În următoarele 4 minute vei afla:

– Cum să-i conferi cuvântului rutină o conotație pozitivă.
– De ce merită să-ți schimbi câteodată ora la care mergi la sală.


Simți că trăiești aceeași zi în fiecare zi?

Fiecare dintre noi se trezește, la un moment dat, în viață, pradă unei rutine obositoare.

E important să ne dăm seama că, pe parcursul vieții, astfel de perioade apar și apoi trec. Unii spun că ”rutină” s-ar traduce prin ”capcana lipsei repetitive de productivitate”, dar în loc să-i permiți să te afecteze, poți alege să o combați cu toată forța și să-i conferi termenului de rutină o conotație pozitivă. 

De cele mai multe ori, soluția este să rupi obiceiurile monotone care nu-ți oferă beneficii și să fii deschis la schimbare. Schimbarea poate părea înspăimântătoare, însă e necesar să o îmbrățișezi ca să nu sfârșești trăind pe pilot automat, iar perioadele în care e necesar să urmezi o anumită rutină să se transforme în săptămâni sau luni. Secretul e să începi cu pași mici și apoi să tot adaugi câte ceva. 

Iată 5 schimbări mici, practice și eficiente la care poți apela pentru a te debara de rutină:

1. Parchează mașina într-un loc diferit de cel obișnuit când mergi la birou sau când ieși în oraș

Dacă și tu ești ca mine și ca majoritatea oamenilor… de fapt, sunt destul de sigur că obișnuiești să-ți parchezi mașina cam în același loc în fiecare în fiecare zi a săptămânii. Ne place predictibilitatea, ne place să avem ritualuri și rutine. Însă, de data aceasta, fă lucrurile diferit: alege să parchezi în cu totul altă parte! Astfel, în fiecare zi va apărea un nou stimul care te va ajuta să rupi lanțului repetiției și sentimentul sufocant că fiecare zi este la fel ca cea dinainte. 

Bonus: dacă se poate, alege să mergi pe jos sau cu bicicleta la serviciu, pentru a adăuga mai multă mișcare zilei tale, pentru a proteja mediul și pentru a insera o schimbare plăcută în programul tău zilnic. 

2. Mergi la sala de sport sau fă-ți antrenamentul la o altă oră din zi decât cea obișnuită

Consecvența și disciplina sunt grozave, însă dacă vei merge zi de zi la sală la aceeași oră, s-ar putea să nu o mai faci cu prea multă implicare, după o vreme. Așadar, ca să rupi monotonia, fă sport la primele ore ale dimineții. Vei avea energie pentru întreaga zi și vei funcționa mai bine, obținând performanțe mai bune. Sălile de sport au o dinamică diferită în funcție de momentul zilei, astfel încât, mergând la ore diferite, te vei putea încărca cu energia specifică fiecărui moment în parte. În plus, vei vedea fețe cu care nu ești obișnuit și vei avea sentimentul unui mediu nou.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


3. Schimbă-ți codul de deblocare a ecranului telefonului mobil și wallpaper-ul

La telefon te uiți de foarte multe ori într-o zi și un lucru banal, precum imaginea de fundal, probabil că nici nu-ți mai atrage atenția. Schimbă-o cu o imagine optimistă sau cu fotografie a unei persoane dragi și va deveni acel mic detaliu care te face atent și-ți transformă momentul într-unul mai puțin automatizat. Un citat motivațional poate fi la rândul său grozav, captivându-ți atenția pentru câteva momente pentru a te încărca cu energie. 

4. Variază alimentele pe care le mănânci în fiecare zi la micul dejun

Dacă mănânci în fiecare dimineață aceleași lucruri, prepararea micului dejun te poate face să te simți ca un robot. E vremea să faci niște schimbări și să-ți introduci în dietă alimente noi. Nu e nevoie de schimbări spectaculoase ca să ieși din amorțeală, ci de mici modificări în program. O foarte bună idee în această direcție este să-ți aloci puțin timp pentru a învăța cum să prepari un nou meniu pentru masa de dimineață, cu ingrediente pe care nu le folosești în mod obișnuit. Astfel, începându-ți ziua într-o nouă dinamică, poți da tonul pentru mai multă varietate. 

5. Acceptă provocările

Poate că nu-ți va fi deloc ușor să faci acest lucru, însă este unul dintre cei mai importanți pași atunci când vrei să ieși puțin din tiparele programului obișnuit. Dă-ți voie să spui da oportunităților care apar!

Așadar, acceptă provocarea, oricare ar fi aceasta! Obișnuiești să spui pas atunci când ești invitat la un film sau la o piesă de teatru? De data aceasta, acceptă! Poate că este vorba despre vizitarea unei galerii de artă sau de o expoziție la care nici prin gând nu ți-ar trece să mergi și decizi că este timpul să fii deschis pentru o experiență cu totul nouă. S-ar putea să nu-ți placă, însă, principalul său rol este acela de a te scoate din monotonie și de a te ajuta să-ți regăsești drumul.

Încearcă experiențe noi atunci când simți că rutina îți vine de hac și profită de ele din plin. Nu e imposibil să te trezești bucurându-te de aceste alegeri. În plus, după ce te vei fi expus lor, vei constata că ești mai implicat în propria viață, deoarece a devenit mult mai interesantă. 

Astfel, data viitoare când te vei simți plictisit și pradă rutinei, vei ști exact ce ai de făcut pentru a depăși cu bine această etapă. Iar la capitolul “rutină”, încadrează toate obiceiurile cu efecte pozitive, precum lectura, sportul sau hrana sănătoasă, pentru a-i conferi o nuanță pozitivă.

Citește și:

7 instrumente puternice pentru a (re)deveni stăpân pe viața ta

Nevoia de rutină: de ce este vitală creierului uman

Author(s)

  • Jamie Logie

    antrenor personal, health coach, autor

    Jamie Logie este antrenor personal, nutriționist și coach de sănătate și wellness. Scrie pe un blog și realizează un podcast, ambele denumite www.regainedwellness.com și a lucrat în săli de sport din Canada, Marea Britanie, Australia și SUA. Este redactor pe teme de sănătate și fitness pentru The Huffington Post, askmen.com, LifeHack și MindBodyGreen, printre altele și a publicat pe Amazon o carte care se numește Taking Back Your Health. Îi plac plimbările lungi pe plajă, plimbările scurte pe plajă și filmul 'Beaches'.