În următoarele 5 minute vei afla: 

– De ce nu este riscant să amâni curățenia pe a doua zi.
– Ce învață copiii când își văd părinții pasionați (și) de muncă.


Odată cu nașterea copilului (uneori chiar și înainte), am descoperit în mine însămi resurse infinite de vină. O vină atât de puternică și de diferită de alte tipuri de vină, încât merită un loc special în dicționar. 

Încă din timpul sarcinii, îmi amintesc că munceam înainte de predarea revistei la care lucram până seara târziu. Picioarele mi se umflau sub birou, îmi era somn și mă aștepta un drum cu metroul până acasă: ah, cât de vinovată mă simțeam că nu mă odihnesc destul pentru copilul care creștea în mine! Apoi, când a început creșa: n-am să uit sentimentul copleșitor cu care plecam, dimineața, încercând să identific plânsul lui în hărmălaia care se auzea prin fereastra închisă.

Am constatat că nu sunt singura mamă care funcționează sub imperiul vinei, iar anii au diminuat senzația doar după mult, foarte mult lucru cu mine însămi.

De ce ne simțim noi, mamele, atât de vinovate din orice?

Cred că avem în comun, în primul rând, dorința enormă de a ne crește copiii bine. Cât mai bine. Vrem să-i știm fericiți, îngrijiți, echilibrați, vrem să recunoască în noi țărmul la care se pot întoarce oricând le este greu. Și facem eforturi colosale pentru asta. În mod ironic, tot ceea ce înainte părea important, după nașterea copilului devine mai puțin important: am văzut schimbări radicale de carieră la mame (pentru program mai flexibil, pentru o muncă cu mai mult sens), am văzut renunțarea la hobby-uri, la grija de sine. Într-un fel sau altul, le-am bifat și eu pe toate, doar ca să descopăr că mi-e tot mai greu să definesc cine sunt în afara rolului de mamă. Am realizat că abia din postura de om bine cu el însuși pot crește un copil așa cum mi-aș dori și că vina pe care mi-o pun singură în cârcă este toxică. Nu mă motivează, ci mă încarcă. Nu mă inspiră, ci mă sperie. Nu mă face o mamă mai bună, ci una mai temătoare.

Iată câteva dintre lucrurile pe care le-am aflat pe pielea mea și care m-au ajutat să fiu o mamă mai relaxată, dar și ce spune psihoterapeutul din experiența sa personală.

1. Toată lumea are nevoie să se odihnească

Orice vârstă ar avea copilul tău, ai nevoie să te odihnești. Să-ți tragi sufletul. Să-ți acorzi timp pentru tine, pentru pasiunile, munca sau bucuriile tale. Copilul este cel mai important din lume, asta e limpede ca lumina zilei, însă ține cont că-i oferi, prin propria ta raportare de tine însăți, un model.

Îți dorești să crești un viitor adult care să se bucure de viață, nu-i așa? Miza nu este să oferi un model de anxietate și preocupare continuă. Când te joci cu cel mic, fă-o din tot sufletul, uită de alte termene limită  sau presiuni. Fii acolo! Iar când ai nevoie de timp pentru tine, fii cu tine. Odihna ține la distanță sindromul de burnout inclusiv în părințeală. Cum pornim din start cu o mare datorie de somn după primul (sau primii) ani de viață ai copilului, oboseala nu face decât să se amplifice și să ne facă să vedem lucrurile distorsionat. Ai observat cum unii bebeluși se liniștesc în brațele persoanelor calme? Acea antenă fină a lor, care le permite să detecteze cum se simt adulții, nu dispare niciodată. Data viitoare când te simți vinovată că muncești sau te uiți la un serial în loc să te joci sau să faci teme cu copilul, amintește-ți că merită să interacționeze cu cea mai bună versiune a ta și că își va permite, la rândul său, ca adult, să-și iubească munca.

2. Toată lumea are nevoie de ajutor

Nu știu de ce e mult mai dificil să spui că ai nevoie de ajutor odată ce ești mamă. Poate pentru că, dintre toate, este situația în care dorești cel mai mult să te descurci excelent. Mai adăugăm și o fărâmă de ”eu știu să le fac cel mai bine pe toate”. Ambiția și orgoliul nu fac casă bună cu relaxarea, nici măcar când vin la pachet cu dragostea pentru copil. Îmi amintesc o prietenă bună, care refuza să facă piureurile de fructe pentru copil cu blenderul: ”De mână ies cel mai bine”. Când a venit în vizită la mine, i-am propus, totuși, să încerce piureul făcut la blender, iar copilul a mâncat cu aceeași poftă porția. Și-a dat seama, atunci, că preluase ideea de sacrificiu de la mama ei. Sub mantra ”Dacă nu suferi, ceea ce faci n-are valoare”, avea grijă să sufere pentru orice nimic. În timp, am convenit că mașina de spălat vase și aspiratorul robot sunt cei mai buni prieteni ai noștri, iar copiii au mai mult de câștigat când primesc lucruri făcute cu drag și relaxare. 


