire disfuncțional despre sine este cea în care ”nu sunt suficient de bun, de frumos, de capabil, nu merit să fiu iubit și te rog nu mă părăsi!”. Vorbim aici despre o trăire constantă de anxietate și panică legată de un posibil abandon în fiecare moment când partenerul nu răspunde la telefon, sau face o călătorie singur și o să fie implicat într-un accident. Gândurile și scenariile persoanei din prezent se înscriu în același tip de poveste care are ca sursă trăirea unui abandon în trecut. Iar procesarea emoțională și decuplarea poveștii din trecut de cea din prezent, când partenerul nu răspunde la telefon și face o călătorie singur, presupune schimbarea poveștii: ”O să mă liniștesc și o să aștept să mă sune înapoi și este ok să călătorească singur, o să se întoarcă sănătos”.
Ulterior, după această decuplare de la povestea automată, fixată pe modul supraviețuire, loială trecutului, este necesar ca, ori de câte ori apar variații ale acestei povești, să fii atent la conținutul noilor povești și să ieși din minte și din gânduri. Alege o carte, citește un articol la întâmplare sau învață ceva nou. Când te simți mai calm, închide ochii și spune-ți povestea din nou. Modifică-ți poveștile în mod regulat pentru a recăpăta controlul emoțional și pentru a proiecta cu deschidere și curiozitate atât prezentul, cât și viitorul
Trebuie să-ți cunoști și să-ți exprimi nevoile!
O practică necesară a sănătății și igienei emoționale este capacitatea de a-ți identifica și comunica nevoile. Ce nevoi de bază am? Odihnă, somn, alimentație, relaxare, joacă, timp liber, timp în natură. Ce nevoi relaționale am? Apartenență, socializare, atașament, validare, recunoaștere, înțelegere. Ce nevoi legat de partea profesională am? Competiție sănătoasă, provocare, leadership, curiozitate și stimulare mentală? Și ce alte nevoi am?
Însă un element esențial al identificării și comunicării acestor nevoi este că trebuie să fii printre primii receptori ai acestor nevoi. Este esențial să fii sincer cu tine, pentru a nu-ți crea iluzii și așteptări nerealiste de la tine, care să te conducă la dezamăgire sau epuizare. Principiul adevărului, despre ceea ce se întâmplă cu adevărat în prezent pentru tine, depinde de introspecția constantă pe care să ți-o pui în agenda zilnică. Cum altfel să poți să-ți recunoști nevoile, dacă nu-ți dedici timp zilnic unor momente de ”vorbit cu tine” despre cum ești, ce ai nevoie, ce vrei, ce nu vrei? Și la fel de important este să poți spune și ceea ce te supără șefului, partenerului, familiei sau prietenilor. Toate cercetările din psihologia socială concluzionează faptul că a te înconjura de oameni care te susțin și cu care poți împărtăși orice simți, fără să te simți rușinat sau nedemn, reprezintă un factor de protecție împotriva tulburărilor mentale. Un grup de sprijin puternic îți poate hrăni sănătos încrederea și perspectiva unui viitor mai bun.
Autoreglează-ți emoțiile și gândește-te pe termen lung!
De foarte multe ori, mai ales la începutul terapiei, clienții mei vin la cabinet mânați de o instabilitate emoțională serioasă, care interferează cu toată viața lor. Îngrijorare constantă, anxietate, irascibilitate, agresivitate, furie, copleșire, apatie, tristețe și gol interior, toate reprezintă indicii ale unei posibile dificultăți de autoreglarea emoțională. Ca și cum termostatul emoțiilor este constant în antiteză cu vremea: când prea cald, când prea rece, când furtună, când deșert.
Nu există o singură tehnică de autoreglare emoțională care să funcționeze, dar orice tehnică care aduce perspectiva unui timp mai lung, unei ”guri de aer proaspăt” este punctul bun de plecare. De exemplu, despre emoția de furie s-a dovedit că durează doar 90 de secunde timpul efectiv cât nu poate fi reglată, ulterior poți învăța și interioriza moduri de a o conține emoțional și comportamental.
Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.
→ Săptămânal la tine în inbox.
Sigur că până la autoreglare emoțională, în terapie de obicei, trebuie să descoperim ce a condus la această dereglare, de unde vine, care sunt mecanismele de supraviețuire și poveștile (despre care aminteam anterior) implicate. Noi, ca oameni, avem capacitatea de a ne autoregla emoțional, dar rămâne de văzut în ce măsura ne păstram și dezvoltăm această capacitate pe parcursul vieții.
Această capacitate este influențată de potențialul genetic și de experiențele traumatizante neprocesate. Toate afecțiunile emoționale și mentale sunt legate de dificultăți de autoreglare. Toată informația necesară vindecării este în interior și, pentru a o identifica, avem nevoie să înțelegem ce s-a întâmplat atunci, cum de reacționez încă emoțional din părțile mele rănite și cum să-mi dezvolt părțile sănătoase, care se pot autoregla emoțional.
Schimbă ceva în acțiunile tale, atât pe interior, cât și la exterior!
Am observat alături de clienții mei din terapie că oricine poate fi un strateg mai bun! Oricine își poate ajusta strategia în viață și oricine se poate ghida după o nouă strategie. Să te simți împuternicit și conectat cu tine însuți pe poate susține să faci niște schimbări și să întreprinzi niște acțiuni diferite. Dacă te simți extrem de nemulțumit la jobul tău, poate reușești să inițiezi o discuție serioasă cu șeful tău sau să-ți cauți un alt job.
Sau dacă dinamica ta relațională cu o persoană apropiată îți întunecă starea emoțională constant, poate ar trebui să te întrebi de ce nu poți și dacă poți să distanțezi de ea și să pui niște limite. Când schimbi felul în care te comporți și alții își vor schimba modul în care reacționează cu tine. Schimbarea care vine din interior, din îmblânzirea poveștilor pe care ți le spui, din exprimarea nevoilor interioare, din autoreglarea emoțiilor reprezintă de fapt singura modalitate ca și în exterior să iei alte decizii, mai sănătoase pentru tine și mai aliniate cu o strategie de tip win–win (câștig – câștig): eu sunt ok și tu ești ok!
Practică relaxarea și recunoștința!
Cred că starea noastră naturală este una curioasă, deschisă și încrezătoare. Iar toate acestea s-ar putea traduce drept o stare de ”relaxare activă”. Este ușor să te pierzi în tumultul zilnic al sarcinilor, traficului, facturilor, încercând să ai grijă și de nevoile celor din jurul tău. Punem foarte mult accent pe conectarea cu ceilalți, dar deconectarea de ceilalți și conectarea cu sine sunt la fel de importante.
Fă-ți timp să fii singur, vorbește cu tine însuți sau pleacă într-o scurtă plimbare sau călătorie doar tu cu tine. Cred că spațiul mental și fizic al unor momente pe cont propriu sunt de fapt ”trucul” pentru a putea simți o stare de relaxare activă.
Și a avea o atitudine de recunoștință contribuie la echilibrul mental și emoțional. În loc să te îngrijorezi de lucrurile pe care nu le poți controla sau să te uiți după ce puteai face mai bine, acordă-ți timp constant pentru a mulțumi și pentru a aprecia ceea ce te-a sprijinit și ceea ce ți-a ieșit bine. Recunoștința este asemenea unui mușchi: are nevoie să fie antrenată și recunoscută ca fiind valoroasă și esențială într-un prezent tumultos și agitat. Este despre a ne concentra pe Aici și Acum și a fi recunoscători pentru ceea ce Este și cine Suntem.
Citește și:
7 semne de epuizare emoțională
Un ghid (fără abureli) despre cum să-ți protejezi spațiul emoțional