În următoarele 7 minute vei afla:
– De ce câteodată ”drumul spre iad e pavat cu intenții bune”.
– Ce să faci dacă copilul tău are probleme cu somnul.
Părinții își iubesc în mod necondiționat copiii, însă anumite neputințe și percepții despre creșterea copilului îi determină uneori mai des, alteori mai rar, să folosească anumite strategii care nu doar că degradează relația părinte-copil, însă aduc copiii în anumite stadii în care se simt neiubiți, iar aceștia poartă această lipsă de iubire chiar până în viața adultă, astfel încât deși devin oameni maturi biologic, rămân imaturi emoțional, deoarece inima lor a rămas blocată la vârstele cele mai fragile, în care nevoile lor au fost neascultate și neonorate.
Iată câteva comportamente pe care le exercită părinții asupra propriilor copii, cu intenții bune, însă cu rezultate dureroase și nefericite.
1. Îi critică
Deseori, părinții, în speranța că își vor educa proprii copii cât mai bine să învețe bine la școală, să se descurce cu treburile zilnice, să fie civilizați în societate, ajung să-și critice copiii foarte mult. Aici nu ne referim neapărat la jigniri, deși și acesta este un comportament extrem de nociv, dar pe care îl voi aborda într-un punct viitor, ci mai degrabă la scoaterea în evidență a aspectelor negative ale comportamentului copilului.
De exemplu, dacă copilul a luat o notă mică la școală, părinții îl ceartă și îi provoacă foarte multă rușine copilului pentru ”incompetența” sa. O variantă mai sănătoasă poate fi aceea de a verifica împreună cu copilul ce anume l-a adus în această situație, cum se simte la școală, ce materii îi plac și de a căuta ajutor pentru ca acesta să-și dea seama în timp ce anume i se potrivește. În sens contrar, copilul va ajunge un adult cu o puternică anxietate de performanță care îi va degrada personalitatea și încrederea în abilitățile sale.
2. Îl compară cu ceilalți copii
Ceea ce determină un părinte să apeleze la această strategie este, de cele mai multe ori, prorpia tendință de a se compara cu ceilalți, deoarece și el în copilărie a fost comparat cu alți copii. Aceste comparații aduc multă durere în sufletul oricui, chiar și în cel al unui adult. Gândul că, dacă îți compari copilul cu un altul pe care tu îl consideri mai bun, asta îl va motiva pe copil să facă ceea ce crezi că este mai bine pentru el, este un gând irațional.
Această strategie nu face decât să-i induca copilului un sentiment se infeiroritate puternic, pe care îl va duce cu sine și în viața adultă, când se va confrunta frecvent cu sindromul impostorului, negãsindu-și locul nicăieri, pentru că nu se va simți destul de bun în niciun context.
3. Îl jignesc
Propriile frustrări ale părinților ajung să fie proiectate pe copil, chiar dacă părintele nu-și dorește acest lucru. Atunci când ești adult și porți cu tine durerile din copilărie este aproape imposibil să nu le aduci în relație cu copilul tău. Faptul că relația dintre tine și copil este extrem de intimă, iar acesta este total neputincios în fața ta, te va determina să aduci la suprafață sub această formă agresiva toate conținuturile tale neprocesate.
Nu doar ca se va identifica permanent cu etichetele puse de către părinte, însă va avea dificultăți extrem de mari în relații, considerând inconștient că nu merită să fie iubit și că nu este incapabil să iubească. De asemenea, viitorul adult se poate confrunta cu relații toxice, abuzive, în care partenerul îl va trata cu la fel sau chiar mai multă agresivitate precum a fost tratat în copilărie.
4. Apelează la forța fizică
Acest comportament extrem de agresiv poate fi traumatic pentru orice copil. Dincolo de motivele părintelui pe care le-am menționat mai sus și sunt valabile și în acest context, loviturile nu se uită. Iar dacă acest copil bătut suferă acum, ca adult i se va părea că a uitat și a iertat, iată că studiile și experiența de viață ne arată: corpul nu uită. Energia fiecărei agresiuni fizice rămâne stocată în corp, iar atât în copilărie, cât și în viața adultă, organismul semnalează această energie blocată prin diferite afecțiuni. Totodată, anxietatea și depresia sunt inerente în viață odată ce ai fost maltrat în copilărie.
5. Nu își ascultă cu adevărat copilul
Copilul poate și merită să fie ascultat oricând. Atunci când este bebeluș, poate fi ascultat, deoarece transmite semnale care le arată părinților nevoilor sale. Mai târziu, odată ce începe să verbalizeze, copilul merită să fie ascultat nu doar pentru a i se oferi ce are nevoie, dar mai ales pentru că una din nevoile de bază ale unui om este aceea de a se simți ascultat.
Atunci când crezi că tu știi cel mai bine ce nevoi are copilul tau, mai bine decât el, când te încăpățânezi să faci doar cum vrei tu, neluând în seamă dorințele copilului, practic îi transmiți că vocea sa nu contează. Astfel, ca adult, va renunța la a-și folosi vocea și va apela la tot felul de mijloace nesănătoase, pentru a-și putea verbaliza nevoile. De exemplu, ar putea apela la alcool pentru a se dezinhiba și pentru a-și exprima punctul de vedere.
Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.
→ Săptămânal la tine în inbox.
6. Nu îl văd
A-l vedea pe celălalt nu înseamnă doar să-i vezi aspectul fizic, ci mai ales să te poți pune în locul lui, să-ți folosești capacitatea naturală empatică și să-ți dai seama de faptul că al tău copil are diferite nevoi. În sens contrar, acesta se va simți neglijat. Copiii nu au dezvoltate mecanismele necesare de a-și identifica și face clare nevoile, de aceea au nevoie de instrumentele părinților.
Spre exemplu, dacă observi faptul că, de la o vreme, are probleme cu somnul, este necesar să discuți cu el, chiar dacă el nu ți-a spus asta și eventual să apelezi la un psiholog. Practic, copilul are nevoie ca părinții lui să fie atenți la el. Dacă se simte neglijat prea mult timp, ca adult, va apela la același mecansim: își va neglija nevoile.
7. Se ceartă în fața copilului
Certurile sunt, de fapt, conflicte negestionate în mod sănătos. Faptul că un copil asistă la un conflict nu este o problemă atât de mare, deși ceea ce se află între părinți ar trebui să rămână între părinți. Este foarte important ca aceștia să-și păstreze conflictele în interiorul relației. Totodată, ieșiți din conflict, să meargă către copil și să îl deblameze, să-i spună că mami și tati trec prin niște momente dificile, însă nu este vina lui.
Primul instinct al copilului atunci când se confruntă cu suferință în familie este acela de a se învinovăți, iar un copil nu este niciodată vinovat pentru nimic, de fapt. Un copil care asistă la certurile părinților va ajunge un adult care se va supraresponsabiliza și va încerca mereu să salveze relațiile, chiar cu sacrificiul propriei persoane.
8. Nu îl implică deloc în sarcinile casei sau îl responsabilizează peste puterile lui
Unii părinți aleg să-și crească copilul într-o bulă, într-un glob de cristal, astfel încât îl protejează excesiv, inclusiv de frustrările necesare în viață, de ordine, autonomie și simțul propriei capacități de a-și construi viața așa cum își dorește. Astfel, la maturitate poate deveni o persoană dependentă de ceilalți, care nu știe cum să se descurce și care așteaptă ca alții să ia deciziile în locul său.
Pe de altă parte, un copil care este însărcinat cu prea multe responsabilități ale casei, nu va putea să se joace, nu va ști ce înseamnă relaxare și nu va ști să-și recunoască propriile puteri. Poate crește un adult în dezacord cu sine, care cere mereu foarte mult de la sine și care-i degrevează pe ceilalți de sarcini în propriul său detriment, astfel că ajunge să măsoare iubirea în ce poate face pentru ceilalți, și nu în cine este.
9. Încalcă limitele copilului
Concepția conform căreia copilul trebuie să facă doar ce spun părinții este una foarte învechită. Copilul, deși fiind mic, are nevoie de propria intimitate și propria putere de a alege. Desigur, atunci când alegerile sale sunt clar nesănătoase pentru el, este cazul ca părintele să intervină, să-i explice și să negocieze cu ea. Da, este foarte importantă negocierea, pentru ca acesta să nu se simtă anulat, să-și aducă aminte că vocea lui contează.
De asemenea, după cum spuneam, el are nevoie de intimitate, de momentele sale pe care și le alege singur în intimitate. Altfel, va crește un adult care se va afla mereu în codependență cu ceilalți oameni, deoarece nu-și cunoaște limitele și nu știe cum să le plaseze în relații cu ceilalți și nici cum să le mențină. Emoțiile de vinovăție și rușine îl pot ține departe de sine, iar permeabilitatea la ceea ce spun ceilalți despre el îi vor scădea încredere în sine.
10. Nu sunt bine cu ei înșiși
Pentru ca un părinte să-i poată oferi copilului ceea ce are acesta nevoie, este important ca în primul rând el să fie bine cu el. Acest bine nu înseamnă să fii tot timpul fericit, să fii mereu în echilibru, ci mai degrabă să fii în acord cu tine însuți. Dacă te simți vulnerabil, dacă suferi, de preferat nu este să te ascunzi de copil, deoarece el te va simți și îi vei creea o confuzie foarte mare, îi poți spune ceea ce simți, atent fiind la capacitățile sale de înțelegere și conținere a ceea ce îi transmiți.
Cu toate acestea, este extrem de important să ai o relație autentică cu tine însuți, pentru a putea construi asta și cu copilul tău, iar asta îl va ajuta să construiască și el cu sine o relație la fel de autentică.
Citește și:
Un psiholog explică de ce oamenii înțeleg greșit, încă de la început, ce înseamnă parenting
Ce înseamnă să fii un ”părinte prezent” și de ce este asta atât de important?