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


3. Nu toată lumea are nevoie de același lucru

Ana Pantazescu, psihoterapeut și mamă, povestește din propria experiență: înainte să permiți vinei să te copleșească, identifică dacă nu acoperi o nevoie a copilului tău interior. Apoi, învață să te raportezi la copilul din fața ta:

”Vinovăția este bună doar când am făcut ceva greșit și trebuie să reparăm ce am făcut, nu și atunci când etichetăm ca greșit ceva ce am făcut și vocea interioară pune presiune pe noi să facem mai mult decât ar avea nevoie altcineva să facem. Când vine vorba de relația cu copilul nostru, este important să ne aducem aminte că sunt ființe distincte de noi și pot să aibă nevoi diferite.

Unul dintre lucrurile la care lucrez chiar și acum, deși am această profesie, este vina pe care o resimt atunci când am gândul: ”Nu stai îndeajuns de mult timp cu copilul!”. Așa că m-am luat la vorbă pe mine însămi. Mi-am dat seama că este vorba despre mine și nevoia mea de a face lucrurile în așa fel încât să fiu un părinte mai bun, dar după cum aș fi avut eu nevoie. Neglijam faptul ca cel mic cere el ce și cum vrea de la mine. 

Am înlocuit admonestarea pe care mi-o ofeream mie însămi cu: ”Contează calitatea, nu durata timpului petrecut cu copiii. Ei țin minte cum s-au simțit, nu ce au făcut sau le-am zis!”. În felul acesta, mă mobilizez să fiu acolo pentru copil, nu pentru a-mi liniști vinovăția. Să ne aducem aminte în orice moment că, atunci când ne simțim vinovate, este posibil, de fapt, să fie vorba despre o nevoie pe care noi, ca și copii, o aveam. Acum, o vrem a fi îndeplinită față de cei mici, fără a le cere părerea, minimizând durerea pe care am simțit-o noi cândva. Așa că verifică cu copilul tău, întreabă-l, ascultă-l și acționează ținând cont de nevoile sale”.

4.  Te descurci mai bine decât îți imaginezi

Acea voce interioară critică și sâcâitoare nu încetează să te tragă de urechi? O știu și eu! De ce n-am apucat să ducem copilul la Disneyland când avea vârsta pentru Disneyland? De ce muncesc, în timp ce alte mame verifică mai atent temele copiilor. De ce e casa vraiște? De ce nu pot să-i ofer mai mult? Un milion de critici își ițesc capetele de te miri unde, iar cel mai plăcut a fost să primesc confirmarea că e totul OK chiar de la fiul meu. A surprins o discuție despre celebrul parc de distracții, în care povesteam ce rău îmi pare că n-am fost în stare  (exact așa am descris lucrurile!) să fac cumva să ajungă și el acolo. Mi-a spus că nu și-a dorit la Disneyland, că el a vrut mereu să înoate cu delfinii, iar asta (ce ușurare!) bifasem. 

Am învățat să mă laud singură, în mintea mea, pentru lucrurile bune pe care le fac (și sunt multe!). Nu le pun în balanță cu cele care nu-mi ies, nu fac un bilanț (mi-o fi, oare, frică?). Aleg doar să mă felicit când am sentimentul că am făcut ceva bun, pe orice palier al existenței mele. Surprinzător, nu trece zi fără ceva bun, iar vocea critică pare să se bosumfle și să tacă. Ce bine!

5. Poți lăsa pe mâine unele lucruri pe care le-ai putea face azi, dar n-ai chef

Spre deosebire de procrastinarea toxică, a lăsa pe mâine unele lucruri care suportă amânare ține, de fapt, de inteligența de a prioritiza. Ce este esențial să fie bifat azi, ce poate aștepta până mâine? Simt că al meu copil are nevoie de un film văzut împreună, de o plimbare în parc sau de sprijin la teme (în funcție de vârstă, desigur)? Îi voi oferi asta, în detrimentul curățeniei din casă (poate aștepta, chiar nu pleacă nicăieri, jur!). 

Tot ce facem cu sufletul împăcat, fiind prezenți real și dedicați acelei activități (fie că ține de muncă, de copii sau de viața noastră personală) iese, pur și simplu, mai bine decât ceea ce ne forțăm să ducem la bun sfârșit pentru că poate fi făcut azi. E și mâine o zi!

Citește și:

Semnele care îți arată că ești epuizat

Ce trebuie să știi, ca părinte, despre Discord

Author(s)

  • Ruxandra Rusan

    Jurnalist, editorialist Thrive Global România

    Ruxandra Rusan a lucrat în presa scrisă, radio, televiziune și, mai nou, în online. Este practician NLP și pasionată de psihologie. A avut ocazia să intervieveze personalități din diferite domenii și să învețe de la fiecare câte ceva. Crede că fiecare încercare prin care trecem ne ajută să ne vindecăm de ceva care ne apasă sufletul. Este și mama unui adolescent, iar asta vine cu un proces interesant de redefinire.